''Conjugare''

Captivi în colivii făcute din iluzii fixe, iubim și iubirile noastre trecătoare ne sunt singurele momente reale de visare.

Iubim aproape întotdeauna siguri de noi, siguri de rezultat nerealizând că fără libertate iubirile sunt din start compromise.

Iubim și ne imaginăm iubirea perfectă, fără sfârșit, ca pe o sferă rotundă.

Iubim cu nesaț și ne temem constant că vremea nu o să ne ajungă.

Iubim și uităm că timpul ne ia totul într-o singură secundă.

Printre lacrimi și zâmbete, căutând emoții nemuritoare,

Iubim orbește fără să vedem că iubirile sunt trambuline ce ne aruncă în relații ca într-un val înălțat de maree selenare.

Cu ardoare, domol sau tare, după felul de a fi al inimilor noastre iubim.

Continuăm să iubim chiar și după ce micuțul nostru paradis s-a năruit sub pulberi amare.

Iubim veșnic fără să avem nici cea mai mică idee că nemurirea iubirilor noastre e trecătoare ca umbra pescărușilor pe mare. 

Iubim și visăm iubirea ca pe o înălțare spre a fericirii stea.

Fără limite, fără garanții, fără speranțe,

Iubim în timp ce ne târâm iluzionându-ne că putem zbura.

Iubim, căci dacă nu am iubi nu am putea conjuga deplin verbul a exista.

~ E.I.N ~

''Ceva bun pentru tine...''

În fiecare rău se găsește cel puțin un bine și în fiecare bine se poate găsi măcar un rău. Nu există viață prescrisă, nu există destin, există doar alegeri și din păcate asta se înțelege cel mai puțin. De fiecare dată când alegi sa scoți binele din rău și sa desparți răul de bine faci cu adevărat ceva bun pentru tine!
 ~ E.I.N.~

''Imponderabilitate''

Trăiesc și te gândesc.
Motivat și nemotivat și clipa se face mai lentă.
Te gândesc oriunde și oricând.
Adevărat. În repaus, în apnee și în detentă.
Te gândesc în imagini ce nasc vise de nea dar ucid realități de mucava.
Te gândesc și astfel nu simt singurătatea atunci când viața se pune împotriva mea.
Te gândesc în zile bune și în zile rele și nu pot să adorm noaptea pentru că iți simt prezența în visele mele. Te gândesc cu aceeași intensitate de fel, pentru că simt cum continuă să îmi crească iubirea chiar și în poza aia veche cu noi doi pe care o port țiplată în portofel.
Te gândesc cu ardoare pentru că toată lumea asta la un loc nu îmi poate da mai mult decât mi-ai dat tu. De nimic nu mă mai mir, te gândesc și amintirea ta nu mă mai doare. 
Acel gol pe care l-ai lăsat în urmă doare doar atunci când respir. 
Puține lucruri și o speranță pe care nimeni nu o înțelege, cam asta-i tot ce mi-a mai rămas de la tine din toate cele promise. Și amintirile și cuvintele zise toate numai pentru mine și zâmbetele tale lipite de mult de spatele pleoapelor mele închise.

Te gândesc pentru că îmi alergi prin vene în fugă, ca trenul.
Te gândesc căci fără tine ritmul inimii mele nu își găsește refrenul.
Te gândesc cu năzuințe neatinse. Necuprinse. Te-am dorit mereu peste tot ce se poate nu pentru că am fost un suflet prea slab ci pentru ca am fost puternic prea mult timp în singurătate.
Te gândesc pentru că nu pot altcumva, pentru că duc determinat mai departe luptele pe care tu nu le-ai putut termina. Împreuna întregim nemurirea, pentru că nu există cu adevărat limite și suferințe ci doar incapacități de a înțelege iubirea.

Imponderabilitate îmi ești. Cu aerul, te inspir. Te simt, te trăiesc precum vântul solitar străbătând păduri de cruci ca gândul.
Te gândesc pentru că de la tine am învățat să știu că există întotdeauna o lumină dincolo de orice pustiu. 
Te gândesc zi și noapte pentru că privirea mea ar vrea să atingă cerul în care visezi tu acum.
Nu mai ești decât în gând.
Eu încă mai exist. 
Te gândesc,...dar am să continui să trăiesc.

~ E.I.N ~

''Iubirea e invizibilă''

 

Uneori ni se spune că suntem doar niște străini unii pentru alții.
Ni se spune că suntem simpli jucători într-un joc al hazardului.
Ni se spune că suntem ura și pierderea.
Ni se spune că suntem suferința.
Ni se spune că suntem doar pulbere în vânt.
Dacă suntem nimic în viața asta scurtă, atunci suntem totul în iubirea veșnică.

Trecătoare e lumea asta vizibilă,
Veșnică e doar iubirea dar e invizibilă.

 ~ E.I.N ~

''Păsări fără mal''

Sufletul omului e ca o pasăre ce-şi caută malul iubirii zburând peste mări de încercări, reușite şi eșecuri. Numai iubind sufletul își poate atinge malul în care îşi găseşte împlinirea şi odihna. Şi pentru că sufletul ţi-e mereu în căutarea unui mal numit fericire, Iubeşti! Aşa ajungi să iubeşti iubirea ca pe un zbor către țărmul fericirii.
Iubeşti, măcar o dată în viaţă peste limita de a te da pe tine cuiva special cu care să te bucuri de ceea ce devi. Şi iubeşti atât de mult uneori, încât ajungi să confunzi oftatul cu respiratul.
Iubeşti şi speranțele îţi sunt aripile sufletului ce se întind peste absențele amare.
Iubeşti chiar şi atunci când aşteptările neîmplinite îţi curg prin vene ca o otravă de care nu eşti conştient că circula prin în tine până nu-i simţi efectele.
Iubeşti mult, înalt şi curat ca îngerii şi ştii că fără sufletul iubit nu ţi-ar fi bine nici măcar în rai.
Iubeşti pe de-a întregul ca să te poţi păstra întreg.
Iubeşti până dincolo de litere şi vocabularul inimii ţi se umple doar de cuvântul ''Noi doi''.
Iubeşti şi cu cât iubeşti mai mult înţelegi că Iubirea nu se exprimă în cuvinte ci în sentimente. Iubeşti şi pricepi că Iubirea nu are ''subtitrare'' pentru cine nu o înţelege, pentru că Iubirea adevărată nu foloseşte cuvinte ca să ţi se dăruiască, sau ca să te facă să simţi ceva real.
Iubeşti cu adevărat abia atunci când ajungi să accepţi că Iubirea nu este ceva din care poţi scoate, ci ceva în care poţi să pui chiar şi atunci când nu ţi se promite nici măcar următoarea îmbrăţişare.
Iubeşti dulce, atunci când înveţi la modul amar să te ridici fără ranchiună de la masa la care iubirea nu-ţi mai este servită ca desert.
Iubeşti cu toată fiinţa ta şi cu tot suflul tău atunci când treci peste orice greutăți pentru a împlini visurile persoanei iubite. 
Iubeşti şi nu te mai temi de nimic, deoarece acolo unde există iubire adevărată nu există teamă.
Iubeşti şi asta te face viu, îţi lipeşte aripi pe suflet şi te face să fii cu adevărat Tu,... cu adevărat om. Astfel pe lângă aripi, de la iubire, primeşti şi ghiare ca să ţi le aperi.
Iubeşti,... dacă nu ai face-o ai rămâne într-un zbor chinuit, ca o pasăre pierdută în larg ce nu îşi găseşte niciodata malul.
~ E.I.N ~

Sub același cer...

Înainte de a condamna – Judecă.
Înainte de a judeca – Iartă.
Înainte de a ierta - Simte.
Înainte de a simți – Trăiește.
Înainte de orice – Iubește!
Toți, Toate, Totul. Sub același cer. Sunt - Suntem.

~ E.I.N ~

''Promisiunea''

                                              

''Te duc la munte. Ți-am promis. Am să-ți găsesc un pisc înalt și luminos din care ai să poți îmbrățișa tălpile cerului.'' 
Vagonul era aproape gol, în aer plutea un iz reavăn de haine ude. Pe fereastra ușor aburită a compartimentului stropi reci de apă șiroiau grăbiți. Se așeză lângă geam, oftă ușor și își proptii bărbia în piept.
''Oriunde aș merge știu că îmi vei fi mereu alături. Te iau cu mine tot timpul. Te port în gânduri, în brațe, în cuvinte, în fiecare respirație și în fiecare bătaie de inimă. Oriunde te-ai afla, la orice distanță de mine, nu ai să îmi fi niciodată doar o amintire. Tu ești și vei fi mereu cea mai frumoasă parte din mine. Ți-am promis că iți voi fi alături încă din prima zi când te-am întâlnit. Unde s-au dus anii care au trecut peste noi? Era o zi ploioasă ca cea de astăzi. Cum aș putea s-o uit? Stăteai pironită în ploaia rece pe un colț de trotuar băltit și iți amestecai apa ochilor cu apa cerului. M-am apropiat de tine ca un copil de Iisus. De atunci nu te-am mai lăsat. În cele mai frumoase vise am fost doar noi. Am crescut împreună imensitatea din sufletele noastre așa cum am putut mai bine. Și am încercat mereu să găsim binele celuilalt în orice situație oricât ar fi fost de grea. Nimeni nu ar trebui să treacă prin iubire fără să încerce maximul posibil pentru celălalt. Eu aș fi preferat să fi dat greș în orice decât să nu fi avut șansa de a fi câștigat pentru tine. În toți anii ăștia mi-am respectat întotdeauna promisiunile pentru că am știut că tu ești promisiunea mea de iubire. Am crezut constant în tine și egal în noi. Niciodată în mila zeilor geloși, nici în urzelile lor, nici în destin. Și totuși, astăzi așa ne-a fost dat. Să ajungem amândoi aici. Ca două picături de ploaie căzute din același nor. Ca două valuri în noapte ce se întâlnesc pe aceeași plajă după o furtună. Ca două cărări ce se unesc la un moment dat pentru a merge împreună până la destinul cel mai îndepărtat. Ca două zboruri paralele ce se înălță până dincolo de catapeteasma raiului. Ca un voal țesut de stele în noapte până la lăsarea zorilor. Până la nectarul cel mai dulce al sufletului. Până la cer și dincolo de el. Uniți și totuși separați.'' 
Se însera încet-încet. Siluete fantomatice de ceață se strecurau printre picăturile de ploaie ce alergau pe fereastra compartimentului gol. În brațe strângea o urnă funerară. 

''Te duc la munte. Ți-am promis!''
---------------------
Nu știi niciodată cât de aproape poți fi de final. Timpul nu face concesii nimănui. Trăiește acum. Iubește acum. Totul trece, doar iubirea rămâne.

''Promisiunea'' - Imagine si text ~ E.I.N ~

''Armistiții''

...[ - Spune-mi suflete, dacă cineva ți-ar opri speranța, ce altceva ți-ar mai purta pașii înainte?

- Speranța nu poate fi oprită pentru că nu cunoaște armistiții. E destinația tuturor dorințelor, dulcea amăgire de sub tălpile noastre. E poteca fără odihnă peste care pășim uneori cu naivitatea unui copil ce nu realizează că înaintează printr-o livadă de cruci. E mătasea care îmbracă frumos chiar și visele moarte.

Odată cu respirația ce învârte inelul gândurilor între creier și inimă, între dorințe și așteptări, sperăm în fiecare clipă, în fiecare zi, în fiecare noapte și apoi în fiecare dimineață turnăm în noi speranțe așa cum punem zahar în cafea pentru că nu suportăm ușor gustul amar al incertitudinii. Pentru că nu putem avea niciodată garanția că dincolo de o durere ne așteaptă soarele sau poate doar alte furtuni. Fără acordul sufletului incertitudinea face parte din condiția umană și reușește uneori să ne rătăcească speranțele. Importat este să nu o lăsăm niciodată să ne condiționeze pașii sufletului. De-a lungul drumului vieții, chiar de-ar fi să ne rătăcim toate speranțele, tot nu rămânem fără nimic. Ne rămân intențiile, ne rămâne voința, ne rămâne sufletul. Reinventându-se, căutând mereu alte poteci, sufletul va merge înainte. Peste vidul absenței speranțelor, intențiile se vor face aripi. Purtat de ele, negreșit omul va ajunge la liman dar nu pentru că a reușit să evite toate eșecurile, ci pentru că s-a saturat să-i curgă prea mult timp prin vene. Nu putem atinge tărâmul speranțelor împlinite până nu ne sângerează mai întâi tălpile pe drumul spinos al deznădejdii. Suntem oameni, dar putem să ne fim propriul înger sau propriul demon. Propria lumină sau propriul întuneric.

Dincolo de dorințe, dincolo de așteptări, de incertitudini și de speranțe, indiferent dacă alegem să mergem pe calea fericirii sau a tristeții, cantitatea zbaterii va fi întotdeauna egală.]...

~ E.I.N ~ 

''Calea ta''

...[ Probabil că nu ai mers acolo unde ai fi dorit dar cu siguranță ai ajuns fix acolo unde aveai nevoie să fi. Important este să mergi mereu înainte și să nu renunți niciodată. Orice ai avea de înfruntat, nu ignora, nu abandona calea ta. Dumnezeu ți-a dat-o pentru că știe că ești destul de puternic ca să o străbați până la capăt. Determinarea care te va împinge întotdeauna înainte nu-ți va garanta absența neîncrederii ci izbânda asupra ei. De-a lungul drumului tău, cu siguranță, cineva își va regăsi curajul urmându-ți exemplul. Pașii sunt simpli, pașii sunt mereu aceeași: Urmează ceea ce iubești!]...

~ E.I.N. ~ 

''Determinare''

Cel ce nu crede în miracolele pe care visele fericirii le aduc nu le va putea vedea niciodată. Limitele există numai în minte iar distanța dintre vise și realizarea lor se numește determinare. E important să faci măcar un suflet fericit și pentru asta începe mai întâi cu tine. Permite-i inimii tale să-ți ghideze pașii și strălucește ca și cum toate miracolele lumii ar fi în ea. Visează fără scuze, iubește fără regrete și fii excelent în lumea ta! 
 ~ E.I.N. ~ 

''Picioare din nisip''

...[ Ne creștem sufletul așa cum primăvara își crește florile. Cu soare, cu vânt sau cu ploi în locul în care viața ne înfige rădăcinile, iar noi îl colorăm și îl îmbogățim cu dorințele și cu visele noastre cele mai prețioase. Uneori din prea multe dorințe și din prea multe vise, atât de mult ne crește sufletul că dă pe afară, iar trupul ne devine neîncăpător și atunci devenim numai suflet.

Da, sufletul crește. Chiar dacă uneori nu vrea să știe că suntem împărțiți între viața pe care o trăim și viața pe care o visăm. Sufletul crește și atunci când lăsăm totul în mâinile norocului și rămânem captivi între o rutină care ne încătușează la pământ și un vis care ne trage în nori, fără să percepem că extensia prelungită între cele două extreme îl poate sfâșia ușor. 

Atunci când norocul ne ocolește, ne gândim oare vreodată că este poate din cauza faptului că nu vrem să mai vedem în el un prieten? Și nu este adevărat că altcineva e mereu de vină pentru ghinioanele alegerilor noastre așa cum nu este adevărat că iubirea pe care o dăruim poate schimba pe cineva care nu vrea să ne vadă sufletul. Până învățam să facem diferența între a iubi pentru binele celuilalt și a-l dori pentru orice alt motiv în afară de fericirea lui ne irosim timpul în incertitudini, care încet și sigur ne transformă sufletul în rutină. Captivi în cercul asta orb poate că ar trebui să ne întrebăm dacă suntem iubire sau dacă suntem rutină. Pentru că sufletul nu vrea să cunoască rutina. El vrea să trăiască doar suma alegerilor lui. În sufletul omului există sentimente și există alegeri, apoi în funcție de ele își trăiește împlinirile sau dezamăgirile. Sufletul poate trăi cu adevărat doar ceea ce alege să iubească, iar iubirea reală, cea sufletească, cea sinceră, cea mântuitoare pe care o visează orice muritor, poate exista doar atunci când sufletul său alege să iubească pe cineva mai mult decât pe el însuși, mai ales atunci când știe bine că alegerea asta îl poate ucide. Întreabă-ți sufletul câți sunt capabili să facă o astfel de alegere ca să vezi câtă iubire adevărată există acum în jurul tău, ca să înțelegi câți sunt iubire și câți sunt rutină. Iubirea reală, cea sfântă, singura care contează cu adevărat, stă în alegerea fermă pe care o face sufletul unui om împotriva tuturor pariurilor cu viața, cu destinul și cu timpul. Doar dăruirea nelimitată de sine ca pe o lumină care înalță, salvează și binecuvântează poate fi numită iubire, orice alte simțiri oricât ar fi ele de asemănătoare se numesc relații. Și atunci,... suntem iubire sau suntem relații? Ar trebui să știm întotdeauna să facem diferența.

Dar uite că în viață nu toate se petrec după știința sau placul nostru și uneori în timp ce așteptăm să facem alegerile corecte, imparțială, viața ni se scurge printre degete ca nisipul. Iar noi, din grabă, din naivitate sau din pură ignoranță, o lăsăm să se scurgă fiind mult prea ocupați să mimăm înaintea tuturor o cât mai perfectă fericire de fațadă. De frica părerilor altora ne încărcăm sufletul cu zbateri inutile doar pentru obținerea acceptării unui neadevăr. Însă întotdeauna opoziția unei minciuni este adevărul, nu o altă minciună. Dacă vrei să-ți păstrezi adevărata personalitate nu-i copia pe alții, nici măcar nu încerca să atingi ''perfecțiunea'' lor pentru că nimeni nu este perfect. Suntem cu toții diferiți și avem alegeri diferite în viață. Atâta tot. Și e bine că e așa altfel ne-am plictisi de trăit pe un pământ monoton în care toți sunt la fel ''de perfecți''. O lume plină de roboți biologici care există doar pentru a consuma și a se încadra în normele și standardele limitate de ''perfecțiunea'' umană este departe de imaginea raiului promis de divinitate. Normalitatea ''perfectă'' impusă prin regulile unei societăți oarbe este o problemă veche însă mereu actuală. De la facerea lumii încoace filozofii și înțelepții au încercat să definească perfecțiunea însă singurele concluzii la care le-au tras au fost cele prin care s-a ajuns la înțelegerea că perfecțiunea nu poate fi atinsă în întregime de nimeni. Ca muritori putem cunoaște numai fracțiuni de perfecțiuni iar fracțiunile perfecțiunii sunt întotdeauna imperfecțiunile. Apoi la ce poate servi toată pantomima asta sufletească, atâta timp cât pe întregul cerc al pământului nu există vieți perfecte, nici relații perfecte și cu atât mai puțin oameni perfecți? Teoretic de la Iisus încoace nu s-a mai născut nici un om perfect pe pământ. Întrebă-te dacă te-ai născut ca să fi tu însuți sau ca să-ți irosești viața încercând să atingi o perfecțiune intangibilă. Vrem nu vrem, imperfecțiunile și greșelile sunt un dar al vieții și chiar dacă uneori vin deghizate sub forma celor mai negre coșmaruri ale noastre, ele sunt oportunități unice de a învăța, de a ne modela și crește sufletul. Ceea ce se uită deseori este și faptul că sufletul crește cu fiecare greșeală și cu fiecare eșec. Indiferent de circumstanțe nu merită niciodată să te zbați ca să obții o perfecțiune mimata. Ar fi ca și cum te-ai lupta ca să ieși din nisipuri mișcătoare și tot ce ai reuși cel mai bine ar fi sa te afunzi și mai rău. Pentru că lucrurile negative cărora te împotrivești iți vor opune întotdeauna rezistență. E legea acțiunii și reacțiunii și cine ești tu ca să crezi că o poți schimba? Categoric, sufletul tău are dorințele și tainele lui dar și viața are regulile și legile ei. Și nu întotdeauna se potrivesc unele cu altele ca piesele unui joc de puzzle. Ca să iți crească sufletul mai ușor, învăță să accepți că viața se scurge de la sine în mod firesc fără ca tu să poți influența cu adevărat ceva la scara universului, că oricât de mult te-ai strădui nu poți schimba pe nimeni cu adevărat în afară de tine. Când accepți asta și te schimbi în suflet, lumea pe care o percepi în jurul tău se schimbă. Pentru tine. Adevărul și valorile alese pe care le crești în cuibul sufletului tău nu negociază cu destinul și nu abdică înaintea problemelor. Rămân acolo și iți înnobilează sufletul chiar dacă la un moment dat puțini sunt cei care reușesc să le vadă. Iar asta nu trebuie să te deznădăjduiască, ci să te crească și să te întărească și mai mult. Un diamant ce stă închis într-un seif nu își pierde valoarea doar pentru că cineva nu îl vede. Și pentru că în viața asta totul se întâmplă după reguli și legi vechi, când treci peste nisipuri mișcătoare spune-i sufletului tău că nu are nevoie de lupte noi, de zbateri, de împotriviri și nici măcar de înțelegerea cuiva că treci prin greutăți. De multe ori, atunci când evenimente străine de puterea ta de control te vor ține captiv în mlaștina sufletească a nisipurilor mișcătoare și ai să aștepți o mână de ajutor care să te scoată la suprafață, de la cei mai mulți nu ai sa primești nimic, poate nici măcar un gram de înțelegere. Așa că asumă-ți lecții de întărire și de zidire morală pentru că negreșit în drumul tău vei întâlni oameni care vor condamna în tine doar ceea ceea ce detestă cel mai tare în ei. Asta e un lucru pe care trebuie să înveți să-l accepți ca pe un fapt firesc acestei lumi mereu în goană după o perfecțiune intangibilă. Lasă-i pe alții să fie așa cum aleg, să gândească așa cum vor, inclusiv despre tine, e dreptul lor să creadă ce vor așa cum și tu ești total îndreptățit să ai opiniile și credințele tale despre oamenii lumii imperfecte în care trăiești. Niciodată nu ai să-i poți mulțumi pe toți și chiar dacă vei reuși cumva la ce ți-ar folosi dacă după toate strădaniile tale ai rămâne cu sufletul stors, consumat și nemulțumit? Dacă vrei să supraviețuiești moral într-o lume mai tulbure decât o furtună de nisip, învăță să te bazezi pe averile morale pe care le aduni în sufletul tău și pe tot ceea ce poți să crești mai bun și mai adevărat în el. Pentru că sunt din ce în ce mai mulți cei ce și-au construit o perfecțiune atât de mimata în jurul lor încât le este aproape imposibil să mai simtă ceva real pentru semenii lor sau măcar să vadă lumea în care trăiesc așa cum este ea. Umanitatea oricărui suflet este definită de intensitatea cu care poate să simtă binele și răul. Din păcate, uneori calitatea asta se sfârșește în aplauzele reci ale ignoranței. Și nici pentru lipsa de umanitate nu trebuie să dai vina pe lume. Așa a fost ea înainte ca tu să te naști și probabil va rămâne la fel și după ce o vei părăsi. Sa-ți închipui că o poți schimba este ca și cum ai crede că e a ta prin moștenire primită la naștere și astfel ești îndreptățit să dispui precum vrei tu de ea. Nimic mai fals de atât. Ca să înțelegi mai bine treaba asta, fă un scurt exercițiu de realizare. Întinde palmele și privește-le. Acum strânge-le tare. Cu ceea ce strângi acum în pumni ai venit pe lumea asta, atunci de ce crezi că ceva din tot ceea ce vezi în jurul tău iți aparține cu adevărat? Ce este al lumii aparține și rămâne întotdeauna lumii, iar ce este în tine aparține și rămâne pentru eternitate doar sufletului tău. Cu siguranță, nu poți avea lumea și nici nu o poți schimba. Dar te poți schimba tu. În bine, în tine. Și astfel crești în suflet, în gânduri și în fapte. Iar ca să crești destul de mult în suflet încât să ieși întotdeauna întreg din nisipurile mișcătoare ale vieții ai nevoie de pace și de limpezime în suflet. Și pentru ele nu trebuie să te zbați, ci să le lași să fie în tine. Cum realizezi asta? Prin refuzul implicării alături de rău ca să nu devii implicat în rău. Prin non acuzare ca să nu devii acuzat. Prin non împotrivire și prin refuzul luptei interioare pentru că tot ceea ce combați, mai devreme sau mai târziu vei deveni. Dacă ai să răspunzi răului cu răul acesta se va dubla, dar dacă ai să rămâi tăcut și pasiv atunci răul va trece pe lângă tine și se va întoarce înapoi la cel care l-a trimis. Viața iți va da în fiecare zi cel puțin o mână de ajutor ca să iți crești frumos sufletul. Nu te lăsa păcălit de aparențele ce mimează o falsă perfecțiune și nu-ți pune sufletul în palmele reci ale lumii, pentru că ți-l va închide fără putință de eliberare. Nici nu rămâne prea mult încrâncenat în lupta cu lumea pentru că ai să încetezi să iți mai pese de ceva, așa cum prizonierii care rămân prea mult într-o închisoare devin una cu ea. Viața ta trebuie să fie o călătorie emoțională a sufletului, o curgere liberă și o experiență de cunoaștere nerestricționată de idei și percepte fixe. Nicidecum o încarcerare în norme și zbateri de tot felul pentru a obține satisfacții materiale temporare care se consumă rapid și te pun constant în cursa căutării altora. Toată goana asta după vânt va duce doar la epuizarea ta interioară. Sufletul tău nu are nevoie de un morman de lucruri materiale pe care să le strângă și apoi la final să se urce peste ele și să-și spună: ''Uite câte am realizat în plan material, doar asta mă face unic, puternic și deosebit!''. Are cu adevărat trebuință sufletul tău de cat mai multe lucruri materiale, împrumutate și trecătoare pe care nu poate să le ia cu el dincolo de bariera nemuririi?

Peste toate strădaniile tale trecătoare, trăirea ta nu trebuie să fie nici măcar o luptă pentru a obține acceptarea din partea cuiva. Nu ai nevoie de acceptarea nimănui ca să trăiești în pace, în tine și nu trebuie să aștepți acceptarea cuiva doar pentru a te simți complet. În singularitatea din tine există atât, atât de multă putere! Și există multă iubire, binețe, frumusețe, plenitudine sentimentală, forță și intenție. Dacă nu le găsești mai întâi în tine de ce speri că ai să le poți găsi mai repede în altcineva? Bogăția și puterea sufletului tău depind doar de intenția ta. Intenția și nu dorința sau speranța este cea care poate face totul posibil. Dorințele sunt miraje, destinații încă neatinse iar speranțele sunt doar un amestec din dorințe plus așteptări. Doar intenția ta urmată și susținută până la capăt iți poate defini realitatea în care trăiești și astfel încetezi să mai fi o marionetă mereu la mâna speranțelor și dezamăgirilor pe care așteptările neîndeplinite le aduc. Atâta timp cat își urmează intențiile bune, sufletul nu-și pierde niciodată puterea de a se ridica peste programarea mentală la care a fost supus încă din copilărie. În fiecare zi lasă-te condus de intențiile tale cele mai bune, ridică-te peste fricile care te țin captiv și privește deschis lumea prin ochii tai, dar nu cu ei, ci cu sufletul și ai să înțelegi imediat că TU ești realitatea, că ești tot ce a existat și poate exista. Că ești potențial divin și infinit închis vremelnic în boarea unui bulgare de humă. Nu permite nimănui, niciodată, să-ți spună că ești mai puțin de atât! Ești Imensitatea care a prins forma umană și s-a înghesuit sub luminile care iți zâmbesc în oglindă atunci când iți aduci aminte să ți-l privești drept prin ferestrele sufletului. Intenția să-ți fie călăuza și ea iți va arăta că în sufletul tău există tot ceea ce vrei, tot ceea ce crezi, tot ceea ce ai nevoie și încă mult pe deasupra din tot ceea ce nu iți imaginezi încă. Descoperind această realitate din tine ai să înțelegi că acceptarea pe care o aștepți să vină din afara ta nu iți va face sufletul complet ci ți-l va pune negreșit la ruleta hazardului. Ești complet doar atunci când cunoști bine ceea ce porți și crești în tine. Astfel ai pacea și ești pacea. Iar pentru pacea din tine nu trebuie să lupți, asta ar fi o contradicție, ci să o lași pur și simplu să fie în tine. Lupta și pacea sunt antagonice. Nu poți avea una fără să renunți la cealaltă iar cine luptă pentru pace nu are decât lupta. Pacea rămâne în tine doar atâta timp cat nu opui rezistența lucrurilor care încearcă să iți fărâmițeze sufletul. Doar așa ești în pace, doar așa ești întregit în iubire și ești liber.

Consideră asta: Problemele care vin din lupta sufletului tău cu viața sunt doar inevitabile momente suspendate în timp. Iar tu treci peste ele precum vântul peste grăunțele de nisip. Cu cat ai să te împotrivești mai mult cu atât le vei agita mai tare și le vei prelungi șederea. Lasă-le să își facă numărul iar tu rămâi în pacea ta. Îmbrățișează-ți pacea cu toate intențiile tale bune atunci când iți este tulburat sufletul. Nu te opune, pășește în acel moment cu pace și curaj și lasă-l să se manifeste, apoi după ce se va consuma se va îndepărta singur. Până la urma e doar un moment trecător prin timp. Va trece așa cum toate trec. Când factorii perturbatori externi se îndepărtează, dispar și efectele lor asupra nisipului,... sau asupra sufletului.

Fă-ți o regula să stai în fiecare zi de vorba cu sufletul tău măcar câteva minute așa cum ai vorbi cu un bun prieten la o cafea. În pace și în ascultare. Și el iți va spune că viața este reflexia unui joc de lumini trecătoare peste niște oglinzi deja distorsionate de alții în care tu ești doar o rază călătoare între două infinituri. Cel din care ai venit și cel spre care te îndrepți. Doar tu poți să alegi cât din lumina ta să fie reflectată peste totul din jur, câtă dăruiești, câtă primești și câtă ai să iei cu tine înapoi în infinit. În timp, cu înțelegere și răbdare ai să accepți că nu poți schimba regulile jocului ci doar modul cum alegi să treci cu sufletul peste evenimentele vieții.

Timpul are picioare din nisip, dacă te bazezi pe el nu ai să poți construi nimic stabil. Dacă vrei ceva stabil, atunci construiește-ți viața bazându-te pe sufletul tău. Pentru că sufletul nu trece cu timpul, ci crește. Așa cum primăvara își crește florile. ]...

~ E.I.N. ~ © 2018

''Bun venit la realitate!''

"Quid est veritas?" (Care este adevărul?) 

Este omul prins în dualitatea dinaintea sa. În Universul ăsta fără granițe palpabile, totul este dual. Totul este polarizat, totul are doi poli, orice lucru sau fenomen are perechea sa opusă. “Pentru fiecare acțiune există o reacțiune opusă și egală”. Nu poți vedea strălucirea stelelor fără întunecimea nopții, nu poți aprecia lumina soarelui pană nu ai traversat beznele. Nu există an fără iarnă și vară asa cum nu există începuturi fără sfârșituri. Bucuriile și tristețile sunt doar stări antagonice și temporare ale conștiinței tale. Opusurile sunt identice în natura lor, doar diferite ca manifestare. Extremele se rotesc mereu în dansul curgerii timpului, toate lucrurile sunt interpretabile în mod dual și doar prin căutare sceptică adevărul pot fi recunoscut ca realitate. Totul există în și prin mintea ta iar Universul pe care îl percepi este mental, fără conștiința ta nimic nu ar exista. Trăiești totul prin mintea ta, percepi binele și răul prin mintea ta, iubești sau urăști totul singur și devii fructul imaginației tale.

Care este adevărul pană la urmă?

TU, omule! Ești parte din TOT ce există, a existat și va există vreodată. Nu te încrede total în nicio interpretare, în nicio formă și în nicio manifestare a materialului. Pentru că totul este dual și schimbător în lumea asta. Ai încredere în sinele tău, învață de la toți și de la toate dar nu urma pe nimeni. Adevărul se va găsi întotdeauna de cealaltă parte a credințelor tale lăcătuite. Dacă totuși vrei să crezi în ceva cu putere, atunci crede în Lumina din tine, crede în căutare, în găsire, în iubire, în înfăptuire și în dreptate. Crede că dincolo de nori soarele strălucește întotdeauna cu putere. 

Calea ta către adevăr să fie lumina sufletului tău, doar ea te va călăuzi în siguranță printre lumini și umbre!

~ E.I.N ~

Scara sufletului...

''Eliberează-te de griji. Gândeşte-te la Cel ce a creat gândul! De ce stai în închisoare când uşa este larg deschisă?'' ~ RUMI

  La margine de speranţe, în noaptea întunecată a sufletului, doar stelele cerului mai strălucesc. Rămas copleşit acolo, sufletul stă stins şi se abandonează îngrijorărilor şi temerilor. Adevărul este că nimic din lumea asta nu dăunează mai mult sufletului decât înlocuirea speranţelor cu îngrijorările. Suntem fericiţi atâta timp cât înţelegem că fericirea nu poate merge pe aceeaşi stradă cu îngrijorările. Atunci când ne îngrijorăm fugim în direcţia opusă fericirii. Dacă le priveşti cu atenţie, ai să vezi că până la urmă îngrijorările nu sunt altceva decât pretexte pentru fuga de fericire. Şi nu e niciodată uşor, toţi trecem pe ''acolo'', toţi ne lovim de ele în drumurile vieţii. Chiar acum, în clipa asta sunt oameni din intreaga lume care se luptă cu îngrijorările. Fie că sunt singuri, fie că le lipseşte cealaltă jumătate a inimii, fie că au pierdut pe cineva, fie că sunt deprimaţi pentru ceea ce viaţa le-a promis şi nu le-a dat, fie că sunt scormoniţi de rănile trecutului, fie că înfruntă probleme personale pe care nimeni nu le vede, fie că au temeri care le înlanţuiesc sufletele,... toţi, dar absolut toţi au în ceva în comun; Toţi speră, îşi doresc şi visează Fericirea. Şi poate chiar acum au nevoie de cineva care să le întindă o mâna fără să-i privească de sus. Ne luăm în serios umanitatea doar atunci când ne întindem sufletele şi ne facem sufletul scară pentru cei ce strigă tăcut în întuneric. Nu există fericire mai mare, decât fericirea dăruită fără ataşamente sau aşteptări. Când vei înţelege asta, sufletul tău va deveni fericirea însăşi şi se va face scară pe care se vor căţăra şi alţii către rai. Iar fericirea se face cu inima în palme întinsă a dăruire, cu un umăr aproape, cu gând bun, cu o urare frumoasă şi cel mai adesea cu un zâmbet. Îţi ia doar o secundă să dăruieşti un zâmbet cuiva ce l-a pierdut pe al său, dar amintirea lui poate dura o viaţă în inima sa. Când simţi înnoptarea din sufletul cuiva, dăruieşte-i lumina zâmbetului tău! Poate că ţi se pare că e puţin, poate că ai să crezi că el nu-i va alunga întunericul în care se scufundă încet, poate crezi că nu-l va putea ajuta mai mult, însă cu siguranţă îi va lumina măcar pasul următor către înainte. 

Cu un zâmbet începe fericirea, zâmbeşte mai mult şi mai des ca să nu-ţi rătăceşti niciodată paşii către ea. Zâmbeşte şi luminează astfel cărările sufletelor din jurul tău. De ce te temi de întuneric când ai un suflet ''licurici''?

Fericirea să-ţi fie mereu calea, prin drum de zi sau prin drum de noapte, zâmbeşte-i mereu, lumina ei să-ţi rămână întotdeauna aproape!

~ EIN © ~

''Cea mai importantă simţire''

  
  (E)xistă o Iubire Infinită dincolo de iubirea limitată a lumii,
  (U)neşte totul, creează şi ţine Universul laolaltă,
  (S)ublima, sfântă şi nepieritoare,
  (U)ndeva aproape de propria-ţi respiraţie,
  (N)iciodata nu te părăseşte,
  (T)e îmbrăţişează şi te înalţă oricând şi oriunde,
  (I)artă, binecuvântează şi fericeşte clipele tale,
  (U)ită tot răul şi-ţi face numai binele,
  (B)ucuria ţi-o face copleşitoare,
  (I)nima ţi-o umple de fericire,
  (R)eamintindu-ţi mereu cea mai importantă simţire:
  (E)(U)  (S)(U)(N)(T)  (I)(U)(B)(I)(R)(E)!

   ~E.I.N~

Un măr cu iubire, pe zi...

...[ Afară ploaia continuă să cadă peste oraş fredonând acelaşi ritm al stropilor de apă vechi de când e lumea. Prin fereastra aburită a cofetăriei în care ne refugiasem se zăreau siluetele fantomatice ale trecătorilor ce îşi grăbeau paşii în căutarea unui acoperiş vremelnic. Cofetăria de cartier era mică şi modestă, iar în loc de arome de prăjituri, în aer plutea un iz reavăn de haine ude.
- Ceaiul ăsta nu are niciun gust, aş da orice pentru o ceaşcă de Earl Gray cu miere, lămâie şi un strop lapte, am spus eu gustând vădit dezamăgit de apa slab colorată şi inodoră pe care o plătisem cu titlul de ceai.
- Eu zic că e cel mai bun ceai din lume. Ştii de ce? Pentru că îl beau alături de tine, spuse ea amestecând de zor în ceaşca albă ce scotea firişoare subţiri de aburi.
O priveam cu atenţie şi mă frapa naturaleţea ei în acele momente, fata nu încerca în nici un fel să fie artificială. Nu schiţase până acum nici cel mai mic gest pentru a-şi retuşa imaginea. Bobiţe mici de ploaie ca nişte perle i se adunau în breton iar ea nici măcar nu se sinchisea să le şteargă. Apoi brusc, mă privi în ochi cu seriozitatea unui copil ce îşi tăgăduia năzbâtia şi continuă:
- Ar trebui să fii mai recunoscător pentru ceea ce primeşti, artistule. Vezi tu, viaţa nu ne dă întotdeauna ceea ce-i cerem, dar asta nu trebuie sa ne împiedice să învăţăm să preţuim tot ceea ce primim de la clipa prezentă, altfel nemulţumirile se acumuleaza si ne înlănţuiesc paşii în ceaţa neîmplinirilor cotidiene. Inima omului nu este niciodată mulţumită cu ceea ce-i da viaţa în clipa prezentă. Rar reuşeşte să vadă ceea ce are, vrea întotdeauna mai mult, trăieşte blamându-şi trecutul şi priveşte neîncrezătoare spre viitor iar de aici îi vine şi propria nemulţumire ce o tulbură până la lacrimi de multe ori. Din defazarea între ceea ce are şi ceea ce nutreşte să primească, i se naşte nefericirea. Doar pentru că bate se simte îndreptăţită să primească orice vrea, chiar şi atunci când cere imposibilul. Abia după ce învaţă să fie recunoscătore pentru fiecare respiraţie primită se elibereză de nemulţumirile ce o ţin captivă în deziluzii.  Uite, uneori îmi amintesc de copilăria mea, de gustul dulce acrişor al merelor mici pe care le primeam de la mama mea. Nu o aveam decât pe ea, locuiam amândouă într-o mansardă mică, rece şi întunecată şi eram mai sărace decât prevedea legea. Mama muncea mult spălând scările blocurilor şi uneori o duceam atât de greu cu banii încât ajungeam la şcoală doar cu un măr în ghiozdan în loc de pachet pentru prânz. Îmi venea să dau cu viaţa de pământ de ciuda când mă uităm la colegele mele care veneau cu prăjituri savant ambalate şi aş fi vrut şi eu să pot să mă bucur de aşa ceva măcar din când în când. Înainte de a pleca către şcoală, într-o dimineaţă rece de februarie am întrebat-o de ce nu primesc şi eu o prăjitură la pachet măcar o zi pe săptămână, mama m-a luat în braţe şi mi-a spus că trebuie să avem mereu răbdare, că viaţa nu e o poveste în care toate dorinţele se îndeplinesc, că trebuie să apreciem orice dar facut cu iubire, oricât ar fi de mic. Apoi m-a pupat pe frunte şi mi-a pus zâmbind în ghiozadan un măr, pentru că atât a putut ea să îmi ofere atunci, ceea ce nu înţelegeam eu deplin în momentele acelea era că îmi dădea acel măr o dată cu toată iubirea ei. Copilăria mea a fost o luptă pe stomacul gol cu viaţa. În cele mai frumoase vise ale mele îmi închipuiam că eram închisă într-o cofetărie şi puteam să mă înfrupt pe săturate din toate prăjiturile. Nu am primit aproape nimic din ceea ce mi-am dorit în anii aceia săraci însă nu mi-a lipsit niciodată iubirea mamei mele. Iar mărul pus în fiecare zi cu iubire în ghiozdan de mama mea era lecţia pe care mi-o dădea viaţa arătându-mi că lucrurile mici, dacă sunt apreciate pot aduce multă lumină în suflet chiar şi în cele mai întunecate momente. Când am împlinit 12 ani mama a murit într-un accident stupid şi de atunci nu a mai avut cine să îmi dea cu iubire, un măr pe zi. Astăzi, pentru o clipă în care să o îmbrăţişez cu obrazul lipit de umărul ei şi să primesc un măr cu iubire,... aş da toate cofetăriile din lume!
Am tăcut înghiţind în sec. O mie de ciocane pneumatice îmi sfărâmau tâmplele. Într-un târziu am afişat un zâmbet forţat şi i-am spus:
- Da, ai dreptate, până la urmă ăsta poate că este cel mai bun ceai din lume. ]...

~ EIN © ~ ( ''Ploaia Amară'' - fragment )

'' Vis de iarnă ''

Găseşte-mă în respiraţia din doi,
Găseşte-mă în soare, în zăpadă şi în ploi,
Găseşte-mă în bucurie, necazuri şi nevoi.
Găseşte-mă cu neobosire în dimineaţa ce vine şi-n apusul ce pleacă,
Găseşte-mă în aşteptarea ce la final se face iubire.

Găseşte-mă chiar dacă astăzi trăim împreună doar în gând,
Găseşte-mă chiar dacă locuiesc în stele şi nu pe pământ,
Găseşte-mă chiar dacă prea departe sunt de lacrimile îngerilor tăi,
Găseşte-mă chiar dacă e prea târziu pentru atingeri şi cuvânt,
Găseşte-mă oricând, chiar dacă sufletul ţi-e frânt.

Găseşte-mă sub aripa unui dor ce doare,
Găseşte-mă la infinit, sub orice zare.
Găseşte-mă, să întregim misterul,
Găseşte-mă de-aş fi eu lună şi tu soare,
Găseşte-mă, doar împreună suntem cerul.

Găseşte-mă în braţele aceluiaşi vis de iarnă neterminat,
Găseşte-mă,... doar împreună suntem rai îmbrăţişat.

~ EIN ~

''Nevorbire''

E atâta linişte sub clar de vise,... în tăcerea lor încap toate cele promise.

Imaculat, uneori, am dori atâta de tare, să spunem frazele potrivite împreună, dar prea des cuvintele aşteptate se rătăcesc în nerostire şi multe pagini de suflet vor rămâne veşnic goale.

E atâta nevorbire în iubire, doar cuvintele vii însufleţesc a inimii floare,... şi poate, de asta doare atât de tare, de fiecare dată când tăcerea ne calcă peste petale.

Pe cine aştepţi?

Pe cine iubeşti?

Pentru aşteptări, pentru iubire,... există atât de multă nevorbire.

~ EIN ~

Bucuria...

Peste spaţii infinite, peste câmpuri adormite, peste păduri întomnite, dincolo de perdelele norilor, dincolo de privirile muritorilor, soarele dăruieşte necondiţionat pământului, lumina lui aducătoare de viaţă. La fel şi bucuria din sufletul unui om, atunci când este vie şi adevărată se dăruieşte necondiţionat indiferent de piedicile şi de umbrele care vor să o acopere temporar, pentru că nici un nor, nicio furtună nu este permanentă.
În viaţa fiecăruia dintre noi există o trăire sublimă, o trăire vie, care aduce întotdeauna soarele în suflet – Bucuria. Ea este mirul şi darul pe care ni-l face viaţa că recompensă pentru speranţele şi năzuinţele noastre împlinite. Dacă îţi deschizi ochii inimii ai să vezi că bucuria se găseşte în tot ce-ţi face inima să bată mai tare, mai dulce şi mai viu. Dar mai întâi de toate, bucuria începe din noi, din puterea cu care reuşim să ne îmbogăţim sufletul cu frumuste, cu iubire, cu credinţă şi cu speranţă.
În cercul inimii tale, omule, bucuria începe prin a-ţi cunoaşte şi urma cu pasiune priorităţile, aşezând pe plan secundar orice altceva ce nu-ţi este absolut necesar. Pentru că Bucuria trebuie să-ţi fie motivul principal al trăirilor tale. Fără Bucurie nicio împlinire nu e completă, fără bucurie nicio trăire nu e perfectă. Ea se extrage şi se rafinează din energia şi entuziasmul pe care îl punem în înfăptuirea fiecare vis, a fiecărei dorinţe şi a fiecărei realizări, fie ea materială sau sufletească,... în timp ce tristeţea ne încurcă nodurile de la şireturi pentru a ne ţine pasul în acelşi loc cu ea. Uneori caracatiţa tristeţii se încolăceşte peste eforurile noastre de a ne transforma visurile în realitate şi tot uneori este teribil de greu să o desprindem de noi. Dar dacă faci doi paşi înapoi şi priveşti dintr-o altă perspectiva tot ceea ce ţi-se derulează înaintea ochilor inimii, ai să vezi că nicio transformare nu este lipsită de încercări, de greşeli sau chiar de tristeţe. Toate aceste obstacole îţi sunt însă necesare că tu să devi un suflet mai bun, mai cald şi mai iubitor. Şi tot, dacă priveşti cu detaşare experienţele prin care treci ai să vezi că până la urmă eşecurile şi greşelile sunt motive de bucurie, pentru că ele îţi aduc oportunităţi nebănuite de creştere şi dezvoltare a propriului suflet.
În viaţa de zi cu zi căutăm în mod natural şi firesc bucuria, pentru că trăim într-o societate care ne îndeamnă încă de la primii paşi pe care-i facem, să vrem totul cât mai repede, cât mai uşor şi cu cât mai puţine eforturi. Dar nicio realizare care se obţine uşor nu aduce cu adevărat bucuria deplină pentru că din procesul obţinerii ei lipseşte bucuria pe care ţi-o aduce munca de dezvoltare a propriului suflet. Şi cum nicio bucurie nu vine fără să fie mai întâi trecută prin sita încercărilor, nici o realizare nu va fi lipsită de suferinţe. Pentru ţelul asta însă trebuie mai întâi să ai curajul să-ţi înfrunţi propriile temeri ale sufletului. Sigmund Freud spunea: ''Indiferent cât de absurd ar părea, oamenii ar face orice pentru a evita să stea faţă în faţă cu propriul lor suflet.'' Fără eforturi de suflet bucuria îţi va fi mai mereu, doar un film de scurt metraj. Peste toate dorinţele de bucurie ale sufletului nostru uneori naive, fără fundament real sau chiar copilăreşti, în realitatea crudă a lumii în care trăim, nu este posibil să trăieşti constant într-o stare de bucurie şi de extaz. Şi chiar dacă să zicem, prin absurd, că ai putea să reuşeşti asta, atunci cum ai mai putea să faci cu adevărat diferenţa dintre bucurie şi alte stări de spirit? În căutarea propriei bucurii trebuie să acceptăm faptul că nicio bucurie reală nu poate fi obţinută fără un anumit efort, că în munca asta de suflet uneori tristeţea este necesară din când în când pentru a putea simţi pe propria piele căldura razelor pe care ţi le aduce bucuria.
Drag suflet iubit, atunci când eşti în căutarea bucuriei, ai să o găseşti în toate detaliile vieţii. Ele fac diferenţa întotdeauna în viaţa noastră. Însă nu confunda niciodată un detaliu cu întregul. Aşa că nu acorda niciodată importanţă prea mare lucrurilor mărunte şi negative pentru a nu cumva să le minimalizezi pe cele pozitive. Caută să vezi întotdeauna întregul bucuriei care te aşteaptă dincolo de frică şi de momentele triste. Calitatea bucuriei tale va depinde întotdeauna de calitatea gândurilor tale. Gândeşte frumos ca să trăieşti bucuros. Fie ca bucuria să-ţi fie mereu prezentă în suflet şi fie că ea să-ţi fie dăruită şi împărtăşită de cei a căror viaţă o bucuri cu prezenţa ta!
~ EIN © ~

Cerul lui Noiembrie...

Sub stelele lui noiembrie pluteşte uşor inserarea,... peste pâcle de ceaţă, peste bigudiuri de nori, peste câmpuri adormite, peste păduri însingurate de criza frunzelor, peste labirinturile de ciment ale oraşelor, peste simţuri şi simţiri, peste speranţe de schimb, peste dorinţe de rezervă, peste fabrica asta de vise care este inima omului, peste tot şi peste toate se aşterne încet, liniştea.
Sub cerul lui noiembrie ce trece peste noi, mintea pune mereu întrebări. Cine poate spune unde se duce timpul care a trecut? Cine ştie câte visuri de flori dorm în pământ? Cine ştie unde se duc norii când soarele nu-i vede? Cine ştie pentru a cui albastră dorinţă, stelele recepţionează noaptea fericiri de îndeplinit? Cine ştie câte visuri de iubire strânge inima în cuferele ei? …Şi cine ştie ce alte întrebări ne va aduce ziua de mâine?
Adevărul este că nu ştim a da răspunsuri pentru multe întrebări ale vieţii, puse sincer în faţa oglinzii. Nu ştim multe în viaţă şi cu cât aflăm mai multe despre tot şi despre toate, cu atât mai mult ne convingem cât de puţine ştim cu adevărat. Pentru fiecare lucru pe care îl considerăm ştiut există o infinitate de alte lucruri despre care nu ştim nimic. Mintea omului poate cunoaşte multe, dar niciodată îndeajuns, niciodată totul şi în toată penuria asta de răspunsuri doar inima poate cunoaşte deplin întregimea unui unic sentiment - Iubirea. Peste toate necunoştinţele şi întrebările noastre, numai iubirea statorniceşte în inimă ca unic şi cunoscut sentiment. 
Inima omului ştie multe, simte multe, poate multe, inima nu întreabă,... inima culge şi numai inima ştie cel mai bine să pastreaze în ea mărgăritare de iubire încrustate în dulci amintiri.
Suntem oameni şi nu putem cuprinde toate răspunsurile în noi şi cam aşa stă treaba pe lumea asta ce se roteşte grăbită sub soare. Singurul adevăr pe care îl putem cunoaşte deplin cu inima este Iubirea. Şi orice am ştii sau nu, inima merge mereu mai departe cu iubirea din ea către ziua de mâine, căutăndu-şi comorile în toată frumuseţea sentimentelor pe care le poate aduna în miezul ei. Numai Iubirea rămâne singurul adevăr ce poate fi cunoscut, în timp ce totul în jur poate fi doar o iluzie. Şi iubirea rămâne mereu acolo unde-i este locul, omule drag. În inima ta! Aşa că; Păstrează Iubirea cât poţi de bine în inima ta, pentru că este singurul adevăr pe care îl poţi cunoaşte pe de-a întregul într-o lume schimbătoare în care nimic nu este ceea ce pare.
Peste cer şi pământ, peste gând şi cuvânt, peste dorinţe şi trăiri,... iubirea din inimă este singura realitate palpabilă care poate fi cunoscută în toate dimensiunile ei. Peste freamătul grăbit al lumii, peste schimbările de anotimpuri şi de stări, peste tot şi peste toate, în tot şi în toate este Iubirea. Şi iubirea merge mereu mai departe,... şi Iubirea eşti TU, omule!
Sub cerul lui Noiembrie să-ţi fie inima plină de iubire, de vise şi de dorinţe îndeplinite!

~ EIN © ~

Întregul unui zâmbet...

Cine nu-ţi apreciază şi nu-ţi înţelege zâmbetul, probabil nu îţi va aprecia şi nu-ţi va înţelege nici sufletul, aşa că nu lăsa pe nimeni să-ţi judece lumina unui zâmbet, pentru că nimeni nu ştie,... poate, din ce furtuni întunecate ai reuşit să-l smulgi. Nimeni nu ştie cum trăieşti tu, pentru că nimeni nu trăieşte cu adevărat viaţa ta şi nu oricine este capabil să înţeleagă şi să înfrunte viaţa aşa cum o faci tu, zi de zi,... instinctiv. Nimeni, în afară de tine şi de Dumnezeu, nu-ţi cunoaşte mai bine profunzimile, astfel nici un om nu are dreptul să-ţi judece zâmbetele. Câteodată, puşi dinaintea zâmbetului tău sincer dăruit, unii oameni se vor aştepta că tu să-i înţelegi pentru lucruri pe care ei nu ţi-le vor înţelege ţie niciodată. Nimeni nu va putea să priceapă numai dintr-un singur zâmbet al tău, cum este sau cum a fost viaţa ta, cât ai alergat în gol, câte clipe grele te-au cufundat în lacrimi, câtă iubire ai primit în schimb şi câtă ai dăruit, câte vise ai îngropat în tine, câtă speranţă ai căpătat, câtă putere ai găsit şi câtă ai adunat. Nimeni nu ştie cu adevărat câtă suferinţă se ascunde uneori în spatele zâmbetului tău.
Chiar dacă adesea în trecut, pentru tine, viitorul a înseamnat pur şi simplu următoarea respiraţie, următoarea bătaie de inimă, chiar dacă uneori, oricât de mult te-a durut, la capăt de vise risipite TU ai putut să zâmbeşti,... fii mândru, asta înseamnă că sufleteşte ai reuşit!
Om bun, nu uita, un zâmbet durează numai un moment, dar amintirea lui poate dura o viaţă in inima cuiva,... aşa că orice ar fi, orice ai trăi, zâmbeşte mult, zâmbeşte des, zâmbeşte larg,... fericirea ta va fi întotdeauna acolo unde îţi vei regăsi zâmbetul întreg.

~ EIN ~

Credinţă

~ Credinţă ~
 Adună-mă din gânduri rispite aiurea, să înmuguresc în lumina ta. Îmbie-mi inima şi altoieşte-mi sufletul cu mireasmă de rai şi libertate. Învaţă-mă să nu uit că alături de tine totul se poate, să-mi măsor timpul în clipe fericite, să privesc viaţa în ochi şi să trăiesc minuni ca realitate.
Fără credinţă, prea fragile îmi sunt visele,... pentru lume, pentru viaţă,... pentru toate.

~ EIN © ~

''Gândurile luminoase''

Gândurile luminoase sunt caii de tracţiune ai sufletului. Mănat de ele poţi duce orice!

~ EIN © ~

''Solitudine''

Timpul - Cenuşă adunată. Ceasul din care lipseşti, îmi arată doar ora unu.
~ EIN © ~

''Invizibilitate''

Energie, Timp, Stări, Gravitaţie şi peste toate Iubire. Puterile care creează TOTUL sunt invizibile. Fără ele nu ar exista lumina, fără lumină nu ar exista soarele, fără soare nu ar exista ziua, fără lună nu ar exista noaptea, fără noapte nu ar exista stelele, fără stele nu ar exista universul, iar fără univers nu ar exista nimic. Poate doar o umbră nesfârşită a vidului, a goliciunii. Nimic nu este mai întins ca decât nimicul. Dacă din toată povestea vieţii tale ai putea alege un moment pe care să îl poţi păstra veşnic strălucitor şi plin de viaţă, ce clipă ai alege? 
Te-ai gândit vreodată ce ai fi fost dacă toate puterile cosmice nu şi-ar fi dat mâna ca TU să exişti? Astăzi, acum, întâmpinând un nou asfinţit. Şi tu ce faci, uneori? Dai vina pe toate şi pe toţi şi te izolezi în nimicul unei clipe goale? Ridică ochii şi priveşte mai bine puterile care te-au plămădit. Trăieşte-ţi clipele din plin, bucură-te din plin şi fii recunoscător că eşti creaţia unor puteri cosmice infinite. Atunci când nu mai crezi în invizibilitatea lor, ci în prezenţa lor, ajungi să înţelegi că parcursul vieţii tale depinde în totalitate de puterile din tine, de ceea ce alegi să gândeşti, de ceea ce alegi să cunoşti şi de ceea ce alegi să iubeşti. 
Dacă ai putea cunoaşte mai mult, alege mai mult şi iubi mai mult, nu-i aşa că ţi-ar rămâne foarte puţine lucruri pentru care să fii nemulţumit sau supărat? 
Puterile cosmice sunt toate în tine, sunt ''TU'' de la prima ta diviziune celulară până la ultima ta bătaie de inimă. Eşti făcut din aceeaşi texturâ ca şi puterile visurilor tale, rămâi mereu treaz în ele! În afara lor totul se învârte inutil într-un cerc strâmt al somnului nimicului. Fii puterea vizibilă care respiră viaţa, iubirea şi dăruirea. Oriunde vei ajunge, te vei întâlni cu tine însuţi!
~ EIN © ~

''Porţi''

Porţi o inimă ca să suporţi o viaţă, în care primeşti şi dăruieşti,... numai iubirea care eşti. 
~ EIN © ~ 

''Setea''

 Setea de iubire întreţine setea de viaţă.

  ~ EIN © ~