Translate

Tuesday 22 September 2015

Strada speranţei...




Fiecare zi aduce cu ea o nouă oportunitate de a învaţa ceva nou. Viaţa ne trece ocazional şi prin ape tulburi, nu ca o pedeapsa, ci pentru a ne arăta că există o cale mai bună ca să o trăim. Calea cea bună trece întotdeauna pe strada speranţei, a compasiunii şi mai ales a iubirii. Din nefericire, când lucrurile nu ne ies cum doream, începem instantaneu să credem că totul este pornit împotriva noastră. Dar viaţa sădeşte astfel rădăcinile unor noi învăţăminte. Credem de multe ori că suntem pedepsiţi, pe nedrept. Şi cât de mult greşim gândind astfel! Pentru că acesta este modul prin care viaţa ne dă ocazia să avansăm. Ne scoate din zona de comfort şi ne obligă să facem alegerile potrivite cu puterile sufletului nostru. Legătura cea mai intensă, cea mai puternică cu viaţa, cu lumea şi cu tot ceea ce ne înconjoară şi care ne oferă puterea de a trece peste toate obstacolele se află, în noi înşine. În dorinţa de a fi mai buni astăzi decât ieri. Orice situatie dificila, ne învaţă să avem spirit practic, să evaluam totul cu realism, să ne înfruntăm temerile şi să identificăm acele convingeri care ne limitează şi care nu ne lasă să înaintăm.
Drag prieten, indiferent de situatiile prin care te trece viata, TU fii intotdeauna optimist! Trage adânc aer în piept, fii încrezător în tine şi da vieţii şansa să îşi facă numărul magic. Vei avea întotdeauna de câştigat dacă vei accepta orice situatie apărută în cale ca pe o nouă ocazie de a învaţa şi de a evolua. Seamănă in fiecare zi, sămânţa dorinţelor tale în pământul veşnic şi roditor al speranţei! 

Vă doresc tuturor, să traiţi in fiecare zi experienţa de a percepe viaţa prin spectrul celor mai optimiste gânduri! 

Imagine grafică şi text - EIN © ~
... 

Monday 21 September 2015

Frumuseţea inimii...


Fiecare om poartă frumuseţea în propria-i inima. Când eşti deschis către frumuseţe şi visare, întregul Univers începe să-și toarne energia creativă în tine. Însă nu-i putem primi pe deplin darurile decât în momentul în care alegem să nu ne limităm visele. Fiecare vis e un pas spre Univers şi fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuţi,... pentru că Tu eşti Universul în plină manifestare.
Regăseşte-te cu adevărat privind toată frumuseţea lumii înconjurătoare. Îmbrăţişeaz-o şi accept-o ca parte din tine. Pentru că TU eşti un miracol de frumuseţe în plină manifestare.
Frumuseţea se trăieşte prin toti porii, se desenează cu aripile sufletului şi se visează cu ochii inimii. Atunci, când visezi frumos devi ca un magnet ce atrage din Univers tot ceea ce este mai frumos şi astfel viaţa fericită devine visul pe care îl poţi trăi zilnic! 
Ori de câte ori simţi frumuseţea în jurul tău, admir-o! Acordă-i toată atenţia. Admirarea frumuseţii trezeşte dimensiunea infinită a fericirii din inima ta, deoarece numai prin admirarea ei poţi fi conştient de miracolul frumuseţii din care faci parte şi TU.
Lasă-te purtat de frumuseţea care te înconjoară, caută seninul din privirile celor dragi şi găseşte fericirea acolo unde ţi-se indeplinesc visele. Asta e toată taina şi magia vieţii. 

Zâmbeşte şi învaţă să visezi frumos, pentru că între două zâmbete şi o bătaie de inima, încap toate visele vieţii tale. 
Îndrăzniţi să visaţi frumos. Universul se dezvăluie fiecăruia după cum alege să şi-l imagineze.

Imagine grafică şi text - EIN © ~

Sunday 28 June 2015

O scânteie de lumină...




V-aţi întrebat vreodată câtă nemurire intră într-o scânteie de lumină? Câtă veşnicie se găseşte într-o rază de soare? Cât de mult străluceşte lumina pe care o dăruim în ochii celorlalţi? Dar mai mult, ce însemnăm noi pentru timp?

O scânteie! Asta suntem înaintea timpului. Şi cu toate astea, o mică scânteie poate alunga întunericul dintr-o camera întunecată... chiar şi numai pentru o clipă. Scaperi un chibrit şi dintr-o dată întunericul dispare, oricât de întunecată ar fi acea cameră. Pentru că asta este esenţa noastră. Să strălucim! Să luminăm totul în jur cu lumina noastră unică. Toţi avem Lumina Divină în noi... şi o putem aduce în fiecare zi în sufletele celor dragi, dacă renunţăm să mai hrănim întunericul care ne întunecă uneori camerele inimii.

Înainte de fiecare dorinţa frumoasă este un gând luminos, înainte de fiecare cuvânt, un sentiment strălucitor... Dar înainte de toate, este Lumina Iubirii. Lumina Iubirii pe care o dăruim străluceşte şi merge mai departe, durează pentru totdeauna... şi ea învinge timpul... şi timpul strălucirii, indiferent cât de scurt ar fi, se transformă în Timpul Luminii! Nu te teme niciodată să străluceşti... nu poţi să întuneci mai mult ceea ce este deja întunecat. Dar poţi să luminezi totul în jur cu propria ta lumina, unică şi strălucitoare, aşa cum eşti şi tu! Poţi să străluceşti şi să aduci fericire în fiecare inima pe care o atingi cu lumina ta. Nu există graniţe pentru fericire, pentru că viaţa nu are o graniţa a fericirii, decât dacă o pui tu acolo! Aşa că, alege să dăruieşti lumina care străluceşte în miezul inimii tale. Învaţă-ţi inima să dăruiască bucuroasă mai multă lumină... pentru că lumina pe care o dăruieşti cu iubire va străluci în raze nesfârşite până dincolo de eternitate! 

~ Imagine grafică şi text - EIN © ~

... 
 

Un învingător adevărat...




Un învingător adevărat este un om a cărui credinţă este ca un soare ce-i luminează calea, indiferent câte întunecimi ar întâlni înainte. Călăuzit de lumina credinţei sale, nu se va resemna niciodată în faţa vieţii, nu se va mulţumi cu compromisuri, nu se va lăsa oprit de cei incapabili alerge cu acceaşi viteză ca şi el. Nu va renunţa niciodată îşi vadă visele îndeplinite, indiferent prin câte greutăţi va trece, indiferent de vârsta sa, indiferent de fizicul sau de capacităţile sale intelectuale, de traumele şi obstacolele din trecut, sau de mărimea posesiunilor sale materiale. Pentru mărimea unui suflet se măsoară doar prin cât dăruieşte din iubire... iar iubirea este infinită!
Dacă vrei fii învingător în viaţă, atunci...indiferent unde te-ai îndrepta şi către ce vise de îndeplinit te vor purta paşii si destinul, nu permite nimănui te oprească! Nu accepta ca tu fii o copie a unui idol fals sau a standardelor unei societăţi defecte care încă nu şi-a găsit calea către frumuseţe, pace şi armonie, ci urmează-ţi cu credinţă propria cale. Pentru un om care merge cu credinţă în inima va ajunge întotdeauna acolo unde doreşte!


~ Imagine grafică şi text - EIN © ~

...

Friday 26 June 2015

Paginile sufletului...




Viaţa este ca o carte... o succesiune de momente care rămân scrise în paginile sufletelor pe care le întâlneşti. Nu vei putea începe următorul capitol, dacă vei continua să îl citeşti pe ultimul. Vei învăţa ca în viaţă oamenii pe care-i întâlneşti, au fiecare câte un rol. Unii te vor încânta, unii îţi vor dărui, unii îţi vor lua, însă nimeni nu va pleca fără să te înveţe câte ceva. Dar, cel mai important, vor fi şi câţiva care îţi vor scrie cele mai frumoase pagini ale vieţii şi vor scoate la iveală tot ce-i mai bun în tine. Viitorul îl poţi scrie astăzi! Tu ce ai să scrii pe paginile sufletului tău?

 ~ Imagine grafică şi text - EIN © ~

...

Tuesday 23 June 2015

Un altar închinat vieţii...


Sufletul unui om iubitor este ca un altar închinat vieţii, pastelat în culorile celor mai frumoase vise, ce dăruieşte cele mai strălucitoare sentimente. Este un visător prin excelenţă, plin de speranţa şi dorinţa de a se înalta până dincolo de stele.
...Şi chiar dacă în
drumul lui întâlneşte piedici îşi urmează neperturbat mersul, mereu înainte, ghidându-se după vocea frumuseţii din inima lui.
...Şi chiar dacă viaţa lui nu este mereu aşa cum şi-o doreşte, găseşte în toate lucrurile frumuseţea, o dăruieşte şi astfel o trăieşte-o cu adevărat!

Drumul către fericire începe în miezul sufletului şi se termină la jumătatea raiului. Zâmbeşte şi învaţă să surâzi vieţii, pentru că între două zâmbete şi o bătaie de inima încape toată magia vieţii tale! Nu uita să visezi frumos, să creezi lucruri frumoase şi apoi să le dăruieşti frumos! Drumul către fericire este numai al tău! Te încumeţi -l urmezi?

 ~~ Imagine grafică şi text - EIN © ~~

...

Sunday 19 April 2015

O barcă fără vâsle...


 Auzim peste tot vorbindu-se despre iubire. Cum e Ea...cum trebuie fie şi ce trebuie fie. Singura iubire reală este – Neconditionta ! Adevărul acesta nu se schimbă doar pentru cineva nu vrea îl audă. Iar o viaţă fără iubire este ca o barcă fără vâsle, ce pluteşte în derivă şi nu ajunge nicăieri.
Şi pentru suntem o picătură vie din Infinitul Ocean al Iubirii Divine... ne-am născut fără limite, fără condiţionări în iubire şi fără frica de a iubi. Limitările şi frica nu fac parte din strălucirea Esenţei Noastre Divine... ele se învaţă. În noi locuieşte infinitul, dar societatea ne impune teama şi limitarea. Suntem învăţaţi de mici ne limităm sentimentele, ne temem şi ne simţim vinovaţi pentru cele mai normale lucruri. Societatea şi dogmele cu precepte fixe ne îndoctrinează şi ne fac ne simţim vinovaţi pentru suntem oameni. Pentru avem nevoi şi dorinţe umane...ne
îndeamnă să punem egal între dorinţe şi păcat. Dacă dorinţele sunt din iubire pură şi necondiţionată... atunci unde este păcatul? Nu Dumnezeu ne-a învăţat păcatul... ci societatea!
Însă, atunci când în locul tiparelor şi doctrinelor alegi îţi laşi iubirea se manifeste din plin... percepţia ta nu mai este si decepţia ta. Lumea ta se schimbă şi iese din tiparele “normalului impus”. Pentru acest “normal impus” ce aduce comoditate nu mai este tolerat de Esenţa Divină din noi. Dar până la urmă în viaţă există alegeri şi există consecinţe. Numai aşa se învaţă.
Cât de mare va fi deriva unui suflet fără iubire? Cine iubirea adevărată pentru o viaţă comodă nu câştigă şi nu merită nici una, nici alta
Nu temeţi iubiţi şi vâsliţi prin mările vieţii.
Oriunde ai pleca, dacă ai iubire adevărată în inima, ajungi întotdeauna acolo unde trebuie!

v
ă fie viaţa nemărginită mare de iubire!

~~ Imagine grafică şi text - EIN © ~~


...

Sunday 18 January 2015

Cu ochii inimii larg deschişi...



Cele mai frumoase clipe din viaţă sunt cele pe care le trăieşti din toată inima... Uneori viaţa privită cu ochii trupului poate părea dură însă numai ochii inimii pot descoperi frumuseţea acolo unde luminează ea din plin.  Începe să priveşti totul din jurul tău cu ochii inimii larg deschişi şi viaţa îşi va arată adevăratele ei culori. Să priveşti viaţa cu ochii inimii înseamnă să-ţi schimbi starea interioară a minţii în starea inimii care este iubire şi armonie, să te hrăneşti astfel cu iubirea pe care şi tu meriţi să o trăieşti, să accepţi că eşti perfect aşa cum eşti tu, să învingi teama şi indoiala şi gândind astfel să participi la propria ta evoluţie ca spirit întrupat vremelnic în ce ceea ce se numeşte experienţa pe care o trăieşti acum. 
Întotdeauna TOT ce vrea Dumnezeu de la tine se găseşte în inima ta. Ceea ce pune EL în inima ta este un dar pentru tine iar ceea ce dăruieşti TU din inimă este un dar al tău pentru Dumnezeu. Numai în momentul în care începem să dăruim şi să privim lucrurile cu inima, descoperim că toate sunt aşezate cu un scop în realitatea celor 5 simţuri, pentru că dincolo de toate lucrurile din lume şi de aspectul tău uman se află măreţia ta. Şi ea porneşte întotdeauna dintr-o inimă ce are ochii larg deschişi. Nu uita niciodată să priveşti totul din jurul tău cu inima, pentru că un Univers întreg îţi vorbeşte, te ascultă şi te iubeşte prin ea. 
A privi cu inima, înseamnă să recunoşti în tine adevărată ta esenţă Divină care îţi animă viaţa clipă de clipă. Fără idei preconcepute, fixe, bazate pe un sistem de credinţe dogmatic şi rigid, fără condiţionări, limitări sau frici.  Astfel vei vedea că eşti nelimitat şi că poţi atrage în viaţa ta tot ce îţi doreşti.  Inima ne va învaţa tot timpul să ne ridicăm la un nivel superior al înţelegerii şi al iubirii şi să gândim ca un Univers în plină evoluţie şi armonie, nu doar ca un simplu om supus limitărilor. Noi toţi, suntem conectaţi prin inimă, unul cu celălalt. În miezul iubitor al inimii, diferenţele, timpul şi spaţiul nu mai contează. Prin inimă suntem întotdeauna conectaţi cu Universul ce ne înconjoară şi din care suntem parte integrantă. Lăsaţi-vă cugetul să se îndrepte într-acolo unde tânjeşte inima voastră să fie pentru că nimic, niciodată nu va putea să întreacă vreun vis al inimii! Închide-ţi ochii şi lăsaţi-vă spiritul să se înalte cât mai sus şi veţi trăi viaţa aşa cum nu aţi mai făcut-o până acum!   
În graba zilelor ce trec, mulţi uită să îşi caute propria fericire în inima şi atunci caută fericirea în lucruri materiale, dar lucrurile materiale nu îmbrăţişează, nu iubesc şi nu aduc alinare inimii. Adevărata fericire a inimii nu înseamnă să ai mai multe bogaţii materiale nici să fii mai bun decât altcineva. Înseamnă să fii mai bun decât erai tu însuţi ieri. Mulţi caută fericirea la limitele Infinitului, fără să observe că au Infinitul în interiorul inimii. Iubiţi din inimă şi fiţi fericiţi din inimă...timpul trece! 
Vă doresc să aveţi întotdeauna ochii inimii larg deschişi şi fie că lumina pe care o lăsaţi să se reverse din inima voastră, să vă transforme viaţa în rai înmiresmat înflorit!   
Vă îmbrăţişez cu toată Lumina Divină a unui gând de pace din inimă însorit... fără asfinitit, fără început şi fără sfârşit! 
 ~~ Imagine grafică şi text - EIN © ~~ 

Monday 1 December 2014

Bun venit, Fermecată Iarnă!

O nouă iarnă se aşterne pe dinaintea paşilor noştri. De azi e iarnă...din nou!
Parcă prea repede...parcă prea pe nepregătite. Totuşi...o aşteptai ca un copil. Adevărul e că abia aştepţi să te arunci în prima zăpadă proaspătă, rece şi pufoasă. În braţele ei albe să te simţi eliberat de toate grijile şi îţi acorzi o bucurie calda preţ de câteva clipe furate timpului in care să te simţi fericit.
Apoi să zâmbeşti cald în tine...în frigul rece de afară. Recunoaşte! Îţi vine să alergi prin zăpadă. Şi astfel să realizezi că a venit un alt anotimp: Iarna! Anotimpul în care peisajul din jur îţi pare sublim. Da, sublim şi minunat! Pentru că peste tot peisajul este minunat iarna..şi de la atâta zăpadă albă se face parcă mai multă lumina peste lume!
Natura se îmbracă în alb imaculat şi se pregăteşte de sărbători. Când ninge vezi peste tot alb...de ţi-se umplu până la refuz ochii. Şi neîntinarea lui cu alte culori îţi coboară prin ochii către inima unde aduce pace şi linişte.
Acum, totul e pregătit de sărbătoare. Câmpiile abia aşteaptă să se învelească cu o mantie albă. Oraşele să îşi deghizeze casele în movile alburite. Parcurile ninse îţi vor părea o minunăţie cu copacii lor împodobiţi în nea şi îţi vor dărui în priviri o atmosfera de basm. Şi peste tot spectacolul ei vizual minunat, iarna invită oaspeţi de seama; Moş-Nicolae şi Moş-Crăciun, cei mult aşteptaţi pentru a ne bucura Crăciunul cu colinde cum numai la noi găseşti şi cu bradul parfumat de lângă ferestre ce ne miruieste sufletul cu luminată bucurie şi armonie.
Azi începe iarna... şi ea poate fi cea mai frumoasă din viata ta! Nu o lasă să vină şi să îţi găsească sufletul trist! Zâmbeşte! Pune puţină iubire în inima ta! Apoi dăruieşte-o fără să te temi că îţi vor seca fântânile sufletului...pentru că ăsta e adevăratul tău scop în viaţă...să iubeşti şi să dăruieşti traversând alături cu Iubirea toate anotimpurile inimii.
Să aveţi o iarnă ninsă cu mii de zâmbete, speranţe şi vise împlinite...O iarnă de vis, frumoasă, bogată în iubire, bunătate, pace şi lumin
ă


~~ Imagine grafică şi text - EIN © ~~

Friday 31 October 2014

Rugăciunea Îngerului Aaramayel




Dedicată inimioarelor speciale...de aproape, de departe şi sufletelor ce acum visează dincolo de linia orizontului pe un colţ de stea, în regatul îngerilor de Lumina.
Astăzi, am primit această rugăciune specială de la unul din îngerii mei ocrotitori, pe care vreau să o împart cu voi...cu drag din drag şi din iubirea mea divină înflorită în rai.
Nu uitaţi niciodată că, indiferent cine am fi, indiferent unde am fi şi ce am face în acest Univers, plutim întotdeauna prin viaţă cu aripile sufletului larg deschise peste focuri şi arşiţe ca să învăţăm zborul iubirii. Fiecare gând să ne fie o rază albă de lumina, fiecare vis, o clipă de nemurire smulsă timpului, fiecare pas...un salt aprig spre mai înalt.
Drag suflet al meu să nu uiţi niciodată că - TU EŞTI SPECIAL! Fiecare om este un miracol în plină desfăşurare. Povestea vieţii fiecăruia dintre noi poate deveni oricând poveste din povestea de iubire a Creatorului! Inimioarele sus...nu suntem niciodată lăsaţi singuri!
Vă doresc să vă fie inimile pline de iubire, de credinţă şi de speranţa! Va îmbrăţişez cu aripile sufletului meu şi vă doresc toată iubirea şi toată fericirea din Univers.


                                  Rugăciunea Îngerului Aaramayel

Plec genunchii inimii înaintea Ta Creatorule Infinit şi îţi sunt recunoscător pentru ceea ce sunt,
pentru că SUNT şi pentru că EŞTI Lumina vieţii mele.
Ajută-mă în fiecare clipă să Iert şi să Iubesc. Cât e nevoie. Până la limitele inimii şi dincolo de ele.
Să port în iubirea sufletului meu pe toţi,
Să mă rog pentru toată lumea,
Să iubesc, să trăiesc ceea ce iubesc şi să iubesc chiar şi atunci când nu sunt iubit, pentru că Iubirea ta mă va recompensa infinit mai mult decât o pot face oamenii.
Să nu împart eu dreptatea...căci numai Tu eşti Dreptatea şi Adevărul Veşnic.
Să nu hortarasc eu cine merită şi cine nu merită să fie iubit.
Să nu judec ca să nu fiu judecat la rândul meu... chiar dacă uneori voi fi judecat pe nederept de alţii.
Să învăţ să Iert ca să primesc Iertările Tale.
Să mângâi şi să aduc alinare.
Să fac un colţ de rai din tot ce îmi dai.
Să îmbrăţişez şi să ador întreagă Ta Creaţie.
Facă-se voia Ta, Doamne, precum în cer aşa şi pe pământ!


Amin!


~~ Imagine grafică şi text - EIN © ~~

Thursday 11 September 2014

Miracolul din fiecare zi...


Bucură-te de magia momentului prezent! Bucură-te de fiecare zi, indiferent de anotimp! Cum şi de ce?
Iată cum: Iubeşte-ţi viaţa, pe toţi şi pe tine însuţi! Fii în permanenţă fericit că eşti viu şi că ai astfel oportunitatea de a trăi, visa, construi şi dărui ceea ce îţi doreşti pentru tine şi cei dragi.
Bucură-te de magia momentului prezent, caută mereu această magie care există, chiar dacă
uneori viaţa îţi pune obstacole în cale. Faptul că sunt acolo inaintea ta înseamnă că cineva undeva ştie că ai destulă putere ca să le treci şi astfel să devi mai puternic. Nimic nu evoluează de la sine si nicio invataura nu poate exista fără lecţii.
Trăieşte totul în momentul ''ACUM'', construindu-ţi pas cu pas viitorul, pentru că viitorul se construieşte în momentul prezent.
Lev Tolstoi spunea ”Prezentul este acel moment din afara timpului care uneşte trecutul cu viitorul. În acest prezent poti face apel la conştiinţa pentru ca momentul să devină real. Trecutul şi viitorul sunt însă iluzii.”
Învaţă să trăieşti clipa prezentă cu tot ceea ce îţi oferă ea. Concentrează-te profund cu momentul prezent, deoarece concentrarea ta îţi determina întotdeauna realitatea pe care o trăieşti.
Atunci când te bucuri de fiecare clipă şi eşti recunoscător pentru frumuseţea născută în sufletul tău, viaţa devine miraculoasă. Si când iubirea de viaţă este infinită, imposibilul devine cu uşurinţă posibil. Aceasta deoarece iubirea nealterată de intervenţiile minţii şi ale egoului, permite conectarea cu universul. Din această conectare la ”reţeaua universală” apar sincronicitatile şi împlinirea dorinţelor. Când visezi frumos devii ca un magnet şi atragi din univers tot ceea ce îţi doreşti şi astfel viaţa fericită devine miracolul pe care îl poţi trăi zilnic!
În fiecare zi creează, dăruieşte, zâmbeşte şi lasă surâsul să-ţi curgă întotdeauna din al inimii soare...ca să-ţi fie viaţa lumina revărsată!



 ~~ Imagine grafică şi text - EIN © ~~

Monday 1 September 2014

Sufletul toamnei...




Astăzi soarele mi-a zâmbit...într-o rază.
Vântul s-a jucat cu frunzele şi ziua a devenit mai lentă.
Vara în grabă a apus, dar eu încă îi mai văd zâmbetul solar şi încă îi mai simt îmbrăţişarea caldă.

Uneori mi-e dor de vară ca şi cum aş uita să mai respir.
Uneori o zăresc alergând printre frunzele ruginite
cu inocenţa unui copil ce se joacă în cimitir.
Uneori uit că viaţa este o nebunie mai scurtă iar nebunia este o viaţă mai lungă.

Şi chiar dacă ştiu că indiferent de anotimp soarele străluceşte mereu acolo unde îşi face cuib iubirea...
şi chiar dacă ştiu că frumuseţea pe care o văd în jur este numai o reflecţie a inimii mele,
nu pot să nu mă întreb:
Cât de mare poate fi sufletul toamnei?

  
A venit...măiastra toamnă! Coloraţi-vă inima cu iubire! Vorba bună, fapta bună, gândul bun, zâmbetul înflorit în colţul gurii şi binecuvăntata fericire să vă fie raze de soare si să vă incălzească trăirile în fiecare zi.
Să aveţi o toamnă minunată în suflet, în inima şi în viaţă!

 ~ EIN ~

Saturday 30 August 2014

Steaua Nordului...



Realitatea este povestea vieţii în plină desfăşurare care ne uimeşte în fiecare zi. Ce ne poate aduce mai multă frumuseţe şi un scop în viaţă? Puterea de a crea şi visa!
Aşa că: Nu va temeţi niciodată să visaţi frumos, să aduceţi în realitate măcar o parte din frumuseţea viselor voastre realizând lucruri frumoase pentru cei dragi! Nu va temeţi chiar dacă unii va spun că nu sunteţi decât un visător... pentru că visătorul este poate printre cei mai fericiţi oameni de pe pământ. Căci la ce îţi folosesc avuţiile dacă nu ai niciun vis de urmat? Cu adevărat sărac este numai cel ce nu are vise indiferent câte bogaţii materiale ar avea. Apoi cel care crede în visele sale, cel care îşi menţine mereu atenţia îndreptată către un scop visat îşi găseşte mai uşor calea către fericire. Aşa cum Steaua Nordului ne ghidează pe cărările lumii, un vis de realizat, un vis în care să credem cu multă tărie este cel mai bun ghid pentru a da un sens sublim vieţii, pentru a ne menţine mereu într-o continuă căutare şi creştere a cunoaşterii iar asta ne va ajuta să fim mai fericiţi dar şi pentru a fi cu adevărat de folos celorlalţi. În zilele noastre, din păcate, sunt tot mai rari visătorii care au puterea să îşi urmeze visele şi să lupte pentru îndeplinirea lor, iar cei care sunt cu adevărat visători şi creatori de frumos se recunosc şi prin faptul că devin pentru cei din jurul lor un suflet ziditor, un model de urmat, o sursă de inspiraţie, de abnegaţie sau cel puţin de încurajare. Un visător autentic străluceşte şi aduce lumina acolo unde stăpâneşte monotonia şi lipsa de unicitate a lucrurilor făcute urmând normele! El devine un fel de lumina ţintă către care se îndreaptă sufletele însetate după frumuseţe ale celor care au învăţat că frumuseţea este peste tot în jur dacă o priveşti cu ochii sufletului, aşa cum noaptea fluturii se îndreaptă către prima lumina pe care o văd. Un visător adevărat crede cu tărie în realitatea visului sau, crede în posibilitatea de a-şi împlini visul, însă nu se lasă învins, doborât sau necăjit atunci când înţelege că va mai trece ceva timp pînă cînd visul său se va îndeplini. Indiferent de obstacolele din calea sa el ŞTIE că mai devreme sau mai tîrziu visul sau se va împlini, pentru că el îl vede deja ca pe o realitate în plină desfăşurare.
O familie, un grup de oameni sau chiar o naţiune întreagă prosperă cu adevărat atunci când are mai multi visători şi vizionari. Întrebaţi-va cât de săracă ar fi fost lumea noastră fără visătorii ei cei mai de seama? Fără cei care au visat şi au creat lucruri măreţe...căci fiecare realizare măreaţă are în spatele ei un vis măreţ. Ar trebui mereu să-i avem drept model pe cei care au darul de a visa şi mai ales de a-şi îndeplini visele.
Totuşi trebuie să tragem o linie de demarcaţie aici... Nu oricine are imaginaţie se cheamă că este şi un visător adevărat. Nu oricine are dorinţe şi le lasă să fie doar dorinţe este considerat un visător. Un visător adevărat nu este cel ce se lasă dus de o mulţime de gânduri visătoare, nerealizabile. Acelea sunt simple dorinţe...simple gânduri şi rămân la final numai ceea ce sunt. Un visător adevărat desenează pas cu pas în mintea lui realitatea pe care o visează. Apoi, prin puterea voinţei şi a sufletului sau creativ, el transformă în realitate creaţia sa, o clădeşte cu grijă şi ambite, o însufleţeşte şi astfel invită şi aduce către el o serie de procese energetice şi spirituale de rezonanţă, care vor determina Universul să contribuie la concretizarea acelui scop la care a visat cu putere şi entuziasm.
Un visător real este un suflet care nu oboseşte niciodată să îşi cultive şi să urmeze talentul. Talentul nu este un har cu care cobori in lumea asta...căci de sus poţi veni cel mult cu un potenţial creativ, cu o predilecţie sau cu o înzestrare către ceva frumos. Talentul este în esenţa sa doar muncă statornică dusă cu eforturi şi hotărâre până la perfecţiune. Talentul inseamnă mai intăi de toate multă muncă, sacrificii personale, disciplină mentală şi voinţă cultivată zi de zi. De aceea sînt atît de valoroşi visătorii...pentru că devin puternici prin curajul cu care îşi realizează visele!
Un visător ce reuşeşte să îşi urmeze şi să îşi construiască visele devine pe parcursul acestui proces creativ un om fericit, un om împlinit şi recompensat de rezultatele muncii sale.
Toţi avem dreptul să visam şi mai ales să ne îndeplinim visele. Un om, un vis!
Visele sunt stelele ce luminează peste câmpiile strălucitoare ale sufletului! Toţi oamenii sunt unci şi speciali la fel ca şi stelele cerului datorită viselor din inimile lor. A avea şi îndeplini vise este unul din scopurile principale ale oricărui suflet!
Îndrăzniţi să visaţi! Urmaţi-va visele şi ele va vor duce către strălucire şi cine ştie...mâine vă vor ajută să atingeţi chiar lumina stelelor din care aţi coborât cândva în această lume ce trebuie visată şi construită mai bună şi mai frumoasă pentru noi toţi.
Fericirea este a celor care ştiu să îşi deseneze, să îşi urmeze şi să îşi îndeplinească visele! Tu dragă cititorule, poţi spune că eşti un visător adevărat? Dacă da, ai un vis de îndeplinit? Eşti gata să-l urmezi?

Daţi-mi voie să vă visez frumos pe toţi...oriunde aţi fi şi orice aţi face.
Imaginea acesta este dedicată tuturor visătorilor, celor care se ştiu a fi visători incurabili :-) Să vă fie tuturor viaţa plină de vise împlinite, de fericire, armonie şi strălucire sufletească!

Cu drag şi soare... şi din inima pentru inima...
~ EIN ~

Friday 29 August 2014

Fă-ţi curaj...


În fiecare zi, fă-ţi curaj să alegi bine ceea ce vrei să faci şi apoi să o faci bine.
Fă-ţi curaj să păşeşti în viaţă şi apoi să înţelegi că eşti şi tu o parte din viaţă.
Fă-ţi curaj să iubeşti şi apoi să iubeşti cât te încape inima.
Fă-ţi curaj să fi bun şi apoi să dăruieşti bunătate.
Fă-ţi curaj să dăruieşti frumuseţe şi apoi să fii pregătit să vezi frumuseţea peste tot în jurul tău.
Nimeni altcineva nu poate să îţi dea fericirea pe care ţi-o refuzi singur.
Fă-ţi curaj să îţi faci viaţa fericită căci nimeni nu va face asta în locul tău!


 ~~ Imagine grafică şi text - EIN © ~~

Sunday 24 August 2014

Dincolo de realitate...


Deschide ochii şi priveşte în oglinda sufletului tău,
mergi dincolo de realitate,
doar simte şi realizează,
Iubirea Infinită este Una în Toate!
  
~~ Imagine grafică şi text - EIN © ~~
 
---------------

Open your eyes...
and look into the mirror of your soul,
go beyond reality,
just feel and realize,
Infinite Love is ONE in All !

~ EIN © ~

Saturday 23 August 2014

Un moment spectaculos...




 Viaţa este doar un moment suspendat între două eternităţi. Cea din care venim şi cea spre care ne îndreptăm! Intre ele spaţiaza frumuseţea si miracolul clipelor vieţii. 
Apoi...dacă frumuseţea divină nu ar străluci în miezul vietilor noastre am putea oare să ne bucurăm de un rasarit de soare, de un surâs sau de un ritm ce ne poartă pe aripi de vis acolo unde nicio umbră nu tulbură pacea sufletului? 
Adevărul este că frumuseţea cerească a vietii se găseşte întotdeauna în inimile şi în sufletele noastre şi că depinde numai de noi cât de mult dorim să ascultăm de vocea ei...care ne şopteşte mereu că viaţa este un dar divin miraculos, că avem în noi atât de multă frumuseţe încât putem transforma lumea în paradis!
Putem îmbrăţişa toată lumea cu frumuseţea
de care dispunem în inimile noastre iar asta ne va oferi posibilitatea să participăm într-un “circuit” în care tot ce dăm mai departe...primim inapoi înmulţit!
Indiferent ce v-ar spune unii sau altii, frumuseţea
cerească din voi este reală!
Nu va temeţi să o dăruiţi, să creaţi lucruri frumoase cu ea, să va bucuraţi din plin de ea şi mai ales să bucuraţi inimile celor din jurul vostru...dăruind-o! 

Faceţi din viaţa voastră un moment spectaculos, plin de frumuseţe cerească!

 ~~ Imagine grafică şi text - EIN © ~~

Wednesday 13 August 2014

Viaţa ca o poveste...


 Poveştile frumoase există. Tot ce imaginăm frumos poate fi real dacă învăţăm să credem cu putere în visele noastre şi să le urmăm. În fiecare zi, în fiecare clipă, scriem pe ale sufletului pagini povestea vieţilor noastre. Alergând prin viaţă avem în faţa noastră o imensă pagină albă, ce se scrie cu fiecare bătaie de inima, cu fiecare gând şi cu fiecare respiraţie. Cu fiecare gest de bunătate mai adăugăm o filă frumoasă, de poveste, vieţilor noastre. Fiecare decizie pe care o luăm în viaţă contribuie la un final pe măsura scopurilor şi dorinţelor noastre. 
În efemera noastră trecere prin timp avem datoria să scriem o poveste cât mai frumoasă. Şi să lăsăm în urmă o moştenire de gând şi de fapte bune. Cu toţii trebie să facem din povestea vieţii noastre una specială, diferită de tot ce s-a scris şi s-a povestit până acum, o poveste cu happy-end şi multe, multe, vise îndeplinite.
Şi chiar dacă, uneori, călătorind pe ale vieţii poteci ţi-se se întâmplă să uiţi cine eşti, opreşte-te o clipă din goana ta şi aminteşte-ţi cine eşti tu cu adevărat. Orice drum ai avea înainte şi oricâte piedici ai avea de trecut, amintindu-ţi scopul poveştii tale vei realiza că toate piedicile din calea ta sunt acolo pentru a te face mai puternic şi a te desăvârşi în trup şi spirit pentru ca astfel povestea vieţii tale să fie completă.
Indiferent ce ai fi şi unde ai fi în lumea asta mare, TU, eşti întotdeauna cu mai mult decât chipul pe care îl văd ceilalţi, mai frumos decât corpul care îţi găzduieşte temporar sufletul şi mai valoros decât inteligenţa şi realizările tale materiale.
TU, eşti spirit desprins vremelnic din marele spirit al Unimii Divine,
Eşti creat din Energie şi Lumina, pentru că materia este numai o iluzie persistentă.
Eşti parte dintr-un Univers infinit conectat şi ţinut împreună prin frecvenţa creatoare a Iubirii Infinite.
Ai coborât pe pământ întrupându-te vremelnic dintr-un bulgare de pământ, dar eşti un copil al cerului deoarece pământul trupului tău este plămădit din atomii ce străluceau cândva, cu putere într-o stea.
Esenţa ta, cea adevărată nu este pământeană ci este Celestă şi infinită ca şi Sursa din care ai fost creat.
Eşti conectat la nivel energetic cu toate formele de viaţă, cu natura şi cu toată creaţia Universului, deoarece TOT ce există este creat din aceeaşi Energie ce vibrează pe frecvenţe diferite.
Universul întreg este cuprins într-o singură fiinţă omenească – TU. Tot ce vezi, tot ce simţi, există pentru că exişti TU şi astfel eşti parte integrantă din TOT ceea ce există, a existat şi va exista vreodată.
Şi pentru că eşti parte din TOT nu eşti niciodată singur.
Eşti Tot şi eşti în acelaşi timp Unic, deoarece eşti manifestarea unei Infinite Conştiinţe Cosmice ce se exprimă şi se manifestează pe sine subiectiv într-o infinitate de personalităţi de o neasemuită diversitate şi unicitate.
Ai trei scopuri primordiale în viaţă; Să iubeşti, să creezi şi să evoluezi.
Viaţa ta aici pe pământ, realitatea şi destinul tău sunt întotdeauna determinate de ceea ce gândeşti, pentru că ceea ce gândeşti trăieşti.
In povestea vietii lui fiecare om are o anumită chemare şi o datorie. Pentru aceasta, Divinitatea îl investeşte cu anumite daruri sufleteşti şi trupeşti în chip potenţial de la naştere, lăsându-i libertatea şi creându-i prilejuri să le şi le cultive şi să le desăvârşească. Fiecare primeşte în povestea vieţii sale un potenţial imens de creativitate. Exprimând acest potenţial aduci bucurie sufletului tău...şi nu numai. Iar oferind darul creaţiilor tale celor din jur, împingi viaţa ta mult mai departe, pe un nivel superior, ea, astfel devenind mult mai frumoasă, mai bogată, mai elevată, mai subtilă şi mai luminoasă.
Cele mai minunate lucruri din viaţa ta râman insă cele pe care le trăieşti din inima şi pentru inima.
Ascultă-ţi întotdeauna inima şi lasă-te condus de ea, pentru că inima ta ştie cu mult mai mult decât mintea ta poate să înţeleagă.
Ascult-o, urmeaz-o, iubeşte, creează, dăruieşte, iartă, ajută şi mergi mereu înainte pe calea ta unică ca şi tine. Fă din viaţă ta şi a celor din jurul tău un basm şi fercirea îţi va sta întotdeauna alături.

Să vă fie viata frumoasă ca o poveste, plină de impliniri şi bucurii nemărginite. Fie ca visele pe care le claditi astăzi să vă lumineze sufletul şi inima. Binecuvântări divine tuturor, în cer şi pe p
âmănt.

~~ Imagine grafică şi text - EIN © ~~

Sunday 3 August 2014

Apele vieţii...


Uneori viaţa ne afundă în ape adânci nu pentru a ne îneca ci pentru a ne curăţii.
Uneori realitatea este cel mai greu lucru de înţeles şi cu cât pierzi mai mult timp încercând să o înţelegi cu atât mai tare te va surprinde.
Uneori nu trebuie să o înţelegi ci pur şi simplu să o trăieşti, aşa cum vine ea.
Uneori viaţa înseamnă a risca şi uneori viaţa îţi cere să sări în apele cele mai profunde pentru a găsi înţelesurile cele mai adânci.
Uneori fericirea este exact ceea ce crezi că este. Ea poate fi lumina bună din gândurile tale, dorinţa din inima ta, dăruirea de sine şi culoarea predominanta a viselor tale.
Uneori visele nu sunt ceea ce vezi în somn ci ceea ce nu te lasă să dormi, pentru că în visele inimii tale nu există imposibilităţi.
Uneori fericirea cea mai profundă nu este scopul final ci efectul a ceea ce dăruieşti necondiţionat.
Uneori când viaţa te poartă peste ape adânci, prietenii adevărati ţin temporar locul îngerilor cerului.
Uneori luăm jocul vieţii prea în serios şi uităm că viaţa este o minunată călătorie într-un univers plin de lumină.
Uneori uităm că bunătatea din inima se dublează în momentul în care alegem să o împărţim cu cei de lângă noi.
Uneori uităm că fiecare dintre noi avem menirea de a fi o binecuvântare pentru cei a căror viaţă o atingem!
Uneori uităm că suntem valuri ale aceluiaşi ocean de energie cosmică şi deoarce ne manifestăm ca un val în esenţa noastra rămânem întotdeauna materia din care suntem plămădiţi: Oceanul!
Uneori uităm că împărtăşim acceaşi energie care uneşte şi ţine universul împreună.
Uneori uităm că suntem atomii imprenunati în trup de Divinitate pentru a experimenta viaţa pe pământ.
Uneori uităm că trăim, iubim şi visam în infinitul ocean al Divinităţii din care suntem parte integrantă.
Uneori uităm că totul este creat din energie pură şi că materia este o iluzie persistenta.
Uneori uităm că singurul adevăr din întregul Univers este adevărul Iubirii Divine, care este esenţa primară a Tot ceea ce este.

Drag suflet iubit, nu uita niciodată că Iubirea Divină este esenţa pură a vieţii. Oricine ai fi tu şi oriunde te vor purta valurile vieţii nu uita niciodată că eşti plămădit din esenţă Divină, că eşti Lumină pură manifestată în trup. Nu ai fost niciodată îndepărtat de Creatorul tău pentru că Iubirea pură este totul şi nu are nevoie de apropiere...ci de sentimente apropiate. Iubirea pură nu are nevoie de dovezi sau de ancore. Rămâne întotdeauna acolo unde străluceşte.
Ai întotdeauna încredere în ghidarea inimii tale şi ea te va conduce întotdeauna la destinaţie. Iubirea Divină este în tine, din ea nu ai plecat niciodată pentru că nimic nu există în afara ei. Fii cel ce eşti cu adevărat în esenţa ta. Infinit ca şi oceanul Iubirii Divine.
Iubeşte, dăruieşte, speră, crede şi fii fericit pentru că aceste sentimente sunt aripile sufletului care te vor purta cu bine peste toate mările vieţii.
Fie ca toţi cei care bucuraţi inimi şi suflete să fiţi infinit binecuvântaţi!
Binecuvântări Divine, Infinită Fericire, Pace şi nemărginită Iubire tuturor! Să va dea viaţă atât de multă iubire încât să aveţi nevoie întotdeuana de două inimi unite în dragoste pentru a o putea exprima şi trăi din plin!

~~ Imagine grafică şi text - EIN © ~~


EIN - Eugen Ioan Neagu

Protected by Copyscape Duplicate Content Protection Tool Bloguri, Bloggeri si Cititori