''Bun venit la realitate!''

"Quid est veritas?" (Care este adevărul?) 

Este omul prins în dualitatea dinaintea sa. În Universul ăsta fără granițe palpabile, totul este dual. Totul este polarizat, totul are doi poli, orice lucru sau fenomen are perechea sa opusă. “Pentru fiecare acțiune există o reacțiune opusă și egală”. Nu poți vedea strălucirea stelelor fără întunecimea nopții, nu poți aprecia lumina soarelui pană nu ai traversat beznele. Nu există an fără iarnă și vară asa cum nu există începuturi fără sfârșituri. Bucuriile și tristețile sunt doar stări antagonice și temporare ale conștiinței tale. Opusurile sunt identice în natura lor, doar diferite ca manifestare. Extremele se rotesc mereu în dansul curgerii timpului, toate lucrurile sunt interpretabile în mod dual și doar prin căutare sceptică adevărul pot fi recunoscut ca realitate. Totul există în și prin mintea ta iar Universul pe care îl percepi este mental, fără conștiința ta nimic nu ar exista. Trăiești totul prin mintea ta, percepi binele și răul prin mintea ta, iubești sau urăști totul singur și devii fructul imaginației tale.

Care este adevărul pană la urmă?

TU, omule! Ești parte din TOT ce există, a existat și va există vreodată. Nu te încrede total în nicio interpretare, în nicio formă și în nicio manifestare a materialului. Pentru că totul este dual și schimbător în lumea asta. Ai încredere în sinele tău, învață de la toți și de la toate dar nu urma pe nimeni. Adevărul se va găsi întotdeauna de cealaltă parte a credințelor tale lăcătuite. Dacă totuși vrei să crezi în ceva cu putere, atunci crede în Lumina din tine, crede în căutare, în găsire, în iubire, în înfăptuire și în dreptate. Crede că dincolo de nori soarele strălucește întotdeauna cu putere. 

Calea ta către adevăr să fie lumina sufletului tău, doar ea te va călăuzi în siguranță printre lumini și umbre!

~ E.I.N ~

Scara sufletului...

''Eliberează-te de griji. Gândeşte-te la Cel ce a creat gândul! De ce stai în închisoare când uşa este larg deschisă?'' ~ RUMI

  La margine de speranţe, în noaptea întunecată a sufletului, doar stelele cerului mai strălucesc. Rămas copleşit acolo, sufletul stă stins şi se abandonează îngrijorărilor şi temerilor. Adevărul este că nimic din lumea asta nu dăunează mai mult sufletului decât înlocuirea speranţelor cu îngrijorările. Suntem fericiţi atâta timp cât înţelegem că fericirea nu poate merge pe aceeaşi stradă cu îngrijorările. Atunci când ne îngrijorăm fugim în direcţia opusă fericirii. Dacă le priveşti cu atenţie, ai să vezi că până la urmă îngrijorările nu sunt altceva decât pretexte pentru fuga de fericire. Şi nu e niciodată uşor, toţi trecem pe ''acolo'', toţi ne lovim de ele în drumurile vieţii. Chiar acum, în clipa asta sunt oameni din intreaga lume care se luptă cu îngrijorările. Fie că sunt singuri, fie că le lipseşte cealaltă jumătate a inimii, fie că au pierdut pe cineva, fie că sunt deprimaţi pentru ceea ce viaţa le-a promis şi nu le-a dat, fie că sunt scormoniţi de rănile trecutului, fie că înfruntă probleme personale pe care nimeni nu le vede, fie că au temeri care le înlanţuiesc sufletele,... toţi, dar absolut toţi au în ceva în comun; Toţi speră, îşi doresc şi visează Fericirea. Şi poate chiar acum au nevoie de cineva care să le întindă o mâna fără să-i privească de sus. Ne luăm în serios umanitatea doar atunci când ne întindem sufletele şi ne facem sufletul scară pentru cei ce strigă tăcut în întuneric. Nu există fericire mai mare, decât fericirea dăruită fără ataşamente sau aşteptări. Când vei înţelege asta, sufletul tău va deveni fericirea însăşi şi se va face scară pe care se vor căţăra şi alţii către rai. Iar fericirea se face cu inima în palme întinsă a dăruire, cu un umăr aproape, cu gând bun, cu o urare frumoasă şi cel mai adesea cu un zâmbet. Îţi ia doar o secundă să dăruieşti un zâmbet cuiva ce l-a pierdut pe al său, dar amintirea lui poate dura o viaţă în inima sa. Când simţi înnoptarea din sufletul cuiva, dăruieşte-i lumina zâmbetului tău! Poate că ţi se pare că e puţin, poate că ai să crezi că el nu-i va alunga întunericul în care se scufundă încet, poate crezi că nu-l va putea ajuta mai mult, însă cu siguranţă îi va lumina măcar pasul următor către înainte. 

Cu un zâmbet începe fericirea, zâmbeşte mai mult şi mai des ca să nu-ţi rătăceşti niciodată paşii către ea. Zâmbeşte şi luminează astfel cărările sufletelor din jurul tău. De ce te temi de întuneric când ai un suflet ''licurici''?

Fericirea să-ţi fie mereu calea, prin drum de zi sau prin drum de noapte, zâmbeşte-i mereu, lumina ei să-ţi rămână întotdeauna aproape!

~ EIN © ~

''Cea mai importantă simţire''

  
  (E)xistă o Iubire Infinită dincolo de iubirea limitată a lumii,
  (U)neşte totul, creează şi ţine Universul laolaltă,
  (S)ublima, sfântă şi nepieritoare,
  (U)ndeva aproape de propria-ţi respiraţie,
  (N)iciodata nu te părăseşte,
  (T)e îmbrăţişează şi te înalţă oricând şi oriunde,
  (I)artă, binecuvântează şi fericeşte clipele tale,
  (U)ită tot răul şi-ţi face numai binele,
  (B)ucuria ţi-o face copleşitoare,
  (I)nima ţi-o umple de fericire,
  (R)eamintindu-ţi mereu cea mai importantă simţire:
  (E)(U)  (S)(U)(N)(T)  (I)(U)(B)(I)(R)(E)!

   ~E.I.N~

Un măr cu iubire, pe zi...

...[ Afară ploaia continuă să cadă peste oraş fredonând acelaşi ritm al stropilor de apă vechi de când e lumea. Prin fereastra aburită a cofetăriei în care ne refugiasem se zăreau siluetele fantomatice ale trecătorilor ce îşi grăbeau paşii în căutarea unui acoperiş vremelnic. Cofetăria de cartier era mică şi modestă, iar în loc de arome de prăjituri, în aer plutea un iz reavăn de haine ude.
- Ceaiul ăsta nu are niciun gust, aş da orice pentru o ceaşcă de Earl Gray cu miere, lămâie şi un strop lapte, am spus eu gustând vădit dezamăgit de apa slab colorată şi inodoră pe care o plătisem cu titlul de ceai.
- Eu zic că e cel mai bun ceai din lume. Ştii de ce? Pentru că îl beau alături de tine, spuse ea amestecând de zor în ceaşca albă ce scotea firişoare subţiri de aburi.
O priveam cu atenţie şi mă frapa naturaleţea ei în acele momente, fata nu încerca în nici un fel să fie artificială. Nu schiţase până acum nici cel mai mic gest pentru a-şi retuşa imaginea. Bobiţe mici de ploaie ca nişte perle i se adunau în breton iar ea nici măcar nu se sinchisea să le şteargă. Apoi brusc, mă privi în ochi cu seriozitatea unui copil ce îşi tăgăduia năzbâtia şi continuă:
- Ar trebui să fii mai recunoscător pentru ceea ce primeşti, artistule. Vezi tu, viaţa nu ne dă întotdeauna ceea ce-i cerem, dar asta nu trebuie sa ne împiedice să învăţăm să preţuim tot ceea ce primim de la clipa prezentă, altfel nemulţumirile se acumuleaza si ne înlănţuiesc paşii în ceaţa neîmplinirilor cotidiene. Inima omului nu este niciodată mulţumită cu ceea ce-i da viaţa în clipa prezentă. Rar reuşeşte să vadă ceea ce are, vrea întotdeauna mai mult, trăieşte blamându-şi trecutul şi priveşte neîncrezătoare spre viitor iar de aici îi vine şi propria nemulţumire ce o tulbură până la lacrimi de multe ori. Din defazarea între ceea ce are şi ceea ce nutreşte să primească, i se naşte nefericirea. Doar pentru că bate se simte îndreptăţită să primească orice vrea, chiar şi atunci când cere imposibilul. Abia după ce învaţă să fie recunoscătore pentru fiecare respiraţie primită se elibereză de nemulţumirile ce o ţin captivă în deziluzii.  Uite, uneori îmi amintesc de copilăria mea, de gustul dulce acrişor al merelor mici pe care le primeam de la mama mea. Nu o aveam decât pe ea, locuiam amândouă într-o mansardă mică, rece şi întunecată şi eram mai sărace decât prevedea legea. Mama muncea mult spălând scările blocurilor şi uneori o duceam atât de greu cu banii încât ajungeam la şcoală doar cu un măr în ghiozdan în loc de pachet pentru prânz. Îmi venea să dau cu viaţa de pământ de ciuda când mă uităm la colegele mele care veneau cu prăjituri savant ambalate şi aş fi vrut şi eu să pot să mă bucur de aşa ceva măcar din când în când. Înainte de a pleca către şcoală, într-o dimineaţă rece de februarie am întrebat-o de ce nu primesc şi eu o prăjitură la pachet măcar o zi pe săptămână, mama m-a luat în braţe şi mi-a spus că trebuie să avem mereu răbdare, că viaţa nu e o poveste în care toate dorinţele se îndeplinesc, că trebuie să apreciem orice dar facut cu iubire, oricât ar fi de mic. Apoi m-a pupat pe frunte şi mi-a pus zâmbind în ghiozadan un măr, pentru că atât a putut ea să îmi ofere atunci, ceea ce nu înţelegeam eu deplin în momentele acelea era că îmi dădea acel măr o dată cu toată iubirea ei. Copilăria mea a fost o luptă pe stomacul gol cu viaţa. În cele mai frumoase vise ale mele îmi închipuiam că eram închisă într-o cofetărie şi puteam să mă înfrupt pe săturate din toate prăjiturile. Nu am primit aproape nimic din ceea ce mi-am dorit în anii aceia săraci însă nu mi-a lipsit niciodată iubirea mamei mele. Iar mărul pus în fiecare zi cu iubire în ghiozdan de mama mea era lecţia pe care mi-o dădea viaţa arătându-mi că lucrurile mici, dacă sunt apreciate pot aduce multă lumină în suflet chiar şi în cele mai întunecate momente. Când am împlinit 12 ani mama a murit într-un accident stupid şi de atunci nu a mai avut cine să îmi dea cu iubire, un măr pe zi. Astăzi, pentru o clipă în care să o îmbrăţişez cu obrazul lipit de umărul ei şi să primesc un măr cu iubire,... aş da toate cofetăriile din lume!
Am tăcut înghiţind în sec. O mie de ciocane pneumatice îmi sfărâmau tâmplele. Într-un târziu am afişat un zâmbet forţat şi i-am spus:
- Da, ai dreptate, până la urmă ăsta poate că este cel mai bun ceai din lume. ]...

~ EIN © ~ ( ''Ploaia Amară'' - fragment )

'' Vis de iarnă ''

Găseşte-mă în respiraţia din doi,
Găseşte-mă în soare, în zăpadă şi în ploi,
Găseşte-mă în bucurie, necazuri şi nevoi.
Găseşte-mă cu neobosire în dimineaţa ce vine şi-n apusul ce pleacă,
Găseşte-mă în aşteptarea ce la final se face iubire.

Găseşte-mă chiar dacă astăzi trăim împreună doar în gând,
Găseşte-mă chiar dacă locuiesc în stele şi nu pe pământ,
Găseşte-mă chiar dacă prea departe sunt de lacrimile îngerilor tăi,
Găseşte-mă chiar dacă e prea târziu pentru atingeri şi cuvânt,
Găseşte-mă oricând, chiar dacă sufletul ţi-e frânt.

Găseşte-mă sub aripa unui dor ce doare,
Găseşte-mă la infinit, sub orice zare.
Găseşte-mă, să întregim misterul,
Găseşte-mă de-aş fi eu lună şi tu soare,
Găseşte-mă, doar împreună suntem cerul.

Găseşte-mă în braţele aceluiaşi vis de iarnă neterminat,
Găseşte-mă,... doar împreună suntem rai îmbrăţişat.

~ EIN ~

''Nevorbire''

E atâta linişte sub clar de vise,... în tăcerea lor încap toate cele promise.

Imaculat, uneori, am dori atâta de tare, să spunem frazele potrivite împreună, dar prea des cuvintele aşteptate se rătăcesc în nerostire şi multe pagini de suflet vor rămâne veşnic goale.

E atâta nevorbire în iubire, doar cuvintele vii însufleţesc a inimii floare,... şi poate, de asta doare atât de tare, de fiecare dată când tăcerea ne calcă peste petale.

Pe cine aştepţi?

Pe cine iubeşti?

Pentru aşteptări, pentru iubire,... există atât de multă nevorbire.

~ EIN ~

Bucuria...

Peste spaţii infinite, peste câmpuri adormite, peste păduri întomnite, dincolo de perdelele norilor, dincolo de privirile muritorilor, soarele dăruieşte necondiţionat pământului, lumina lui aducătoare de viaţă. La fel şi bucuria din sufletul unui om, atunci când este vie şi adevărată se dăruieşte necondiţionat indiferent de piedicile şi de umbrele care vor să o acopere temporar, pentru că nici un nor, nicio furtună nu este permanentă.
În viaţa fiecăruia dintre noi există o trăire sublimă, o trăire vie, care aduce întotdeauna soarele în suflet – Bucuria. Ea este mirul şi darul pe care ni-l face viaţa că recompensă pentru speranţele şi năzuinţele noastre împlinite. Dacă îţi deschizi ochii inimii ai să vezi că bucuria se găseşte în tot ce-ţi face inima să bată mai tare, mai dulce şi mai viu. Dar mai întâi de toate, bucuria începe din noi, din puterea cu care reuşim să ne îmbogăţim sufletul cu frumuste, cu iubire, cu credinţă şi cu speranţă.
În cercul inimii tale, omule, bucuria începe prin a-ţi cunoaşte şi urma cu pasiune priorităţile, aşezând pe plan secundar orice altceva ce nu-ţi este absolut necesar. Pentru că Bucuria trebuie să-ţi fie motivul principal al trăirilor tale. Fără Bucurie nicio împlinire nu e completă, fără bucurie nicio trăire nu e perfectă. Ea se extrage şi se rafinează din energia şi entuziasmul pe care îl punem în înfăptuirea fiecare vis, a fiecărei dorinţe şi a fiecărei realizări, fie ea materială sau sufletească,... în timp ce tristeţea ne încurcă nodurile de la şireturi pentru a ne ţine pasul în acelşi loc cu ea. Uneori caracatiţa tristeţii se încolăceşte peste eforurile noastre de a ne transforma visurile în realitate şi tot uneori este teribil de greu să o desprindem de noi. Dar dacă faci doi paşi înapoi şi priveşti dintr-o altă perspectiva tot ceea ce ţi-se derulează înaintea ochilor inimii, ai să vezi că nicio transformare nu este lipsită de încercări, de greşeli sau chiar de tristeţe. Toate aceste obstacole îţi sunt însă necesare că tu să devi un suflet mai bun, mai cald şi mai iubitor. Şi tot, dacă priveşti cu detaşare experienţele prin care treci ai să vezi că până la urmă eşecurile şi greşelile sunt motive de bucurie, pentru că ele îţi aduc oportunităţi nebănuite de creştere şi dezvoltare a propriului suflet.
În viaţa de zi cu zi căutăm în mod natural şi firesc bucuria, pentru că trăim într-o societate care ne îndeamnă încă de la primii paşi pe care-i facem, să vrem totul cât mai repede, cât mai uşor şi cu cât mai puţine eforturi. Dar nicio realizare care se obţine uşor nu aduce cu adevărat bucuria deplină pentru că din procesul obţinerii ei lipseşte bucuria pe care ţi-o aduce munca de dezvoltare a propriului suflet. Şi cum nicio bucurie nu vine fără să fie mai întâi trecută prin sita încercărilor, nici o realizare nu va fi lipsită de suferinţe. Pentru ţelul asta însă trebuie mai întâi să ai curajul să-ţi înfrunţi propriile temeri ale sufletului. Sigmund Freud spunea: ''Indiferent cât de absurd ar părea, oamenii ar face orice pentru a evita să stea faţă în faţă cu propriul lor suflet.'' Fără eforturi de suflet bucuria îţi va fi mai mereu, doar un film de scurt metraj. Peste toate dorinţele de bucurie ale sufletului nostru uneori naive, fără fundament real sau chiar copilăreşti, în realitatea crudă a lumii în care trăim, nu este posibil să trăieşti constant într-o stare de bucurie şi de extaz. Şi chiar dacă să zicem, prin absurd, că ai putea să reuşeşti asta, atunci cum ai mai putea să faci cu adevărat diferenţa dintre bucurie şi alte stări de spirit? În căutarea propriei bucurii trebuie să acceptăm faptul că nicio bucurie reală nu poate fi obţinută fără un anumit efort, că în munca asta de suflet uneori tristeţea este necesară din când în când pentru a putea simţi pe propria piele căldura razelor pe care ţi le aduce bucuria.
Drag suflet iubit, atunci când eşti în căutarea bucuriei, ai să o găseşti în toate detaliile vieţii. Ele fac diferenţa întotdeauna în viaţa noastră. Însă nu confunda niciodată un detaliu cu întregul. Aşa că nu acorda niciodată importanţă prea mare lucrurilor mărunte şi negative pentru a nu cumva să le minimalizezi pe cele pozitive. Caută să vezi întotdeauna întregul bucuriei care te aşteaptă dincolo de frică şi de momentele triste. Calitatea bucuriei tale va depinde întotdeauna de calitatea gândurilor tale. Gândeşte frumos ca să trăieşti bucuros. Fie ca bucuria să-ţi fie mereu prezentă în suflet şi fie că ea să-ţi fie dăruită şi împărtăşită de cei a căror viaţă o bucuri cu prezenţa ta!
~ EIN © ~

Cerul lui Noiembrie...

Sub stelele lui noiembrie pluteşte uşor inserarea,... peste pâcle de ceaţă, peste bigudiuri de nori, peste câmpuri adormite, peste păduri însingurate de criza frunzelor, peste labirinturile de ciment ale oraşelor, peste simţuri şi simţiri, peste speranţe de schimb, peste dorinţe de rezervă, peste fabrica asta de vise care este inima omului, peste tot şi peste toate se aşterne încet, liniştea.
Sub cerul lui noiembrie ce trece peste noi, mintea pune mereu întrebări. Cine poate spune unde se duce timpul care a trecut? Cine ştie câte visuri de flori dorm în pământ? Cine ştie unde se duc norii când soarele nu-i vede? Cine ştie pentru a cui albastră dorinţă, stelele recepţionează noaptea fericiri de îndeplinit? Cine ştie câte visuri de iubire strânge inima în cuferele ei? …Şi cine ştie ce alte întrebări ne va aduce ziua de mâine?
Adevărul este că nu ştim a da răspunsuri pentru multe întrebări ale vieţii, puse sincer în faţa oglinzii. Nu ştim multe în viaţă şi cu cât aflăm mai multe despre tot şi despre toate, cu atât mai mult ne convingem cât de puţine ştim cu adevărat. Pentru fiecare lucru pe care îl considerăm ştiut există o infinitate de alte lucruri despre care nu ştim nimic. Mintea omului poate cunoaşte multe, dar niciodată îndeajuns, niciodată totul şi în toată penuria asta de răspunsuri doar inima poate cunoaşte deplin întregimea unui unic sentiment - Iubirea. Peste toate necunoştinţele şi întrebările noastre, numai iubirea statorniceşte în inimă ca unic şi cunoscut sentiment. 
Inima omului ştie multe, simte multe, poate multe, inima nu întreabă,... inima culge şi numai inima ştie cel mai bine să pastreaze în ea mărgăritare de iubire încrustate în dulci amintiri.
Suntem oameni şi nu putem cuprinde toate răspunsurile în noi şi cam aşa stă treaba pe lumea asta ce se roteşte grăbită sub soare. Singurul adevăr pe care îl putem cunoaşte deplin cu inima este Iubirea. Şi orice am ştii sau nu, inima merge mereu mai departe cu iubirea din ea către ziua de mâine, căutăndu-şi comorile în toată frumuseţea sentimentelor pe care le poate aduna în miezul ei. Numai Iubirea rămâne singurul adevăr ce poate fi cunoscut, în timp ce totul în jur poate fi doar o iluzie. Şi iubirea rămâne mereu acolo unde-i este locul, omule drag. În inima ta! Aşa că; Păstrează Iubirea cât poţi de bine în inima ta, pentru că este singurul adevăr pe care îl poţi cunoaşte pe de-a întregul într-o lume schimbătoare în care nimic nu este ceea ce pare.
Peste cer şi pământ, peste gând şi cuvânt, peste dorinţe şi trăiri,... iubirea din inimă este singura realitate palpabilă care poate fi cunoscută în toate dimensiunile ei. Peste freamătul grăbit al lumii, peste schimbările de anotimpuri şi de stări, peste tot şi peste toate, în tot şi în toate este Iubirea. Şi iubirea merge mereu mai departe,... şi Iubirea eşti TU, omule!
Sub cerul lui Noiembrie să-ţi fie inima plină de iubire, de vise şi de dorinţe îndeplinite!

~ EIN © ~

Întregul unui zâmbet...

Cine nu-ţi apreciază şi nu-ţi înţelege zâmbetul, probabil nu îţi va aprecia şi nu-ţi va înţelege nici sufletul, aşa că nu lăsa pe nimeni să-ţi judece lumina unui zâmbet, pentru că nimeni nu ştie,... poate, din ce furtuni întunecate ai reuşit să-l smulgi. Nimeni nu ştie cum trăieşti tu, pentru că nimeni nu trăieşte cu adevărat viaţa ta şi nu oricine este capabil să înţeleagă şi să înfrunte viaţa aşa cum o faci tu, zi de zi,... instinctiv. Nimeni, în afară de tine şi de Dumnezeu, nu-ţi cunoaşte mai bine profunzimile, astfel nici un om nu are dreptul să-ţi judece zâmbetele. Câteodată, puşi dinaintea zâmbetului tău sincer dăruit, unii oameni se vor aştepta că tu să-i înţelegi pentru lucruri pe care ei nu ţi-le vor înţelege ţie niciodată. Nimeni nu va putea să priceapă numai dintr-un singur zâmbet al tău, cum este sau cum a fost viaţa ta, cât ai alergat în gol, câte clipe grele te-au cufundat în lacrimi, câtă iubire ai primit în schimb şi câtă ai dăruit, câte vise ai îngropat în tine, câtă speranţă ai căpătat, câtă putere ai găsit şi câtă ai adunat. Nimeni nu ştie cu adevărat câtă suferinţă se ascunde uneori în spatele zâmbetului tău.
Chiar dacă adesea în trecut, pentru tine, viitorul a înseamnat pur şi simplu următoarea respiraţie, următoarea bătaie de inimă, chiar dacă uneori, oricât de mult te-a durut, la capăt de vise risipite TU ai putut să zâmbeşti,... fii mândru, asta înseamnă că sufleteşte ai reuşit!
Om bun, nu uita, un zâmbet durează numai un moment, dar amintirea lui poate dura o viaţă in inima cuiva,... aşa că orice ar fi, orice ai trăi, zâmbeşte mult, zâmbeşte des, zâmbeşte larg,... fericirea ta va fi întotdeauna acolo unde îţi vei regăsi zâmbetul întreg.

~ EIN ~

Credinţă

~ Credinţă ~
 Adună-mă din gânduri rispite aiurea, să înmuguresc în lumina ta. Îmbie-mi inima şi altoieşte-mi sufletul cu mireasmă de rai şi libertate. Învaţă-mă să nu uit că alături de tine totul se poate, să-mi măsor timpul în clipe fericite, să privesc viaţa în ochi şi să trăiesc minuni ca realitate.
Fără credinţă, prea fragile îmi sunt visele,... pentru lume, pentru viaţă,... pentru toate.

~ EIN © ~

''Gândurile luminoase''

Gândurile luminoase sunt caii de tracţiune ai sufletului. Mănat de ele poţi duce orice!

~ EIN © ~

''Solitudine''

Timpul - Cenuşă adunată. Ceasul din care lipseşti, îmi arată doar ora unu.
~ EIN © ~

''Invizibilitate''

Energie, Timp, Stări, Gravitaţie şi peste toate Iubire. Puterile care creează TOTUL sunt invizibile. Fără ele nu ar exista lumina, fără lumină nu ar exista soarele, fără soare nu ar exista ziua, fără lună nu ar exista noaptea, fără noapte nu ar exista stelele, fără stele nu ar exista universul, iar fără univers nu ar exista nimic. Poate doar o umbră nesfârşită a vidului, a goliciunii. Nimic nu este mai întins ca decât nimicul. Dacă din toată povestea vieţii tale ai putea alege un moment pe care să îl poţi păstra veşnic strălucitor şi plin de viaţă, ce clipă ai alege? 
Te-ai gândit vreodată ce ai fi fost dacă toate puterile cosmice nu şi-ar fi dat mâna ca TU să exişti? Astăzi, acum, întâmpinând un nou asfinţit. Şi tu ce faci, uneori? Dai vina pe toate şi pe toţi şi te izolezi în nimicul unei clipe goale? Ridică ochii şi priveşte mai bine puterile care te-au plămădit. Trăieşte-ţi clipele din plin, bucură-te din plin şi fii recunoscător că eşti creaţia unor puteri cosmice infinite. Atunci când nu mai crezi în invizibilitatea lor, ci în prezenţa lor, ajungi să înţelegi că parcursul vieţii tale depinde în totalitate de puterile din tine, de ceea ce alegi să gândeşti, de ceea ce alegi să cunoşti şi de ceea ce alegi să iubeşti. 
Dacă ai putea cunoaşte mai mult, alege mai mult şi iubi mai mult, nu-i aşa că ţi-ar rămâne foarte puţine lucruri pentru care să fii nemulţumit sau supărat? 
Puterile cosmice sunt toate în tine, sunt ''TU'' de la prima ta diviziune celulară până la ultima ta bătaie de inimă. Eşti făcut din aceeaşi texturâ ca şi puterile visurilor tale, rămâi mereu treaz în ele! În afara lor totul se învârte inutil într-un cerc strâmt al somnului nimicului. Fii puterea vizibilă care respiră viaţa, iubirea şi dăruirea. Oriunde vei ajunge, te vei întâlni cu tine însuţi!
~ EIN © ~

''Porţi''

Porţi o inimă ca să suporţi o viaţă, în care primeşti şi dăruieşti,... numai iubirea care eşti. 
~ EIN © ~ 

''Setea''

 Setea de iubire întreţine setea de viaţă.

  ~ EIN © ~   

                   

Oameni şi valuri...

Viaţa este ca o mare ce aşteaptă să fie traversată. Înotând printre ale vieţii valuri învăţăm constant că orice clipă poate fi minunată atunci când ai lângă tine oameni minunaţi. Oameni buni care te ridică sufleteşte şi care nu te lasă să te scufunzi, oameni care îţi oferă umărul lor ca tu să poţi trece mai uşor peste orice val, oricât ar fi el de înalt, oameni care te ridică la suprafaţă atunci când alţii te scufundă în mări de suferinţe şi deznădejdi, oameni care fac din viaţa ta o mare însorită de bucurie, de frumuseţe şi de împliniri. Fiecare om are în viaţa lui exact oamenii  pe care şi-i alege. Fereşte-te de oamenii cu suflete mici care se ''caţără'' pe tine pentru a se ridica la suprafaţă folosindu-se de bunătatea ta. Nu aştepta compasiune şi nu cere ajutorul celor cu suflete mici, nu vei primi de la ei decât ceea ce au de oferit... de cele mai multe ori nimic bun. Nu vei putea niciodată să gândeşti pozitiv, să simţi şi să trăieşti frumos atâta timp cât eşti înconjurat de oameni cu suflete şi gânduri mici care-ţi vor alimenta mereu temerile, limitele şi neputinţele. Lasă-i în urma ta cei care te trag în jos pentru a face loc oamenilor frumoşi în viaţa ta, odată cu ei lasă în urma ta gândurile negative şi convingerile limitative pentru a face mai mult loc gândurilor frumoase, bune, pozitive. Nu este foarte complicat, totul ţine de gândurile pe care le alegi. Aşa cum eşti capabil să te gândeşti la lucruri negative, în egală măsură eşti capabil să te gândeşti şi la lucruri pozitive. 
Ţine lângă tine oamenii de care ai cu adevărat nevoie, gândeşte pozitiv şi ''molipseşte-i'' pe toţi cei din jurul tău cu gânduri bune, pentru că TU te-ai născut ca să fii bun.
Se spune că Dumnezeu lucrează uneori prin oamenii cu suflete bune, iubitoare şi încăpătoare ce pot să-L primească în sufletele lor. Pentru oricine există, a existat sau va exista omul potrivit care să demonstreze că viaţa este frumoasă şi că poate fi schimbată din pustiu în rai înflorit, uneori cu numai două cuvinte. Când eşti în căutarea împlinirii şi a fericirii, ''filozofia'' este relativ simplă: Ţine lângă tine doar oamenii care nu te vor lăsa niciodată singur, indiferent cât de învolburate sunt valurile peste care treci.
Ai nevoie să te ridici? Te vei ridica întotdeauna peste orice val atâta timp cât ai lângă tine oameni cu suflet mare şi bun.
Atunci când un om cu suflet bun îţi zâmbeşte, tu bucură-te, pentru că însăşi bunătatea Lui Dumnezeu îţi zâmbeşte prin el! Iar atunci când un om cu suflet bun te iubeşte, înseamnă că Dumnezeu îţi mângâie sufletul. Dacă ai norocul să fii binecuvântat cu astfel de oameni în viaţa ta, ţine-i cu obstinaţie lângă tine, îmbrăţişază-i şi bucură-te de lumina împărtăşită împreună, vei realiza imediat cât de norocos eşti! Nu lăsa niciodată oamenii cu suflet bun să plece de la tine, nu aştepta până în momentul ''prea târziu'' în care să realizezi amar cât de mult au valorat. Poţi număra acum oamenii cu adevărat importanţi din viaţa ta? ...Pentru că odată cu numele lor îţi vei numera şi binecuvântările!
Nici un val nu te scufundă atâta timp cât Iubirea şi oamenii buni sunt lângă tine. Val cu val şi mare cu mare, oamenii cu suflet bun,... îţi ajută sufletul să crească mare!
~ EIN © ~

''Aripi''

Îngerii nu poartă poveri pe spate, ci aripi. În spatele fiecărui om stă cel puţin un înger şi fiecare povară pe care ţi-o pune viaţa în spate nu este altceva decât o pereche de aripi noi, ce nu s-au deschis încă. Te ridici de sub greutăţi abia atunci când reuşeşti să-ţi transformi poverile în aripi. Cele mai puternice aripi pe care le primeşti in viaţă sunt; Iubirea, Credinţa şi Curajul! 
~ EIN ~ © 
--------------------
''Helping Wings''...
Angels do not carry burdens on their back, but wings. Behind every man stands at least one angel and every burden that life puts on your back is nothing else but a pair of new wings, which have not yet opened. You manage to get up only when you to turn your burdens in wings. The strongest wings that you get in life are; Love, Faith and Courage!

~ EIN ~ ©

''Urme''...

Paşii pe care nu-i mai auzi îi porţi în suflet...
Apreciază întotdeauna valoarea sufletelor în care eşti oaspete! Nu te întrista niciodată din cauza absenţei celor care au trecut cândva prin sufletul tău. Există un motiv bine definit pentru care nu mai fac parte din prezentul tău. 
Păşeşte cu grijă când treci prin sufletele altora, nimeni nu trece fără să lase urme!  

~ EIN ~ ©

''Te-ai născut original, nu muri o copie!"

Fiecare om de pe pământ este unic şi irepetabil începând de la structura ADN-ului propriu, până la gânduri, experienţe de viaţă şi trăiri. Adevărul este că suntem unici şi diferiţi, de la primul om care a trăit pe pământ şi până la ultimul nu a existat nici măcar o singură persoană care să fi fost identică cu tine şi nici nu va există niciodată cineva exact ca tine. Din punct de vedere biologic, AND-ul te distinge clar de orice altă persoană care a trăit, trăieşte şi va trăi pe acest pământ. Mental, gândurile, dorinţele, trăirile şi experienţele tale sunt unice şi nimeni niciodată nu a trăit şi nici nu va trăi nici măcar ceva similar cu ceea ce trăieşti tu. Eşti unic şi irepetabil iar ăsta este unul dintre miracolele de a fi om. Şi totuşi cunoscând toate astea tot mai mulţi oameni îşi neagă propria unicitate şi îşi petrec timpul negând şi ascunzându-şi unicitatea încercând să fie ca ''altcineva''. Ideia falsă că a te conforma la ''standardele'', dogmele şi cutumele societăţii îţi conferă ''siguranţă'' este de cele mai multe ori un obstacol greu de trecut în calea exprimării propriei unicităţi. ''Confortul'' pe care ţi-l aduce ideia de a urma un model anume îţi amăgeşte simţurile şi îţi dă falsa impresie că astfel vei putea anula fie şi pentru o scurtă vreme nevoia proprie de a gândi în felul tău. Asta nu înseamnă deloc confort mental ci nesiguranţă şi monotonie! Teama de a nu fi judecat şi condamnat pentru că eşti diferit este cel mai mare inamic al propriului tău fel de a fi. Condamnările şi preconcepţiile altora nu ar trebui să fie niciodată piedici în calea exprimării propriei unicităţi. Cine alege ''confortul'' mental în detrimentul libertăţii propriului fel de a fi nu merită nici unul nici altul din aceste drepturi fundamentale! Ceea ce gândesc şi aleg alţi oameni poate fi bun şi potrivit pentru ei, dar total nepotrivit pentru tine. Cum şi ce aleg alţii să gândească şi să îşi exprime propria unicitate este dreptul lor aşa cum este şi dreptul tău de a gândi şi de a-ţi urma propria unicitate. De cele mai multe ori teama de gândurile şi de părerile altora îţi înfrânează exprimarea propriilor dorinţe şi te pune în total dezacord cu felul tău unic de a percepe viaţa şi de a-ţi manifesta propriul fel de a fi. Fiecare e liber să gândească ce vrea şi să fie cum vrea atât timp cât nu impune cu forţa acest lucru altora şi atâta vreme cât prin gândurile şi prin alegerile sale nu aduce atingere în nici un fel altora. 
De multe ori uităm că fiecare e liber să gândească cum vrea şi să fie cum vrea şi acest fapt duce de multe ori la prejudecăţi, la condamnări şi chiar la ură. Unor oameni le este mult mai uşor să condamne tot ceea ce nu înţeleg sau este diferit de felul lor unic de a interpreta realitatea în care trăiesc şi asta le aduce un fals sentiment de siguranţă şi de apartenenţa la un grup anume, în loc să îmbrăţişeze ideia că trăim într-o lume în care unicitatea este cel mai bun lucru posibil şi că ar trebui slăvită şi nu condamnată. Imaginează-ţi o lume în care toţi gândesc şi acţionează la fel, cât de mare trebuie să fie plictiseala şi monotonia în acea lume? Cât de inutilă şi de lipsită de măreţie ar fi viaţa într-o astfel de lume? ... Şi cine ar dori să trăiască cu adevărat într-o lume ''copie la indigo''?
Indiferent de experienţele prin care te trece viaţa alege întotdeauna să-ţi urmezi propriul drum, doar astfel vei putea să te ridici peste comoditatea conformismului. Caută în fiecare zi în tine curajul de a-ţi asculta vocea interioară, nu vei ştii niciodată câte comori poţi găsi în inima ta până nu începi să ''sapi'' şi să le descoperi. Uită-te adânc în inima ta fără să-ţi fie frică de ceea ce ai putea să descoperi, ieşi din zona de fals confort mental pe care ţi-o oferă ideia de apartenenţa la un grup sau la un ''standard'' de a fi pentru a-ţi da şansa să îţi îndeplineşti propriile visuri şi aspiraţii.
Nu alege să faci lucrurile aşa cum le fac alţii doar pentru a-ţi obţine siguranţa că nimeni nu te va judeca. Uneori cel mai bun lucru pe care ţi-l pot face alţii este să te judece, pentru că astfel vei avea ocazia să-ţi descoperi şi să îţi îmbrăţişezi şi mai mult propria-ţi unicitate.
Atâta timp cât ştii că ai dreptate şi că nu aduci nimănui nicio atingere prin felul tău de a fi, gândeşte şi fă lucrurile aşa cum îţi vine ţie în mod natural, exprimă-ţi potenţialul şi unicitatea, fă doar aşa cum simţi tu că e mai bine pentru tine, fiindcă doar aşa îţi vei îndeplini în mod unic cerinţele ce te întregesc ca fiinţă.
Nu aştepta ca altcineva să-ţi facă potecă în direcţia în care vrei să mergi pentru a nu ajunge să imiţi cărările altora. Fă-ţi propriul drum spre destintia dorită şi urmează-l. Ai mereu grijă ca bucuria descoperirii propriului drum să-ţi fie întotdeauna mai importantă decât destinaţia sau frica!
Rămâi tu însuţi şi mergi mereu înainte! Restul sunt alegerile, dorinţele, căile şi destinaţiile altora, simple deviaţii care îţi îndepărtează paşii de unicitatea din tine. A merge pe urmele altora, a copia, a imita, poate fi ''la îndemână'' uneori, dar nu te va transforma niciodată în persoana pe care încerci să o copiezi. Dorinţa de a-ţi exprima liber felul tău unic de a fi şi de a-ţi alege propriul drum în viaţă, să-ţi fie întotdeauna scopul, gândurile şi idealurile cu care să te trezeşti zâmbind în fiecare dimineaţă şi bucuria împlinirii lor în clipele de asfinit ale zilei. 
Fii tu însuţi, fii diferit şi vei trăi o existenţă unică, plină de experienţe şi lucruri noi, diferite! ''Te-ai născut original, nu muri o copie."... Originalul valorează întotdeauna mai mult decât copia! 

 Imagine grafică şi text ~EIN © ~

Alfa şi Omega

Întotdeauna există o stare de armonie, înalta şi perfectă, prezentă omnivalent în tine. Starea aceea de bine, de bucurie, de încântare, de fericire, dăruire şi de trăire vie este însăşi esenţa infinită a sufletului tău. Starea aceea eşti TU când eşti pasiv, detaşat, neimplicat în acţiuni şi gânduri negative. Este pur şi simplu starea normală şi firească de a fi a sufletului tău. Tu, cel adevărat, ce acţionează prin ipostazele temporare denumite trup fizic şi conţinut mental. TU-Sufletul, cel real, fără măşti şi machiaj, fără paragrafe, fără gândurile şi citatele altora, fără presiunea grijilor, fără personalitate de vitrină şi promenadă. În toate lucrurile pe care le vezi şi le simţi eşti TU şi toate lucrurile există pentru că exişti tu. Tu dai culoare şi formă tuturor lucrurilor ce se perindă înaintea simţurilor tale. Tu eşti stăpânul gândurilor, simţurilor şi acţiunilor tale. Tu–Sufletul, cel adevărat, sublim, de sorginte Divină, atemporală şi completă. Tu, îţi creezi propria lume prin ceea ce alegi să gândeşti, să faci şi să crezi. Tu creezi totul prin gândurile tale,  sufletul, eşti şi rămâi TU şi când acţionezi sau reacţionezi şi când te bucuri şi când plângi şi când vorbeşti şi când taci şi când gândeşti şi când visezi şi când te înalţi şi când coborî. Peste toate lucrurile pe care le faci să apară înaintea ochilor tăi cu ajutorul percepţiei tale, este sufletul tău. Sursa a toate câte au existat şi există. Tu eşti constructorul vieţii tale, tu eşti singurul care îşi modelează realitatea prin lumina propriilor gânduri şi percepţii, tu eşti singurul care îşi clădeşte momentele de bucurie, de pace, de linişte, de armonie aşa cum la polul opus tot tu singur ţi-le construieşti şi pe cele de nelinişte, de îngrijorare ce conduc la suferinţe şi temeri sufleteşti de toate felurile. TU-Sufletul eşti începutul şi sfârşitul tututor lucrurilor, posibilul şi imposibilul, Alfa şi Omega.
Prinşi în jocul activităţilor cotidiene mulţi oameni uită ceea ce sunt în esenţa lor şi se indentifică doar cu trupul lor fizic, cu numele, cu statutul social sau cu meseria şi apoi cred că asta e tot ceea ce sunt ei, iar dacă-i întrebi ce sunt îţi răspund: ''Sunt Vasile, Vasilica, Popescu sau Popeasca,... Sunt bărbat sau femeie, sau, ''Sunt inginer, coafeză, pompier, şofer, aviator, etc, etc. Nimeni nu este doar trupul său, nici numele său ori doar meseria sa. Ca oameni, asta este doar ceea ce experimentăm în planul fizic pe acest pământ. Noi suntem cu mult mai mult de atât, sufletul care ne animă este esenţa a tot ceea ce suntem, am fost şi vom fi întotdeauna, mai ales atunci când nu experimentăm lumea materială cu ajutorul unui trup. Sunt multe nivele în noi, iar cel uman este numai unul limitat şi temporar, dar care ne permite să experimentăm această realitate. Spre exemplificare să zicem că sufletul care este de natură pur energetică ar vrea să guste un măr, atunci i-ar trebui un trup material care să-i permită această acţiune, conştiinţa fiind de natură energetică ce vibrează la frecvenţe foarte înalte nu poate experimenta acţiuni de natură fizică, materială, şi atunci are nevoie de un trup,... de un instrument material. Simplu ca ''Bună ziua'' şi totuşi atât de greu de acceptat de mulţi oameni ce preferă să se identifice doar cu trupul sau cu experienţele lor. Sufletul este ceea ce suntem întotdeauna, el îmbracă o vreme ''haina'' unui trup pentru a ''gusta'' lumea din jur prin simţurile lui. Lumina şi culoarea nu sunt ale lumii ci ale ochilor şi ale simţurilor. Sufletul este cel ce ''construieşte şi materializează''  totul prin gândurile şi simţurile unui trup. Marele astrofizician Carl Sagan spunea: "Ca să faci o plăcintă cu mere din nimic, trebuie ca mai întâi să creezi universul."' În realitatea infinită, multidimensională suntem conştiinţa nelimitată creatoare, iar aici pe pământ îmbrăcăm un ''costum'' temporar transpus în trupul nostru fizic iar la nivelul realităţii infinitului nu are nicio importanţă ce culoare are sau ce tip de ''croială.'' Importantă este experienţa. Tot ceea ce trăieşte pe acest pământ şi este viu este conştiinţa şi energie pură ce experimentează o stare de a fi într-un plan material de existenţă. Până şi fizica cuantică statuează limitele formale evidente, densitatea lumii este numai o iluzie şi nu poate fi altfel atât timp cât atomii care compun totul sunt spaţiu gol în proporţie de 99,99%, ei sunt doar ''pachete'' de energie ce vibrează pe frecvente diferite. Lumea materială atât de ''persistentă'' în simţurile noastre este doar energie pură condensată în vibraţii joase. Cu cât frecvenţa este mai înaltă cu atât mai subtilă şi mai nonmaterială este realitatea creata de ea. Şi pentru că cel în care trăim acum este un plan al frecventelor joase, el este un plan finit cu început şi sfârşit, altfel nici un suflet nu ar putea să îndure o existenţa infinită într-o lume finită supusă constrângerilor, convingerilor, experienţelor şi suferinţelor de tot felul.
În starea naturală de pace a sufletului tău înţelegi, că la nivelul infinitului care eşti, nimic nu a contat, nu contează şi nu va conta cu adevărat vreodată mai mult decât sufletul tau. Observatorul, creatorul şi trăitorul a tot ceea ce există. Înţelegi că bucuriile sunt doar lumini şi suferinţele doar umbre trecătoare. Că emoţiile, sentimentele şi trăirile sunt doar valuri de energie iar sufletul tău este oceanul traversat de ele.
Dincolo de toate gândurile care vin şi pleacă, dincolo de clipe, de stări umane şi de toate aparenţele, eşti TU-Sufletul, cel real, indivizibil şi întreg. Sinele Divin prin care toate sunt. Scânteia Divină care trăieşte, experimentează, creează şi luminează totul cu prezenţa sa. Trăieşte-te minunat suflete, atât cât poţi de mult, ca să îţi fie trăirea minunată!
 
~ Imagine grafică şi text - EIN © ~

Apa şi Oxigenul...

„Nici un om nu este o insula doar pentru sine'', spunea John Donne. Cu adevărat niciun om nu trăieşte doar pentru sine, toţi oamenii sunt conectaţi între ei la nivel cuantic, biologic şi relaţional. Totul în Univers este interconectat pentru că nimic nu poate exista cu adevărat în izolare. Peste toate sentimentele umane Iubirea este cel mai mare simţământ. Iubirea este liantul care uneşte, motivează şi întregeşte totul, fie că este vorba de acţiuni sau de sentimente. În viaţă, vine o zi în care realizezi că toate acţiunile pe care le-ai făcut şi le faci au fost şi sunt din şi pentru Iubire... Că fără acest sentiment sublim necesar ca apa şi oxigenul, nimic din ce faci nu prea are rost. Dacă te uiţi mai profund în inima ta realizezi că cel mai puternic ai fost motivat de Iubire. Motivat să lupţi mai mult, să poţi să dăruieşti mai mult celor pe care-i iubeşti, să poţi fii mereu prezent ca scut, pavăză şi braţe de sprijin atunci când ai fost chemat să o faci, să poţi pune un zâmbet sau să ştergi o lacrimă de pe chipurile sufletelor dragi ţie. De câte ori nu ai renunţat la dorinţele şi visurile tale din iubire, dorindu-ţi să-i vezi pe alţii mai fericiţi, fie măcar şi cu un pic? Ai făcut tot ceea ce este uman şi posibil din iubire riscând să-ţi pierzi uneori chiar propria identitate... pentru că cine nu a făcut asta măcar o dată în viaţa lui nu a simţit că trăieşte cu adevărat. Ai îndrăznit să faci tot ceea ce ai putut din iubire, pentru că dacă nu ai făcut-o ai fi ratat ocazia să te simţi cu adevărat om. Iubirea ţi-a fost aerul de sub aripile sufletului şi te-a ajutat să te ridici, căci fără iubire viaţa e doar un tărâş aspru pe un pământ pietruit  în timp ce Iubirea este zborul cel mai înalt.
În societatea modernă, însă, se pune accentul tot mai mult pe individualism, pe egocentrism şi pe competiţie. Ţi se inoculează constant ideia că trebuie să faci totul numai pentru tine, pentru binele tău personal. Să fii mereu mai bun ca altul,''să îţi depăşeşti condiţia'' şi să îţi trăieşti viaţa numai in scopul realizarii dezideratelor proprii. Realizarea personală e un lucru esenţial în lumea materială, dar ai nevoie întotdeauna de cei din jur ca să înfăptuieşti asta, căci la ce bun să ajungi să te ''realizezi'' dacă nu va fi nimeni lângă tine la final? La ce bun să ai toate bogăţiile lumii dacă nu ai cu cine să le împărţi şi să te bucuri?
În multe ideologii spirituale cu precădere în unele mai noi de tip New Age eşti îndemnat să te iubeşti mai mult pe tine însuţi... şi ăsta nu e un lucru rău, dar eu cred că nu e bine să o faci dacă asta te îndepărtează de ceilalţi aşa cum nu este bine nici să-i iubeşti mai mult pe alţii în defavoarea ta. Realizarea prin iubire ar trebui să te conecteze şi mai mult cu cei pe care-i iubeşti nu să te izoleze sau chiar să te facă să te pierzi pe tine însuţi... nu-i aşa? Orice sistem social sau ideologic, orice învăţătură sprituală sau dogmă care ţinteşte să transforme omul într-o ''insula izolată'', prefăcând restul oamenilor în rivali, este egocentrist şi utopic iar oricine îl urmează riscă să rămână izolat la un moment dat. Este pur şi simplu o monstruozitate sufletească şi o imposibilitate de o inutilitate absolută. În umila mea opinie, cea mai bună cale care duce către realizarea sinelui este echilibrul in Iubire. Iubirea, nu neapărat faţă de un om, de o pasiune, de un lucru sau de un ideal, ci iubirea atotcuprinzătoare pentru tot şi toate. În toate lucrurile firii trebuie să existe echilibru. Iar Iubirea adevărată înseamnă echilibru între a dărui şi a primi. Nu poţi să dăruieşti iubire altora dacă nu o creşti mai întâi în tine, aşa cum nu poţi să o primeşti dacă sufletul ţi-e prea plin de tine însuţi. Echilibrul apare atunci când ceea ce ai în tine se reflectă în ceea ce este în afara ta. În fiecare om sălăşluieşte Iubirea Divină. Atunci când îi iubeşti pe cei din jur, cu adevărat iubeşti Divinitatea care se află şi în tine, iar atunci când te iubeşti pe tine însuţi iubeşti Divinitatea care se găseşte şi în ceilalţi. Pentru că există o singură Conştiinţa Infinită care se exprimă pe sine subiectiv prin TOŢI oamenii acestei lumi. ''Iubirea este totul'' se spune. Dar Iubirea nu este o posesiune sau o relaţie în care eşti, ci este o stare înalta a conştiinţei, este esenţa ta divină, aşa cum sufletul este entitatea care o cuprinde... entitatea de origine divină care eşti, care ai fost înainte de viaţa întrupată pe pământ şi care vei fi după existenţa ta umană. Fiecare suflet de pe acest pământ este un recipient al Iubirii Divine. Şi pentru că am primit de sus liberul arbitru avem astfel libertatea, să decidem câtă iubire să dăruim sau să primim în acest recipient minunat care este sufletul nostru. Iubirea adevărată înseamnă echilibru constant între ceea ce dai şi ceea ce primeşti... iar atunci când nu primeşti destulă iubire în viaţa ta se datorează faptului că nu oferi destulă iubire. Legea cauzalităţii este întotdeauna precisă ca o balanţă. La nivel subtil nu ai să primeşti niciodată mai mult decât dăruieşti. Caută întotdeauna să fii ca o balanţă atunci când iubeşti şi nu-ţi înclina ''galantarul'' în direcţia nepotrivită.
Nici un om nu este o insula izolată pentru că Iubirea ne uneşte pe toţi. Condiţia apei oceanului care uneşte toate insulele este condiţia corectă a omului. Şi dacă în viaţa asta suntem ca valul nu trebuie să uităm niciodată că în fapt suntem doar o manifestare temporară a oceanului. Iar apele oceanului sunt cele care asigura oxigenul acestei lumi. Iubirea şi Sufletul sunt ca apa şi oxigenul, fără ele viaţa nu poate exista.
Fie ca Iubirea să vă fie aerul de sub aripile sufletului şi să vă poarte cu bine şi cu fericire, departe de limitele care vă împiedică să vă înălţaţi!
 
~ Imagine grafică şi text - EIN © ~

Un miracol numit ...TU!

Ştiinţa ne spune că viaţa de pe pământ s-a născut în valurile marilor, într-o zi cu soarele sus cam ca acesta! Soarele strălucea ca şi astăzi, dăruindu-şi lumina lui fără să ceară ceva în schimb, pământul i-a zâmbit şi a zis ''Hai să facem un Miracol!'' Şi aşa a apărut viaţa... şi aşa ai apărut şi TU aici pe pământ, ca un miracol de o frumuseţe neasemuită. Pentru că asta-i viaţa şi asta eşti tu – Un Miracol! Atunci când ai ochii inimii larg deschişi realizezi că miracolele nu sunt deloc rare şi începi să le vezi peste tot; În culorile vii ale unui câmp înflorit ce unduieşte sub mângâierea vântului, în apele oceanelor care au acelaşi PH cu sângele uman, în dansul jucăuş al norilor pe firmamentul albastru al cerului, în lumina răsăriturilor şi în pastelurile magice ale asfinţiturilor, în zâmbetele luminoase ale celor dragi, în mânuţa noului născut ce strânge gângurind mâna mamei lui, în cuvintele ziditoare care îţi înalţa şi îţi întăresc sufletul, în declaraţiile de iubire ale îndrăgostiţilor, în îmbrăţişări, în bunătate şi în omenie... şi în tot ceea ce e frumos şi îţi încânta deplin simţurile şi cugetul. Atunci când realizezi că totul în jurul tău este un miracol în plină desfăşurare şi că TU eşti parte integrantă din acel miracol, încetezi să te mai laşi dominat de griji şi temeri efemere şi începi te bucuri de fiecare clipă miraculoasă care îţi este dată aici pe pământ. Nu înceta niciodată să îţi trăieşti viaţa ca pe un miracol, nu uita niciodată ce eşti şi mai ales nu înceta să te bucuri de miracolul numit viaţă! Miracolele sunt peste tot, încearcă astăzi să vezi câte miracole sunt în jurul tău şi nicio supărare nu îţi va mai umbrii inima! Miracolul eşti TU... trăieşte-te deplin!

Imagine grafică şi text - EIN © ~

Tăcerea îngerilor...

Câte tăceri ne asediază uneori în lipsa cuvintelor mult dorite şi aşteptate, câte amintiri putem cuprinde fără ele în singurătatea unui ceas? Câte visuri pierdem în tăcere pe drumurile vieţii? Câte dorinţe lăsăm să ne fie transformate în simboluri? Fără cuvintele dragi inimii, câte speranţe abandonăm la capătul privirilor?
În tăcerea cea mai profundă doar îngerii vorbesc. Din tăcerea încăpăţânată a oamenilor nu ia formă nici un cuvânt... doar absenţa, gol, şi pustiu mut. Uneori pierdem iremediabil de mult din esenţa clipelor petrecute alături de cineva drag pentru că uităm sau ezităm să spunem cuvintele potrivite, cuvintele care înfrumuseţează şi fericesc inima, cuvintele care ridică, zidesc şi înaltă, care mângâie şi care alină, cuvintele care dăruiesc bucurie, tărie şi trăire vie. Prinşi în jocul vieţii ca într-o horă mare ce ne cuprinde pe toţi, aşteptăm mereu ziua de mâine ca să rostim cuvintele pe care le purtăm în inimă, uitând că cele mai importante cuvinte se pot spune numai astăzi, acum, în clipa prezentă... Că ''mâine'' nu este niciodată mai potrivit decât astăzi să spui ceea ce simţi, ce doreşti şi ce vrei să dăruieşti. Din păcate unori amânăm, uităm sau ezităm să le spunem şi aşteptăm de la ceilalţi să ne spună cuvintele potrivite nevoilor noastre, cuvintele care să ne facă fericiţi şi să ne îndeplinească visurile, să ne fie mereu prezente în inimă chiar şi atunci când vocea lor nu poate să o mai facă sau să ne ierte tăcerile pe care noi nu am fi capabili să le iertăm lor. Şi tot uneori ne dorim mereu mai mult şi mai mult de la alţii, vrem să avem totul, toate răspunsurile posibile şi imposibile, totul mai repede, totul pe placul urechilor şi inimii noastre, tot ce e mai frumos şi mai uşor de obţinut... întotdeauna tot ce e mai bun pentru noi şi doar ceea ce ne convine sau ne prisoseşte pentru ei. Uităm că tot ceea ce spunem altora, bun sau rău, ni-se întoarce înapoi înmulţit, că luăm lumina cuvintelor de la alţi ca să avem ce da înapoi, uităm constant că suntem toţi însufleţiţi de aceaşi suflare Divină care a plămădit lumea asta prin Cuvânt. Prinşi în iureşul vieţii, uneori ezităm să rostim cuvintele potrivite atunci când clipa ni-le cere şi e un lucru uman şi firesc să se petreacă câte odată aşa, mai ales atunci când ne simţim nedreptăţiţi pentru că nu am primit mai din timp răspunsurile aşteptate a tot ceea ce am considerat că merităm, mai ales atunci când deşi am sperat în răspunsuri bune, în mai bine, în bunătate, în dăruire, în omenie şi în iubire până în ultima clipă în care ţineam în pumnul strâns cenuşa celor mai preţioase cuvinte... tot ce am primit în schimb ca răspuns a fost doar tăcere. Dar cuvintele sunt şi au fost întotdeauna în noi, în gândurile noastre pentru că şi cele mai profunde gânduri sunt făcute tot din cuvinte. Cuvintele sunt toate ale noastre, ceea ce rostim şi gândim nimeni nu ne poate lua. Ele sunt prezente mereu în frumuseţea gândurilor pe care le îmbrăţişăm, în zâmbetele şi în privirile pe care le primim ca răspuns citit pe chipurile celor dragi, în respiraţia vie a lumii şi în fiecare suflu pe care-l primim prin dar divin. Peste toate cele spuse sau nespuse, dincolo de sufletele care vin sau pleacă tăcând, cu noi rămâne Dumnezeu... şi cuvintele Lui care nu ne părăsesc niciodată. Timpul este un tiran invizibil ce nu crede în armistiţiu, în încremenire şi în aşteptare, nu se face prietenul nicicui şi nu da ca sigură ziua de mâine, nimănui. În goana lui totul este trecător, numai Iubirea, Dumnezeu şi cuvintele rămân veşnic. Unul dintre cele mai grele lucruri în viaţă este să porţi cuvinte în inima pe care să nu mai ai cui le spune. Nu aştepta prea mult, nu şovăii şi nu amâna, s-ar putea să vină o zi în care cuvintele cuiva drag nu vor mai putea să-ţi pună zâmbetul pe chip sau să-ţi alunge lacrimile. Spune astăzi celor dragi ceea ce simţi că ai de spus, deoarece cuvintele rostite retroactiv nu au niciodată relevanţă! Timpul nu oferă o a două şansă, aceea de spune retroactiv, cuiva, ''Te Iubesc''. Câtă vreme mai ai suflu în plămâni şi cuvinte nerostite în inima, nu ezita să le spui şi mai ales să le trăieşti, pentru că ceea ce nu spui la timp, poate, nu vei mai putea spune, niciodată şi că ''mai târziu'' poate deveni uneori, prea târziu. Renunţă la tăcerea limitată a Eu-lui, pentru a te putea nemarginii în cuvintele celor dragi, pentru că orice ai crede că eşti, sau că nu eşti, că faci, sau că nu faci, că meriţi sau că nu meriţi... eşti mereu prezent în cuvintele de iubire din sufletul cuiva. Îndrăzneşte astăzi să le spui celor dragi cuvintele care-ţi cresc în liniştea inimii, pentru că va veni o vreme când cuvintele lor se vor transforma în amintiri. Fă din momentele petrecute alături de ei adevărate discursuri vii pentru o viaţă împlinită, trăită din inimă şi pentru inimă. Cuvintele sunt poteca dintre tine şi ceilalţi... o cale sigură ce uneşte cu adevărat inimile. Când îngerii tac, oamenii ar trebui să umple tăcerea cu ale lor cuvinte de iubire, de bunătate şi de frumuseţe. Acolo unde se rostesc cuvinte de iubire, raiul e la el acasă.
~ Imagine grafică şi text - EIN © ~

Carpe in Lumine Amoris!

Carpe in Lumine Amoris! (Trăieşte în Lumina Iubirii! ) 

Cu ce ochi ai vedea lumea dacă ai ştii că eşti iubit fără măsură ? Dacă ai ştii că nimic din ceea ce faci, ce spui şi ce trăieşti nu te poate scoate în afara Luminii Iubirii Divine? Dacă ai deschide ochii inimii într-o zi şi ai vedea în jurul tău o infinitate de fiinţe angelice ca o mărturie a cerului ce te înconjoară cu aripile lor strălucitoare din raze de lumină pură? Te-ai mai teme de întuneric? Ai mai îndrăzni să fii rău? Ai mai minţi? Ai mai înşela ? Ai mai trăi în ura şi în deznădejde? Sau te-ai deschide către iubire, către Lumina cea dintâi? Către ceea ce eşti TU în esenţa ta veşnică şi imperturbabilă.
Iubirea Divină este Lumina ce străluceşte veşnic peste tot şi toate. Ea cuprinde totul, creează totul, iubeşte totul şi face posibil totul. Cea mai mare înţelepciune a unui suflet este să înţeleagă că Iubirea este totul şi că el este parte din acel TOT plin de iubire atotcuprinzătoare.
A trăi în Lumina Iubirii înseamnă a trăi în Unime cu Divinul din tine. A trăi în Conştiinţă Pură. Înseamnă să creşti în inima ta numai sentimente curate, dăruire, compasiune, speranţă şi iertare. Înseamnă să gândeşti binele, frumosul şi să acţionezi în cel mai înalt şi cel mai pur şi uman mod. Înseamnă a trăi în conştientizarea cea mai înaltă. Înseamnă a iubi totul şi toate. Înseamnă a iubi şi a te implica total, fără să aştepţi nicio răsplată. A trăi în Lumina Iubirii înseamnă a trăi din inimă şi pentru inimă. Nu poţi dărui Lumina Iubirii din nici un alt loc în afară de inima ta. Şi dacă inima ta se deschide către iubire înveţi să primeşti iubirea care străluceşte în tot şi toate. Înveţi să laşi deschise ferestrele inimii tot mai mult, zi de zi, în aşa fel încât iubirea ce creşte în miezul sufletul tău să primească şi mai multă iubire şi astfel inima ta să abunde de viaţă, de trăire, de bucurie şi de armonie.
În Lumina Iubirii suntem toţi UNUL. A trăi în Lumina Iubirii înseamnă ''a dărui'' ce devine imediat ''a primi'', pentru că de fapt atunci când dăruieşti Iubire tot ţie îţi dăruieşti.
Înseamnă să îţi fie inima ca o lumânare mereu aprinsă ce-şi ridică lumina spre cer! Înseamnă să îţi fie darurile inimi comoară nepreţuită strânse în visteria eternităţii. Să îţi fie rugăciunea rază de credinţă ce îţi deschide porţile Cerului.
Înseamnă îţi fie braţele larg deschise spre a îmbrăţişa cu lumina ta lumea cu toate suflete din ea. Să îţi fie neputinţa şi limitarea omenească pricina de şi mai multă iertare şi iubire. Să îţi fie Iubirea de Dumnezeu ca un porumbel imaculat ce se înalta cu un răvaş de credinţă spre EL. A trăi în Lumina Iubirii înseamnă să trăieşti total, Acum, Astăzi şi în Acest moment!
Vă doresc tuturor, inimi luminoase şi iubitoare, deschise către cer, pline de Lumina Iubirii şi de Raiul binecuvântărilor ei!
''Carpe în Lumine Amoris'', spuneau Latinii. Trăiţi în Lumina Iubirii... şi lăsaţi Iubirea să crească şi să strălucească cu putere în inimile voastre, pentru că a iubi înseamnă a dărui Lumină!
~ EIN ~

Două sentimente fundamentale...

Mulţi oameni se întreabă în zilele noastre dacă există viaţă după moarte uitând mai degrabă că între naştere şi moarte cel mai sigur lucru care există este Iubirea. Şi atunci poţi să nu te întrebi dacă există viaţă în afara iubirii? Nu există viaţă adevărată demnă de trăit decât atunci când mintea şi inima sunt unite în cercul complet al iubirii.
Eu cred că nu există scuze pentru o viaţă trăită în afară iubirii. Cei mai mulţi oameni doresc siguranţă şi confort în propria viaţă, însă dacă uiti faptul esenţial că eşti animat de o scânteie divină şi nu faci nici măcar un pas către iubire, atunci îţi vei căuta propria împlinire şi fericire în iluzii trecătoare, pe un drum greşit ce duce la adevărata moarte... cea a sufletului ce se stinge fără să cunoască minunăţia şi dulceaţa miruită a vieţii pe care o aduce iubirea. Din păcate există oameni care au realizat enorm de multe lucruri de succes în viaţă însă când au obţinut tot ce au vrut şi-au dat seama că sentimentul de împlinire şi de fericire pe care îl aşteptau nu a apărut. Pentru că au crezut că imaginea fericirii lor coincide cu imaginea pe care au văzut-o în exterior si astfel au uitat că nu există fericire şi nici viaţă în afara iubirii. Iar Iubirea este întotdeauna un sentiment ce înfloreşte şi transformă totul din interior către exterior!
Aici pe pământ, spre deosebire de îngeri, noi ca fiinţe umane avem dreptul la liberul arbitru. În miezul fiinţei noastre, nu există decât două sentimente fundamentale: Iubirea şi frica. Putem alege să iubim şi să transformăm viaţa noastră şi a celor din jur în paradis sau putem alege să ne temem şi să ne scufundăm astfel în cel mai profund abis.
În viaţa fiecărui om Iubirea este o alegere aflată întotdeauna la un gând distanţă, la un gest de dăruire şi la o atitudine potrivită. Adevărul este că Iubirea e scrisă în ADN-ul tuturor! Viaţa este darul Divin care a pus la un loc toţii atomii noştri ca să se bucure de tot şi toate... iar Iubirea este singurul adevăr care creează, uneşte, şi pătrunde toate lucrurile din Univers. Înaintea acestui adevăr nu mai există moarte pentru că Iubirea Divină nu are nici început şi nici sfârşit. Alegerile pe care le facem transcend de multe ori limitele vieţii şi ale morţii. Aşa că alegeţi să iubiţi mult, să iubiţi intens, pentru că nu există nimic mai viu decât un om ce alege o viaţă trăită în iubire!

 ~ Imagine grafică şi text - EIN © ~

Trei Icoane...

Trei Icoane...

Iubirea
Să porţi în fiecare zi în inima ta icoana unui adevăr absolut; Iubirea.
Să nu-ţi trădezi niciodată iubirea, să o creşti în tine şi să trăieşti prin ea şi pentru ea până la ultima respiraţie. În fiecare zi, să-o dăruieşti, pentru ea să poţi şi să suporţi. În fiecare zi, să fii Icoana Iubirii care eşti!

Credinţa
Să porţi în fiecare zi în sufletul tău icoana unei puteri nemărginite: Credinţa.
Cu ea alături să lupţi spre mai bine, să nu o laşi afară din tine, să nu ţi-o pierzi, să o preţuieşti... că-i vocea ta cerească.
Să-ţi fie scut şi pavăză şi să te întărească!

Speranţa
Să porţi în fiecare zi în viaţa ta icoana unei averi nepieritoare: Speranţa.
Să-ţi fie aripa de zbor şi să te ridice peste orice nor. Să o porţi prin zâmbete sau lacrimi ca pe o iubita. Să-ţi fie azi şi mâine, putere nemărginită!
Să-ţi transforme rănile sufletului în decoraţii şi suferinţele în trepte către cereşti aspiraţii.

Fie ca Iubirea, Credinţa şi Speranţa să fie cu voi în toate zilele, să vă întărească, să vă înflorească şi să vă fericească!
 
~ Imagine grafică şi text - EIN © ~

Cea dintâi datorie...

Când iubeşti, persoana iubita devine visul ce îţi duce sufletul în rai.
Când eşti iubit devi cel mai frumos vis pentru cel ce te iubeşte.
Cea dintâi datorie a unui om este Iubirea.
Iubeşte!
Iubeşte-ţi viaţa, este miracolul pe îl trăieşti zilnic.
Iubeşte-ţi părinţii, ei sunt amintirea a ceea ce ai fost înainte şi începutul poveştii tale.
Iubeşte-ţi copiii, ei sunt continuarea a ceea ce ai fi putut să fi şi darul tău oferit viitorului. Copiii iti sunt împrumutaţi temporar, ca să dai examenul suprem: cel de a iubi necondiţionat o fiinţă umană.
Iubeşte-ţi jumătatea, ea e împlinirea bucuriei ce o trăieşti. Păstrează-i dragostea mereu fierbinte în suflet, ca să-ţi fericesti inima cu căldura şi lumina ei. Vieţile voastre să fie întotdeauna ca două aripi ce nu pot zbura una fără cealaltă.
Iubeşte-te pe tine, pentru că în inima ta străluceşte o scânteie Divina.
Iubeşte-L pe Dumnezeu pentru că tot ce eşti, tot ce ai şi tot ce iubeşti este darul Lui pentru tine!
Iubirea să îţi fie întotdeauna respiraţia sufletului... şi fericirea, bătaia naturală a inimii!

 ~ Imagine grafică şi text - EIN © ~

Învăţăm...

Cu timpul învăţăm că Iubirea nu este ceva in care suntem ci ceea ce suntem.
Cu timpul învăţăm că dragostea este singurul sentiment care merită trăit şi dăruit din plin.
Cu timpul învăţăm că putem să iubim liberi tot ceea ce ne dorim... oameni, locuri şi pasiuni.
Cu timpul învăţăm că adevărata frumuseţe vine din interior.
Cu timpul învăţăm cine merită să ocupe un loc în inima şi în viaţa noastră, cine ne iubeşte cu adevărat şi cine e numai trecere şi vânt.
Cu timpul învăţăm că prea puţini oameni te înţeleg cu adevărat şi că restul doar se prefac dintr-un motiv sau altul.
Cu timpul învăţăm că esenţa reală a unui om nu se schimbă, că anii care se adaugă vieţii lui îl fac să devină şi mai mult el însuşi.
Cu timpul învăţăm că putem să ne schimbăm mentalitatea, că voinţa e cel mai bun aliat şi că putem să o luăm oricând de la capăt.
Cu timpul învăţăm că nimic nu este mai scump decât ceea ce primim gratis.
Cu timpul învăţăm că vorbele nu înseamnă nimic, atunci când faptele spun totul.
Cu timpul învăţăm că nu trebuie să pierdem timpul, pentru că în final este tot ceea ce am avut cu adevărat al nostru în viaţă.
Tu cîte ai învăţat din timpul zilei de astăzi care se stinge în asfinţit acum?

~ Imagine grafică şi text - EIN © ~

O cursă cu obstacole...

Viaţa este o cursa către mâine, un slalom nebunesc, printre oameni, întâmplări şi sentimente. Nu te poţi sustrage de la ea aşa cum nu te poţi feri de obstacolele pe care ţi-le scoate înainte.
Când inima îţi plânge după zâmbetele de ieri înseamnă că ai pierdut mult şi regreţi mult tot ceea ce nu ai putut păstra în viaţa ta. Nu trebuie să plângi niciodată după trecut, pentru că TU nu mai eşti de mult în el, ci mai bine caută să înveţi din toate obstacolele prin care ai trecut. Important este să vrei să mergi mereu înainte cu voinţă, cu speranţă şi cu credinţă şi pe parcurs să îţi dezvolţi abilitatea şi voinţa de a-ţi continua drumul pe care inima ta l-a ales. Nu reproşa nimănui greşelile si alegerile tale, mai bine gândeşte-te că viaţa ţi-a dăruit prin ele imensa oportunitate de deveni mai bun şi puterea să îţi înalţi sufletul peste greutăţile, laşităţile şi minciunile cu care te-ai confruntat. De cele mai multe ori în viaţă cele mai bune lecţii vin deghizate sub forma celor mai negre coşmaruri ale tale.
Decât să stai să îţi plângi de milă mai bine mulţumeşte vieţi şi Divinităţii pentru că ai avut pentru ce lupta, mulţumeşte celor care te-au urat şi te-au minţit, mulţumeşte celor care te-au abandonat şi te-au judecat, mulţumeşte celor care ţi-au înşelat încrederea şi celor care te-au folosit, pentru că ei ţi-au dat ocazia şi curajul să devi un om mai bun, să te ridici deasupra minciunilor, a ipocriziei şi a laşităţii.
Curajul tău a început să crească în inima ta abia atunci când ai înţeles că TU eşti singurul responsabil pentru tot ce ai, ce simţi şi ce eşti. Când ai înţeles că puterea potenţială de a merge mereu înainte este în tine, nu în cei pe care te-ai bazat. Când ai înţeles că nu ai de ales decât un singur drum... al iubirii, care merge mereu înainte în cursa cu obstacole numită ''Viaţă''!
Atâta timp cât timp îţi vei declina responsabilitatea, aşezând eşecurile tale pe umerii altora, nu vei avea puterea să schimbi nimic, pentru că lipsa de responsabilitate este un atribut al naivilor care trăiesc imaginându-şi că cineva este obligat să le poarte de grijă şi să le îndeplinească lor visele fără că ei să facă nimic.
''Nihil ex nihilo''( Nimic nu vine din nimic) spuneau vechii Romanii. Totul în viaţă se obţine oferind ceva în schimb. Nu poţi avea iubire fără să oferi iubire, nu poţi primi dreptate fără să oferi dreptate, nu poţi avea prosperitate fără să o creezi aşa cum nu poţi avea bucurie fără să o dăruieşti. Dacă vrei să ai ceva, trebuie să dai ceva vieţii!
Aşa că, fii tu primul care oferă Iubire, primul care oferă dreptate, primul care întinde o mâna de ajutor şi primul care arată că nu se teme de obstacolele vieţii.
Fii recunoscător celor care te-au înşelat, căci ei ţi-a arătat că nu merită să îţi dăruieşti bunătatea oricui. Fii recunoscător celor care te-a părăsit, căci astfel te-au învăţat că nu trebuie să îţi depinzi fericirea de nimeni şi de nimic. Fii recunoscător celor care te-au lovit, căci astfel te-au învăţat să te ridici şi mai puternic. Fii recunoscător celor care te-au judecat, căci astfel te-au ajutat să îţi sporeşti bunătatea şi înţelepciunea. Şi mai ales... fii recunoscător tuturor celor care te-au ajutat şi te-au întărit căci ei au fost cu adevărat lângă tine când toţi ţi-au întors spatele!
Când inima îţi va fi uşoară şi la bine şi la greu înseamnă că ea îţi este plină de dragoste adevărată.
Când sufletul îţi va zâmbi pentru speranţele de mâine înseamnă că ai învăţat multe din obstacolele zilei de astăzi.
Când viaţa îţi va fi plină de încredere, de iubire şi de speranţa se cheamă că ai devenit un învingător în cursa vieţii.
Astăzi şi întotdeauna, să vă fie inima plină de iubire, de credinţă şi de putere sufletească. Fie ca aripile dorinţelor voastre de fericire să vă poarte cu bine, mereu înainte, peste arşiţe şi peste ploi, peste griji şi nevoi!
Dumnezeu si Iubirea să fie întotdeauna cu voi!

~ Imagine grafică şi text - EIN © ~