''Nevorbire''

E atâta linişte sub clar de vise,... în tăcerea lor încap toate cele promise.

Imaculat, uneori, am dori atâta de tare, să spunem frazele potrivite împreună, dar prea des cuvintele aşteptate se rătăcesc în nerostire şi multe pagini de suflet vor rămâne veşnic goale.

E atâta nevorbire în iubire, doar cuvintele vii însufleţesc a inimii floare,... şi poate, de asta doare atât de tare, de fiecare dată când tăcerea ne calcă peste petale.

Pe cine aştepţi?

Pe cine iubeşti?

Pentru aşteptări, pentru iubire,... există atât de multă nevorbire.

~ EIN ~

Bucuria...

Peste spaţii infinite, peste câmpuri adormite, peste păduri întomnite, dincolo de perdelele norilor, dincolo de privirile muritorilor, soarele dăruieşte necondiţionat pământului, lumina lui aducătoare de viaţă. La fel şi bucuria din sufletul unui om, atunci când este vie şi adevărată se dăruieşte necondiţionat indiferent de piedicile şi de umbrele care vor să o acopere temporar, pentru că nici un nor, nicio furtună nu este permanentă.
În viaţa fiecăruia dintre noi există o trăire sublimă, o trăire vie, care aduce întotdeauna soarele în suflet – Bucuria. Ea este mirul şi darul pe care ni-l face viaţa că recompensă pentru speranţele şi năzuinţele noastre împlinite. Dacă îţi deschizi ochii inimii ai să vezi că bucuria se găseşte în tot ce-ţi face inima să bată mai tare, mai dulce şi mai viu. Dar mai întâi de toate, bucuria începe din noi, din puterea cu care reuşim să ne îmbogăţim sufletul cu frumuste, cu iubire, cu credinţă şi cu speranţă.
În cercul inimii tale, omule, bucuria începe prin a-ţi cunoaşte şi urma cu pasiune priorităţile, aşezând pe plan secundar orice altceva ce nu-ţi este absolut necesar. Pentru că Bucuria trebuie să-ţi fie motivul principal al trăirilor tale. Fără Bucurie nicio împlinire nu e completă, fără bucurie nicio trăire nu e perfectă. Ea se extrage şi se rafinează din energia şi entuziasmul pe care îl punem în înfăptuirea fiecare vis, a fiecărei dorinţe şi a fiecărei realizări, fie ea materială sau sufletească,... în timp ce tristeţea ne încurcă nodurile de la şireturi pentru a ne ţine pasul în acelşi loc cu ea. Uneori caracatiţa tristeţii se încolăceşte peste eforurile noastre de a ne transforma visurile în realitate şi tot uneori este teribil de greu să o desprindem de noi. Dar dacă faci doi paşi înapoi şi priveşti dintr-o altă perspectiva tot ceea ce ţi-se derulează înaintea ochilor inimii, ai să vezi că nicio transformare nu este lipsită de încercări, de greşeli sau chiar de tristeţe. Toate aceste obstacole îţi sunt însă necesare că tu să devi un suflet mai bun, mai cald şi mai iubitor. Şi tot, dacă priveşti cu detaşare experienţele prin care treci ai să vezi că până la urmă eşecurile şi greşelile sunt motive de bucurie, pentru că ele îţi aduc oportunităţi nebănuite de creştere şi dezvoltare a propriului suflet.
În viaţa de zi cu zi căutăm în mod natural şi firesc bucuria, pentru că trăim într-o societate care ne îndeamnă încă de la primii paşi pe care-i facem, să vrem totul cât mai repede, cât mai uşor şi cu cât mai puţine eforturi. Dar nicio realizare care se obţine uşor nu aduce cu adevărat bucuria deplină pentru că din procesul obţinerii ei lipseşte bucuria pe care ţi-o aduce munca de dezvoltare a propriului suflet. Şi cum nicio bucurie nu vine fără să fie mai întâi trecută prin sita încercărilor, nici o realizare nu va fi lipsită de suferinţe. Pentru ţelul asta însă trebuie mai întâi să ai curajul să-ţi înfrunţi propriile temeri ale sufletului. Sigmund Freud spunea: ''Indiferent cât de absurd ar părea, oamenii ar face orice pentru a evita să stea faţă în faţă cu propriul lor suflet.'' Fără eforturi de suflet bucuria îţi va fi mai mereu, doar un film de scurt metraj. Peste toate dorinţele de bucurie ale sufletului nostru uneori naive, fără fundament real sau chiar copilăreşti, în realitatea crudă a lumii în care trăim, nu este posibil să trăieşti constant într-o stare de bucurie şi de extaz. Şi chiar dacă să zicem, prin absurd, că ai putea să reuşeşti asta, atunci cum ai mai putea să faci cu adevărat diferenţa dintre bucurie şi alte stări de spirit? În căutarea propriei bucurii trebuie să acceptăm faptul că nicio bucurie reală nu poate fi obţinută fără un anumit efort, că în munca asta de suflet uneori tristeţea este necesară din când în când pentru a putea simţi pe propria piele căldura razelor pe care ţi le aduce bucuria.
Drag suflet iubit, atunci când eşti în căutarea bucuriei, ai să o găseşti în toate detaliile vieţii. Ele fac diferenţa întotdeauna în viaţa noastră. Însă nu confunda niciodată un detaliu cu întregul. Aşa că nu acorda niciodată importanţă prea mare lucrurilor mărunte şi negative pentru a nu cumva să le minimalizezi pe cele pozitive. Caută să vezi întotdeauna întregul bucuriei care te aşteaptă dincolo de frică şi de momentele triste. Calitatea bucuriei tale va depinde întotdeauna de calitatea gândurilor tale. Gândeşte frumos ca să trăieşti bucuros. Fie ca bucuria să-ţi fie mereu prezentă în suflet şi fie că ea să-ţi fie dăruită şi împărtăşită de cei a căror viaţă o bucuri cu prezenţa ta!
~ EIN © ~

Cerul lui Noiembrie...

Sub stelele lui noiembrie pluteşte uşor inserarea,... peste pâcle de ceaţă, peste bigudiuri de nori, peste câmpuri adormite, peste păduri însingurate de criza frunzelor, peste labirinturile de ciment ale oraşelor, peste simţuri şi simţiri, peste speranţe de schimb, peste dorinţe de rezervă, peste fabrica asta de vise care este inima omului, peste tot şi peste toate se aşterne încet, liniştea.
Sub cerul lui noiembrie ce trece peste noi, mintea pune mereu întrebări. Cine poate spune unde se duce timpul care a trecut? Cine ştie câte visuri de flori dorm în pământ? Cine ştie unde se duc norii când soarele nu-i vede? Cine ştie pentru a cui albastră dorinţă, stelele recepţionează noaptea fericiri de îndeplinit? Cine ştie câte visuri de iubire strânge inima în cuferele ei? …Şi cine ştie ce alte întrebări ne va aduce ziua de mâine?
Adevărul este că nu ştim a da răspunsuri pentru multe întrebări ale vieţii, puse sincer în faţa oglinzii. Nu ştim multe în viaţă şi cu cât aflăm mai multe despre tot şi despre toate, cu atât mai mult ne convingem cât de puţine ştim cu adevărat. Pentru fiecare lucru pe care îl considerăm ştiut există o infinitate de alte lucruri despre care nu ştim nimic. Mintea omului poate cunoaşte multe, dar niciodată îndeajuns, niciodată totul şi în toată penuria asta de răspunsuri doar inima poate cunoaşte deplin întregimea unui unic sentiment - Iubirea. Peste toate necunoştinţele şi întrebările noastre, numai iubirea statorniceşte în inimă ca unic şi cunoscut sentiment. 
Inima omului ştie multe, simte multe, poate multe, inima nu întreabă,... inima culge şi numai inima ştie cel mai bine să pastreaze în ea mărgăritare de iubire încrustate în dulci amintiri.
Suntem oameni şi nu putem cuprinde toate răspunsurile în noi şi cam aşa stă treaba pe lumea asta ce se roteşte grăbită sub soare. Singurul adevăr pe care îl putem cunoaşte deplin cu inima este Iubirea. Şi orice am ştii sau nu, inima merge mereu mai departe cu iubirea din ea către ziua de mâine, căutăndu-şi comorile în toată frumuseţea sentimentelor pe care le poate aduna în miezul ei. Numai Iubirea rămâne singurul adevăr ce poate fi cunoscut, în timp ce totul în jur poate fi doar o iluzie. Şi iubirea rămâne mereu acolo unde-i este locul, omule drag. În inima ta! Aşa că; Păstrează Iubirea cât poţi de bine în inima ta, pentru că este singurul adevăr pe care îl poţi cunoaşte pe de-a întregul într-o lume schimbătoare în care nimic nu este ceea ce pare.
Peste cer şi pământ, peste gând şi cuvânt, peste dorinţe şi trăiri,... iubirea din inimă este singura realitate palpabilă care poate fi cunoscută în toate dimensiunile ei. Peste freamătul grăbit al lumii, peste schimbările de anotimpuri şi de stări, peste tot şi peste toate, în tot şi în toate este Iubirea. Şi iubirea merge mereu mai departe,... şi Iubirea eşti TU, omule!
Sub cerul lui Noiembrie să-ţi fie inima plină de iubire, de vise şi de dorinţe îndeplinite!

~ EIN © ~

Întregul unui zâmbet...

Cine nu-ţi apreciază şi nu-ţi înţelege zâmbetul, probabil nu îţi va aprecia şi nu-ţi va înţelege nici sufletul, aşa că nu lăsa pe nimeni să-ţi judece lumina unui zâmbet, pentru că nimeni nu ştie,... poate, din ce furtuni întunecate ai reuşit să-l smulgi. Nimeni nu ştie cum trăieşti tu, pentru că nimeni nu trăieşte cu adevărat viaţa ta şi nu oricine este capabil să înţeleagă şi să înfrunte viaţa aşa cum o faci tu, zi de zi,... instinctiv. Nimeni, în afară de tine şi de Dumnezeu, nu-ţi cunoaşte mai bine profunzimile, astfel nici un om nu are dreptul să-ţi judece zâmbetele. Câteodată, puşi dinaintea zâmbetului tău sincer dăruit, unii oameni se vor aştepta că tu să-i înţelegi pentru lucruri pe care ei nu ţi-le vor înţelege ţie niciodată. Nimeni nu va putea să priceapă numai dintr-un singur zâmbet al tău, cum este sau cum a fost viaţa ta, cât ai alergat în gol, câte clipe grele te-au cufundat în lacrimi, câtă iubire ai primit în schimb şi câtă ai dăruit, câte vise ai îngropat în tine, câtă speranţă ai căpătat, câtă putere ai găsit şi câtă ai adunat. Nimeni nu ştie cu adevărat câtă suferinţă se ascunde uneori în spatele zâmbetului tău.
Chiar dacă adesea în trecut, pentru tine, viitorul a înseamnat pur şi simplu următoarea respiraţie, următoarea bătaie de inimă, chiar dacă uneori, oricât de mult te-a durut, la capăt de vise risipite TU ai putut să zâmbeşti,... fii mândru, asta înseamnă că sufleteşte ai reuşit!
Om bun, nu uita, un zâmbet durează numai un moment, dar amintirea lui poate dura o viaţă in inima cuiva,... aşa că orice ar fi, orice ai trăi, zâmbeşte mult, zâmbeşte des, zâmbeşte larg,... fericirea ta va fi întotdeauna acolo unde îţi vei regăsi zâmbetul întreg.

~ EIN ~