Apa şi Oxigenul...

„Nici un om nu este o insula doar pentru sine'', spunea John Donne. Cu adevărat niciun om nu trăieşte doar pentru sine, toţi oamenii sunt conectaţi între ei la nivel cuantic, biologic şi relaţional. Totul în Univers este interconectat pentru că nimic nu poate exista cu adevărat în izolare. Peste toate sentimentele umane Iubirea este cel mai mare simţământ. Iubirea este liantul care uneşte, motivează şi întregeşte totul, fie că este vorba de acţiuni sau de sentimente. În viaţă, vine o zi în care realizezi că toate acţiunile pe care le-ai făcut şi le faci au fost şi sunt din şi pentru Iubire... Că fără acest sentiment sublim necesar ca apa şi oxigenul, nimic din ce faci nu prea are rost. Dacă te uiţi mai profund în inima ta realizezi că cel mai puternic ai fost motivat de Iubire. Motivat să lupţi mai mult, să poţi să dăruieşti mai mult celor pe care-i iubeşti, să poţi fii mereu prezent ca scut, pavăză şi braţe de sprijin atunci când ai fost chemat să o faci, să poţi pune un zâmbet sau să ştergi o lacrimă de pe chipurile sufletelor dragi ţie. De câte ori nu ai renunţat la dorinţele şi visurile tale din iubire, dorindu-ţi să-i vezi pe alţii mai fericiţi, fie măcar şi cu un pic? Ai făcut tot ceea ce este uman şi posibil din iubire riscând să-ţi pierzi uneori chiar propria identitate... pentru că cine nu a făcut asta măcar o dată în viaţa lui nu a simţit că trăieşte cu adevărat. Ai îndrăznit să faci tot ceea ce ai putut din iubire, pentru că dacă nu ai făcut-o ai fi ratat ocazia să te simţi cu adevărat om. Iubirea ţi-a fost aerul de sub aripile sufletului şi te-a ajutat să te ridici, căci fără iubire viaţa e doar un tărâş aspru pe un pământ pietruit  în timp ce Iubirea este zborul cel mai înalt.
În societatea modernă, însă, se pune accentul tot mai mult pe individualism, pe egocentrism şi pe competiţie. Ţi se inoculează constant ideia că trebuie să faci totul numai pentru tine, pentru binele tău personal. Să fii mereu mai bun ca altul,''să îţi depăşeşti condiţia'' şi să îţi trăieşti viaţa numai in scopul realizarii dezideratelor proprii. Realizarea personală e un lucru esenţial în lumea materială, dar ai nevoie întotdeauna de cei din jur ca să înfăptuieşti asta, căci la ce bun să ajungi să te ''realizezi'' dacă nu va fi nimeni lângă tine la final? La ce bun să ai toate bogăţiile lumii dacă nu ai cu cine să le împărţi şi să te bucuri?
În multe ideologii spirituale cu precădere în unele mai noi de tip New Age eşti îndemnat să te iubeşti mai mult pe tine însuţi... şi ăsta nu e un lucru rău, dar eu cred că nu e bine să o faci dacă asta te îndepărtează de ceilalţi aşa cum nu este bine nici să-i iubeşti mai mult pe alţii în defavoarea ta. Realizarea prin iubire ar trebui să te conecteze şi mai mult cu cei pe care-i iubeşti nu să te izoleze sau chiar să te facă să te pierzi pe tine însuţi... nu-i aşa? Orice sistem social sau ideologic, orice învăţătură sprituală sau dogmă care ţinteşte să transforme omul într-o ''insula izolată'', prefăcând restul oamenilor în rivali, este egocentrist şi utopic iar oricine îl urmează riscă să rămână izolat la un moment dat. Este pur şi simplu o monstruozitate sufletească şi o imposibilitate de o inutilitate absolută. În umila mea opinie, cea mai bună cale care duce către realizarea sinelui este echilibrul in Iubire. Iubirea, nu neapărat faţă de un om, de o pasiune, de un lucru sau de un ideal, ci iubirea atotcuprinzătoare pentru tot şi toate. În toate lucrurile firii trebuie să existe echilibru. Iar Iubirea adevărată înseamnă echilibru între a dărui şi a primi. Nu poţi să dăruieşti iubire altora dacă nu o creşti mai întâi în tine, aşa cum nu poţi să o primeşti dacă sufletul ţi-e prea plin de tine însuţi. Echilibrul apare atunci când ceea ce ai în tine se reflectă în ceea ce este în afara ta. În fiecare om sălăşluieşte Iubirea Divină. Atunci când îi iubeşti pe cei din jur, cu adevărat iubeşti Divinitatea care se află şi în tine, iar atunci când te iubeşti pe tine însuţi iubeşti Divinitatea care se găseşte şi în ceilalţi. Pentru că există o singură Conştiinţa Infinită care se exprimă pe sine subiectiv prin TOŢI oamenii acestei lumi. ''Iubirea este totul'' se spune. Dar Iubirea nu este o posesiune sau o relaţie în care eşti, ci este o stare înalta a conştiinţei, este esenţa ta divină, aşa cum sufletul este entitatea care o cuprinde... entitatea de origine divină care eşti, care ai fost înainte de viaţa întrupată pe pământ şi care vei fi după existenţa ta umană. Fiecare suflet de pe acest pământ este un recipient al Iubirii Divine. Şi pentru că am primit de sus liberul arbitru avem astfel libertatea, să decidem câtă iubire să dăruim sau să primim în acest recipient minunat care este sufletul nostru. Iubirea adevărată înseamnă echilibru constant între ceea ce dai şi ceea ce primeşti... iar atunci când nu primeşti destulă iubire în viaţa ta se datorează faptului că nu oferi destulă iubire. Legea cauzalităţii este întotdeauna precisă ca o balanţă. La nivel subtil nu ai să primeşti niciodată mai mult decât dăruieşti. Caută întotdeauna să fii ca o balanţă atunci când iubeşti şi nu-ţi înclina ''galantarul'' în direcţia nepotrivită.
Nici un om nu este o insula izolată pentru că Iubirea ne uneşte pe toţi. Condiţia apei oceanului care uneşte toate insulele este condiţia corectă a omului. Şi dacă în viaţa asta suntem ca valul nu trebuie să uităm niciodată că în fapt suntem doar o manifestare temporară a oceanului. Iar apele oceanului sunt cele care asigura oxigenul acestei lumi. Iubirea şi Sufletul sunt ca apa şi oxigenul, fără ele viaţa nu poate exista.
Fie ca Iubirea să vă fie aerul de sub aripile sufletului şi să vă poarte cu bine şi cu fericire, departe de limitele care vă împiedică să vă înălţaţi!
 
~ Imagine grafică şi text - EIN © ~