Translate

Thursday 22 November 2018

''Promisiunea''

                                              

''Te duc la munte. Ți-am promis. Am să-ți găsesc un pisc înalt și luminos din care ai să poți îmbrățișa tălpile cerului.'' 
Vagonul era aproape gol, în aer plutea un iz reavăn de haine ude. Pe fereastra ușor aburită a compartimentului stropi reci de apă șiroiau grăbiți. Se așeză lângă geam, oftă ușor și își proptii bărbia în piept.
''Oriunde aș merge știu că îmi vei fi mereu alături. Te iau cu mine tot timpul. Te port în gânduri, în brațe, în cuvinte, în fiecare respirație și în fiecare bătaie de inimă. Oriunde te-ai afla, la orice distanță de mine, nu ai să îmi fi niciodată doar o amintire. Tu ești și vei fi mereu cea mai frumoasă parte din mine. Ți-am promis că iți voi fi alături încă din prima zi când te-am întâlnit. Unde s-au dus anii care au trecut peste noi? Era o zi ploioasă ca cea de astăzi. Cum aș putea s-o uit? Stăteai pironită în ploaia rece pe un colț de trotuar băltit și iți amestecai apa ochilor cu apa cerului. M-am apropiat de tine ca un copil de Iisus. De atunci nu te-am mai lăsat. În cele mai frumoase vise am fost doar noi. Am crescut împreună imensitatea din sufletele noastre așa cum am putut mai bine. Și am încercat mereu să găsim binele celuilalt în orice situație oricât ar fi fost de grea. Nimeni nu ar trebui să treacă prin iubire fără să încerce maximul posibil pentru celălalt. Eu aș fi preferat să fi dat greș în orice decât să nu fi avut șansa de a fi câștigat pentru tine. În toți anii ăștia mi-am respectat întotdeauna promisiunile pentru că am știut că tu ești promisiunea mea de iubire. Am crezut constant în tine și egal în noi. Niciodată în mila zeilor geloși, nici în urzelile lor, nici în destin. Și totuși, astăzi așa ne-a fost dat. Să ajungem amândoi aici. Ca două picături de ploaie căzute din același nor. Ca două valuri ce se întâlnesc pe aceeași plajă după o furtună. Ca două cărări ce se unesc la un moment dat pentru a merge împreună până la destinul cel mai îndepărtat. Ca două zboruri paralele ce se înălță până dincolo de catapeteasma raiului. Ca un voal țesut de stele în noapte până la lăsarea zorilor. Până la nectarul cel mai dulce al sufletului. Până la cer și dincolo de el. Uniți și totuși separați.'' 
Se însera încet-încet. Siluete fantomatice de ceață se strecurau printre picăturile de ploaie ce alergau pe fereastra compartimentului gol. În brațe strângea o urnă funerară. 
''Te duc la munte. Ți-am promis!''
---------------------
Nu știi niciodată cât de aproape poți fi de final. Timpul nu face concesii nimănui. Trăiește acum. Iubește acum. Totul trece, doar iubirea rămâne.


''Promisiunea'' - Imagine si text ~ E.I.N ~

EIN - Eugen Ioan Neagu

Protected by Copyscape Duplicate Content Protection Tool Bloguri, Bloggeri si Cititori