Translate

Tuesday 4 June 2013

Urmele norilor...


Pe nemărginitele câmpii ale cerului, norii vin şi norii trec, într-un joc atmosferic permanent. În efemeritatea lor norii aleargă de la o zare la alta şi desenează pe cer forme desluşite uneori numai de cei care reuşesc să le citească cu ochii sufletului.
Oricât de mulţi nori ar trece peste el, cerul în infinitatea lui rămâne acelaşi şi nu trece niciodată. El rămâne acolo, întotdeauna netulburat de trecerea norilor pentru că cerul este etern. Norii, oricât de negri şi de plini de furtuni ar fi, nu-l vor putea umbri definitiv niciodată pentru că puterea cerului asupra norilor este absolută.
Precum norii, peste cerul sufletului nostru evenimente vin şi evenimente trec. Odată cu ele vin şi o mulţime de experienţe, trăiri şi simţiri. Emoţiile, sentimentele şi trăirile noastre sunt precum norii cerului, nu stau locului o clipă, ele vin, se duc, revin, totul e mereu schimbător şi în continuă mişcare.
Simţămintele şi reacţiile noastre emoţionale în faţa evenimentelor prin care trecem sunt trecătoare ca norii, stările sufletului sunt schimbătoare ca norii, însă esenţa sufletelor noastre este ca cerul. Esenţa noastră sufletească este plămădită din ţesătura nemuririi, peste care trec norii clipelor. Ca şi norii, experienţele prin care trecem sunt deosebite una de cealaltă şi în scurta lor trecere peste cerul sufletelor noastre fiecare ne comunică ceva despre noi şi despre viaţa pe care o trăim. Fiecare experienţă aduce cu ea oportunitatea de a învăţa ceva nou. Însă, spre deosebire de norii cerului, câteodată experienţele prin care trecem lasă urme peste cerul sufletului nostru. Indiferent dacă sunt bune sau rele, toate ne aduc experienţe de care sufletul nostru are nevoie pentru creşterea lui.
Existenţa sufletului uman este o călătorie permanentă între două ceruri, unicul ei scop fiind evoluţia prin iubire. Orice experienţă sufletească nouă aduce cu ea o informaţie nouă, absolut necesara procesului de evoluţie. Un nou mod de a percepe şi de a reactiona la ceea ce se petrece în vieţile noastre. În toate evenimentele prin care trecem putem găsi informaţii importante despre noi înşine. Uneori, evenimentele din vieţile noastre aduc cu ele nu numai experienţe fizice, mentale, psihice, ci şi adevărate furtuni de informaţie pură care au darul de a ne ajuta să ne descoperim mai mult pe noi înşine... de a descoperi valori şi puteri pe care nu credeam că le putem găsi în noi.
Cele mai profunde învăţăminte le tragem, însă, din experienţele care ne tulbură în mod trist sufletul. Cine oare nu a trecut niciodată prin experienţe triste? Cine oare nu s-a simţit niciodată trist atunci când în schimbul bunătăţii şi iubirii pe care a oferit-o, a primit ca răspuns doar indiferenţă şi nepăsare?
Tristeţea şi dezamăgirea cea mai adâncă devine valoroasă pentru creşterea sufletului nostru atunci când îi dăm voie să ne comunice acel lucru important pentru care a venit la noi. Soarele bucuriei nu poate străluci decât pe cerul acceptării a ceea ce suntem în interior şi a ceea ce simţim cu adevărat în inimă. Clipele trăirilor noastre, fie bune, fie rele, sunt întotdeauna ca norii – vin şi se duc. Însă, în esenţa divină a sufletului nostru, noi suntem ca cerul. Suntem mici petece de albastră nemurire, însetate după infinit, ce strălucesc deplin numai în Lumina Divină a iubirii. Suntem privitori tăcuţi ai întregului joc al norilor. Uneori ei vin pe cerul sufletelor noastre albi şi frumoşi, alteori vin negricioşi, deprimanţi şi aducători de furtuni sentimentale. Uneori sunt plini de ploaia melancoliei şi alteori sunt plini de frământări şi aşteptări. Uneori ei aduc o mare bucurie inimii, alteori doar vânt şi grindină aducătore de insomnie. Uneori aduc inundaţii de lacrimi, alteori ei dau viaţă viselor noastre paradisiace. Indiferent de culorile norilor ce trec peste cerul sufletului nostru, atâta timp cât rămânem ferm ancoraţi în dorinţele noastre de fericire; indiferent cum ar fi norii noştri, buni sau răi, frumoşi sau urâţi, norii evenimentelor din vieţile noastre nu vor putea niciodată să schimbe dorinţa fundamentală a sufletului nostru: aceea de a fi fericiţi mai presus de nori, de măriri, de vise şi uneori chiar mai presus de cer. Fericirile care plutesc la câţiva metri deasupra celui mai înalt cer sunt aduse numai de cele mai înalte iubiri. Cu cât vom învăţa să iubim mai înalt, cu atât mai înaltă va fi fericirea noastră.
Pentru evoluţia sufletului nostru, atât timp cât trăim trebuie să aşezăm iubirea pe cel mai înalt loc din viaţa noastră, să o aşezăm undeva deasupra norilor, în aşa fel încât ea să fie în viaţa noastră, cel mai înalt lucru pe care îl posedăm. Să fie, astfel, cel mai apropiat lucru de cer pe care îl avem.
Când urmăreşti să trăieşti şi să dăruieşti din plin iubirea adevărată, nu mai eşti focalizat pe norii trecători din viaţa ta. Când admiri frumuseţea esenţei fiinţelor iubite din viaţa ta, tu admiri cu adevărat cerul lor interior. 
Atunci când vei realiza că în esenţa sufleteasca a fiecărui suflet există frumuseţe cerească nemărginită, atunci nimeni nu ţi se va mai părea rău sau urât, atunci întreaga omenire va fi minunată prin însăşi frumuseţea interioară a esenţei divine ce străluceşte în centrul fiecărui suflet.
Însă dacă vei continua să vezi numai acţiunile şi faptele unui om, atunci nu vei putea niciodată să-i vezi întreaga frumuseţe a sufletului, pentru că privirea îţi va fi umbrită de norii trecători ai acţiunilor sale. 
Când tot ceea ce vezi pe cerul sufletului unui om sunt doar norii lui, impresia ta despre el va fi de multe ori negativă şi nu vei putea niciodată să-i admiri pe deplin frumuseţea înaltă a sufletului său. 
Şi chiar dacă acea persoană ar fi, prin excepţie, cea mai perfectă din lume, tot vei descoperi că, la nivel material şi uman, ea este înclinată, în mod natural şi firesc, să comită greşeli în ceea ce priveşte acţiunile ei. Fără greşelile noastre nu am putea să mergem înainte. Alegerile şi greşelile fac parte din procesul de creştere sufletească. Dacă urmăreşti numai acţiunile vieţii, ferindu-te să simţi sentimentele şi emoţiile, din teamă de a nu suferi, în fapt îţi vei irosi întreaga viaţă, iar la final vei avea de înfruntat reproşul de a nu fi simţit că ţi-ai trăit viaţa din plin.
Orice s-ar întâmpla în viaţă, oamenii nu sunt prizonierii acţiunilor şi întâmplărilor, ci mai degrabă prizonieri ai propriului mod de a gândi. Fiecare acţiune aduce cu ea ceva bun şi ceva rău. Binele şi răul sunt două aspecte ale aceleiaşi monede. Ele depind, de cele mai multe ori, de punctul de vedere al fiecăruia. Ceea ce este bun pentru tine poate fi rău pentru altul, şi viceversa. 
Atunci când reuşim să privim o persoană cu ochii sufletului, înlăturând acţiunile sale, abia atunci putem să vedem pe deplin cât de frumoasă este. Şi asta pentru că adevăratele comori ale unui om se găsesc în profunzimea sufletului său. Comori minunate, cum sunt sentimentale curate, bunătatea, puterea cu care iubeşte, pasiunile şi harurile sale, forţa interioară cu care se ridică atunci când furtuna încearcă să-l îngenuncheze, generozitatea cu care împarte tot ce are mai bun şi mai frumos, spiritul liber, credinţa şi, mai ales, lumina iubirii pe care o reflectă în jurul său. Fără toate aceste comori, oricât de multe bogăţii materiale ar deţine cineva...în realitatea infinită şi nepieritoare a cerului va fi întotdeauna un om foarte, foarte sărac.
În viaţa omului, totul este trecător ca şi norii. Numai comorile ce strălucesc pe cerul sufletului rămân neschimbate. Norii care traversează cerul sufletului nostru au, fiecare, câte un rol întemeiat în jocul vieţii. Atunci când vom începe să înţelegem mai bine că norii ce apar în vieţile noastre pot fi alcătuiţi din experienţe ce pot fi trăite intens, cu iubire...mai multă sau mai puţină, după puterea fiecăruia de a iubi şi de a dărui, că putem să punem aripi de iubire viselor noastre chiar şi atunci când cerul sufletului ne este acoperit de nori grei, că mai toate emoţiile noastre pot fi clipe de adevărată trăire, fie ea mai colorată, mai pură, mai tulbure, mai plină de frică sau de îndoială, atunci vom învăţa că trecătoarele noastre emoţii ne ajută să evoluăm şi ne fac să fim cei care suntem astăzi.
Nu uitaţi niciodată că, indiferent de numărul norilor ce străbat cerul sufletelor noastre, soarele iubirii divine va străluci întotdeauna peste tot şi peste toate şi niciun nor nu va putea niciodată să-l acopere definitiv. 
Nu vă temeţi niciodată de evenimentele pe care le aduc norii în vieţile voastre.
Trăiţi intens totul, trăiţi din inimă şi pentru inimă, simţiţi mult, simţiţi enorm, îmbrăţişaţi-vă dorinţele, recunoaşteţi-vă sentimentele şi mai ales, dăruiţi din plin tuturor, lumina iubirii ce străluceşte pe cerul sufletelor voastre. 
Iubirea să vă fie scut şi pavăză oriunde aţi străluci voi !
Trăiţi-vă din plin viaţa şi...iubiţi-vă norii!

~~ Imagine grafica si text - EIN © 2013 ~~

.

EIN - Eugen Ioan Neagu

Protected by Copyscape Duplicate Content Protection Tool Bloguri, Bloggeri si Cititori