Grădinile inflorite ale sufletului...

  Sufletul unui om iubitor este ca o gradină inmiresmată, mereu inflorită pentru că acolo unde straluceste iubirea, speranta si credinta totul devine perfect si infloreste! Iubirea este o floare vesnic inmiresmată si deschisă ce ne poartă pasii către veşnicie, pentru că iubirea cuprinde in ea toate plaiurile veşniciei si ale infinitatii. Sufletul care iubeşte totul cu adevarat nu îşi pune probleme existentiale majore, nu cunoaste teama morţii, frica despărţirii de cei dragi, ci simte că dragostea ce o poartă persoanelor iubite nu poate fi distrusă de nimic, niciodată. El stie ca florile iubirii adevarate nu se inchid niciodata, nici nu pier, nici nu se vestejesc, ci dainuiesc peste veacuri si eoni.
Florile iubirii din grădinile sufletelor noastre sunt stropi suavi de curcubee, alintati de ochi si soare...sunt picături multicolore de iubire ce infloresc numai atunci cănd sunt dăruite din toata inima. Ele scot la lumină bunătatea şi frumosul din orice suflet. Dintr-un suflet cuprins de răutate şi dintr-o viaţă urâţită de dorinte si goana dupa desertaciune, iubirea scoate afara toata uraciunea, ea transforma răul în bine şi urâtul în frumos, ea poate schimba suflete şi reface din temelii vieţi.
In zilele noastre, din păcate florile iubirii neconditionate au devenit flori foarte rare si scumpe...aceste flori sunt aproape pe cale de disparitie deoarece iubirea celor multi s-a racit. Ce pacat că, din ce in ce mai multi oameni, din comoditate, formalitate sau ignorantă continuă sa ude cu ură si intoleranta rădacininile florilor iubirii din grădinile sufletelor lor.
Florile iubirii ce cresc in grădinile sufletelor noastre pot ierta foarte multe greseli si imperfectiuni, pot uita răul şi pot şterge nedreptătile suferite. Din aceste motive iubirea nu se limitează la sentiment, ci ea acţionează cu răbdare, sperantă şi bunătate fara să astepte nicio rasplată.
Viata in iubirea completă ar fi minunată daca ar fi să fie asa cum o visăm noi sa fie insă in lumea in care traim există iubire si există ego. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi in al nouălea cer în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi in cea mai profundă mocirlă. Iubirea este întotdeauna gata să se încline si să se daruiască cu umilită; egoul insă niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât nu ai sa-l poţi ajunge.
Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate baza pe ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează si-i alimenteaza substanta existentială.
Egoul încearcă întotdeauna să domine tot ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă prea mare sau prea mic. Ea îi îmbrăţişează din plin pe toţi cei pe care-i intalneste in drumul sau. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva, oricăt de mic, oricui; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.
Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna cu rabdare sufletul dorit. Singura tristeţe pe care o simte iubirea uneori este aceea de a nu se putea împărtăşi deplin cu altcineva, de a nu se putea dărui pe sine complet si neconditionat.
Egoul este întotdeauna motivat sa domine si sa cucereasca prin orice mijloace. Egoul urzeste si are întotdeauna un scop si mai ales cauta sa se auto-răsplatesca indiferent cum, uneori chiar peste suferintele altora. Iubirea insa reprezintă propria sa răsplată. Ea este cercul complet al existentei.
Iubirea ştie numai să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat. Egoul nu înţelege decât limbajul primirii si al posesiunii. Iubirea vorbeste si intelege numai limbajul dăruirii.
Poate ne intrebăm cateodată cum putem deveni mai buni si mai iubitori? Eu cred ca putem face asta numai dăruind constant iubire, daruind NECONDITIONAT si fără sa asteptăm rasplata. Regulile nescrise ale jocului vietii ne arată zilnic că de la oameni primim de cele mai multe ori, mai mult vorbe goale decat iubire, judecată strămbă si plata in monezi devalorizate. Numai de la Divinitate primim adevarata rasplată pentru iubirea oferită neconditionat altora. Si chiar daca rasplata nu vine ''in timp util'' sau cand avem noi mai mare nevoie de ea, cu sigurantă ea ne va fi daruita din plin atunci cand ne vom plimba la brat cu ingerii prin grădinile vesnic inflorite ale paradisului!
Faptul că primesti putină iubire pe pămănt...nu trebuie sa te determine sa te opresti de la a darui iubire! Si chiar dacă in viata ta nu primesti atăta iubire câta ai dori sau ai avea nevoie, sa nu uiti niciodată ca iubirea pe care o daruiesti altora este singura avere care iti va asigura un loc inalt in rai.
Respirănd iubire si dăruind iubire din grădinile inflorite ale sufletului nostru! Numai asa vom avea in noi intotdeauna o neintreruptă primavara a iubirii! O primavara gătita si impodobită cu fericire ca o mireasa ce asteptă sa fie iubită!
Daca vreti ca primavara iubirii sa statornicească in grădinile sufletelor voastre atunci sa nu va pese de oamenii ce va condamnă pentru ca aveti curajul sa iubiti sincer si adevarat!
Sunt din pacate in lumea noastră multe suflete ce poarta ierni in inimile lor si care isi construiesc viata exclusiv pe ceea ce cred ei ca ar fi tot universul existent. Asa sunt unele suflete...nu vad pentru ca nu vor sa vada iubirea. Sau se tem. Sau au suferit pentru ca cineva le-a vestejit si le-a părjolit grădinile sufletelor. 
Nu incerca sa intri cu forta in sufletele lor daca intalnesti astfel de oameni in drumul vietii tale. Poarta in ei ierni grele, bantuite de aprige furtuni sentimentale. In grădinile sufletelor lor sunt imprastiate peste tot cioburi sfărămate ale viselor neimplinite. Dacă intri acolo ca să culegi buruienile incercănd sa cureti locul s-ar putea sa te rănesti. Tot ce poti sa faci este sa le dăruiesti iubire fara sa le pretinzi nimic in schimb. Iubeste-i asa cum sunt daca poti... iar daca nu poti atunci caută alte gradini in care florile iubirii tale tine să poată inflori si mai tare.
Grădinile multor suflete stau inchise sau se inchid incet, zi de zi din cauza faptului că nu primesc destulă iubire de la cei din jur sau si mai grav...de la cei dragi. Si astfel acele suflete iernatice, devin oarbe la lumina iubirii Divine. Intelegerea oferită lor, compasiunea si iubirea neconditionată sunt singurele cai ce pot face ca soarele iubirii să straluceasca din nou peste grădinile sufletelor lor. Traind in orbirea produsa de ale lor suferinte, ei nu pot să mai vadă minunatele culori ale florilor iubirii pentru că sufletele lor sunt umbrite de norii resentimentelor adusi de furtunile sentimentale prin care au trecut. Traumele lasate de altii in sufletele lor sunt greu de vindecat. Si pentru asta, ei trebuie ajutati. Atunci cand asculti un om, cănd oferi o măngăiere sau o simpla imbrătisare, tu oferi o parte minunată din florile ce cresc in gradina sufletului tau. Oferi o parte minunata din mireasma celor mai frumoase sentimente ale tale, inflorite sub soarele iubirii. Tu ca suflet infnit dar mai ales ca om....trebuie sa iti lasi sufletul să daruiasca iubire. Tot ce trebuie să dăruiesti se găseste in tine. Nu trebuie sa inventezi nimic nou. Căci oare are poate cineva sa inventeze o culoare ce nu exista si mai apoi sa coloreze cu ea un sentiment nou? Iubirea este vesnică si infinită. Ea există de dinainte de a se fi plămadit Universul. Ea tine laolaltă Universul. Ea este liantul Divin care uneste si intregeste TOTUL. Iubirea in esenta ei este nelimitată si ca atare trebuie dăruită nelimitat. Găndindu-te ca nu ai destulă iubire in tine incât sa-ti ajungă sa o dăruiesti tuturor, te va impinge să te limitezi si astfel nu vei putea sa dăruiesti din plin ceea ce ai deja in tine. Incearcă să iti imaginezi o culoare care nu există incă si ai sa iti dai seama cât de limitată este mintea umană si cât de infinită este măretia lui Dumnezeu.
Pentru că asta e menirea iubirii din miezul sufletului. Sa fie dăruită nelimitat! Sufletul tau stie cum să o dăruiască si stie sa isi faca bine treaba dacă-i oferi acestă ocazie. Sufletul tau poate fi la fel de nelimitat si liber ca iubirea pe care o dăruieste! Sufletul omului iubitor este intotdeauna liber sa călatoreasca oriunde vrea el. Atunci cand iubim nelimitat si ne lăsăm sufletul sa zboare liber, realizam că suntem fiinte multidimensionale nelimitate...care nu sunt condamnate să sufere din cauza limitarilor unui trup mic si efemer. Ce păcat că multe suflete isi inchid sau isi ofilesc grădinile sufletelor si se incăpătaneaza sa creadă intr-o lume prefabricată din conceptii, doctrine si formalităti fara nicio putere reală in spatiul infinit al iubirii Divine! E mare păcat să te limitezi si să crezi intr-o lume mai iluzorie si mai falsă decăt un spectacol ieftin de circ.
Sufletele triste care s-au resemnat sa fie asa cum sunt, nu mai vor sa vada adevarul poate si din teama ca nu cumva lumea lor ireală, sa se spargă ca un balon de săpun la primul contact cu realitatea cosmica infinita. Prin constrangerile si limitarile in care cred cu tarie ei isi ridica in jurul lor propriile inchisori mentale construind lumi ce functioneaza dupa legi si principii aberante, intoarse impotriva legilor universului iubirii. Se apuca si isi fac prin reguli si prin credinte fixe o lume ireala, o lume de ei construită, din conceptii rigide, o lume falsă in care egoul lor temator sa se simta in siguranta...o lume in care teama profundă de a rămăne fără iluzoria stabilitate atăt de greu construită mental, ii sperie teribil si ii face sa evite cu orce pret să dea piept cu infinitul. Dar Infinitul sperie numai sufletele limitate, sau care aleg sa se limiteze singure.
Ca oameni iubitori, munca noastră de grădinari ai sufletelor, este aceea de a dărui iubire si de a face să inflorească florile iubirii in sufletele celor intălniti in calea noastră!
Este foarte important este să găsesti in tine, puterea de a merge mereu inainte, cu iubire si cu sperantă, in suflet si inimă! Dar in primul si in primul rănd iubire...pentru că ea este totul, inceputul si sfărsitul, ea acoperă totul si transformă in miracol totul, ea face sa zămbească in culori inmiresmate florile din grădina sufletului nostru. 
Dăruind tuturor din florile ce cresc in grădina sufletului nostru, dăruim de fapt o parte din Lumina Divină a iubirii cu care am fost si suntem cu totii binecuvăntati pe pămănt si in cer.
Dragi suflete iubite vă indemn sa dăruiti căt puteti de mult din lumina sufletului vostru, deoarece, lumina pe care o dăruiti din iubire nu se stinge niciodată!
Rai inflorit să vă fie grădina sufletului, inima si viata!

~~ Imagine grafică si text - EIN © 2013 ~~

... 

Urmele norilor...

Pe nemărginitele câmpii ale cerului, norii vin şi norii trec, într-un joc atmosferic permanent. În efemeritatea lor norii aleargă de la o zare la alta şi desenează pe cer forme desluşite uneori numai de cei care reuşesc să le citească cu ochii sufletului.
Oricât de mulţi nori ar trece peste el, cerul în infinitatea lui rămâne acelaşi şi nu trece niciodată. El rămâne acolo, întotdeauna netulburat de trecerea norilor pentru că cerul este etern. Norii, oricât de negri şi de plini de furtuni ar fi, nu-l vor putea umbri definitiv niciodată pentru că puterea cerului asupra norilor este absolută.
Precum norii, peste cerul sufletului nostru evenimente vin şi evenimente trec. Odată cu ele vin şi o mulţime de experienţe, trăiri şi simţiri. Emoţiile, sentimentele şi trăirile noastre sunt precum norii cerului, nu stau locului o clipă, ele vin, se duc, revin, totul e mereu schimbător şi în continuă mişcare.
Simţămintele şi reacţiile noastre emoţionale în faţa evenimentelor prin care trecem sunt trecătoare ca norii, stările sufletului sunt schimbătoare ca norii, însă esenţa sufletelor noastre este ca cerul. Esenţa noastră sufletească este plămădită din ţesătura nemuririi, peste care trec norii clipelor. Ca şi norii, experienţele prin care trecem sunt deosebite una de cealaltă şi în scurta lor trecere peste cerul sufletelor noastre fiecare ne comunică ceva despre noi şi despre viaţa pe care o trăim. Fiecare experienţă aduce cu ea oportunitatea de a învăţa ceva nou. Însă, spre deosebire de norii cerului, câteodată experienţele prin care trecem lasă urme peste cerul sufletului nostru. Indiferent dacă sunt bune sau rele, toate ne aduc experienţe de care sufletul nostru are nevoie pentru creşterea lui.
Existenţa sufletului uman este o călătorie permanentă între două ceruri, unicul ei scop fiind evoluţia prin iubire. Orice experienţă sufletească nouă aduce cu ea o informaţie nouă, absolut necesara procesului de evoluţie. Un nou mod de a percepe şi de a reactiona la ceea ce se petrece în vieţile noastre. În toate evenimentele prin care trecem putem găsi informaţii importante despre noi înşine. Uneori, evenimentele din vieţile noastre aduc cu ele nu numai experienţe fizice, mentale, psihice, ci şi adevărate furtuni de informaţie pură care au darul de a ne ajuta să ne descoperim mai mult pe noi înşine... de a descoperi valori şi puteri pe care nu credeam că le putem găsi în noi.
Cele mai profunde învăţăminte le tragem, însă, din experienţele care ne tulbură în mod trist sufletul. Cine oare nu a trecut niciodată prin experienţe triste? Cine oare nu s-a simţit niciodată trist atunci când în schimbul bunătăţii şi iubirii pe care a oferit-o, a primit ca răspuns doar indiferenţă şi nepăsare?
Tristeţea şi dezamăgirea cea mai adâncă devine valoroasă pentru creşterea sufletului nostru atunci când îi dăm voie să ne comunice acel lucru important pentru care a venit la noi. Soarele bucuriei nu poate străluci decât pe cerul acceptării a ceea ce suntem în interior şi a ceea ce simţim cu adevărat în inimă. Clipele trăirilor noastre, fie bune, fie rele, sunt întotdeauna ca norii – vin şi se duc. Însă, în esenţa divină a sufletului nostru, noi suntem ca cerul. Suntem mici petece de albastră nemurire, însetate după infinit, ce strălucesc deplin numai în Lumina Divină a iubirii. Suntem privitori tăcuţi ai întregului joc al norilor. Uneori ei vin pe cerul sufletelor noastre albi şi frumoşi, alteori vin negricioşi, deprimanţi şi aducători de furtuni sentimentale. Uneori sunt plini de ploaia melancoliei şi alteori sunt plini de frământări şi aşteptări. Uneori ei aduc o mare bucurie inimii, alteori doar vânt şi grindină aducătore de insomnie. Uneori aduc inundaţii de lacrimi, alteori ei dau viaţă viselor noastre paradisiace. Indiferent de culorile norilor ce trec peste cerul sufletului nostru, atâta timp cât rămânem ferm ancoraţi în dorinţele noastre de fericire; indiferent cum ar fi norii noştri, buni sau răi, frumoşi sau urâţi, norii evenimentelor din vieţile noastre nu vor putea niciodată să schimbe dorinţa fundamentală a sufletului nostru: aceea de a fi fericiţi mai presus de nori, de măriri, de vise şi uneori chiar mai presus de cer. Fericirile care plutesc la câţiva metri deasupra celui mai înalt cer sunt aduse numai de cele mai înalte iubiri. Cu cât vom învăţa să iubim mai înalt, cu atât mai înaltă va fi fericirea noastră.
Pentru evoluţia sufletului nostru, atât timp cât trăim trebuie să aşezăm iubirea pe cel mai înalt loc din viaţa noastră, să o aşezăm undeva deasupra norilor, în aşa fel încât ea să fie în viaţa noastră, cel mai înalt lucru pe care îl posedăm. Să fie, astfel, cel mai apropiat lucru de cer pe care îl avem.
Când urmăreşti să trăieşti şi să dăruieşti din plin iubirea adevărată, nu mai eşti focalizat pe norii trecători din viaţa ta. Când admiri frumuseţea esenţei fiinţelor iubite din viaţa ta, tu admiri cu adevărat cerul lor interior. 
Atunci când vei realiza că în esenţa sufleteasca a fiecărui suflet există frumuseţe cerească nemărginită, atunci nimeni nu ţi se va mai părea rău sau urât, atunci întreaga omenire va fi minunată prin însăşi frumuseţea interioară a esenţei divine ce străluceşte în centrul fiecărui suflet.
Însă dacă vei continua să vezi numai acţiunile şi faptele unui om, atunci nu vei putea niciodată să-i vezi întreaga frumuseţe a sufletului, pentru că privirea îţi va fi umbrită de norii trecători ai acţiunilor sale. 
Când tot ceea ce vezi pe cerul sufletului unui om sunt doar norii lui, impresia ta despre el va fi de multe ori negativă şi nu vei putea niciodată să-i admiri pe deplin frumuseţea înaltă a sufletului său. 
Şi chiar dacă acea persoană ar fi, prin excepţie, cea mai perfectă din lume, tot vei descoperi că, la nivel material şi uman, ea este înclinată, în mod natural şi firesc, să comită greşeli în ceea ce priveşte acţiunile ei. Fără greşelile noastre nu am putea să mergem înainte. Alegerile şi greşelile fac parte din procesul de creştere sufletească. Dacă urmăreşti numai acţiunile vieţii, ferindu-te să simţi sentimentele şi emoţiile, din teamă de a nu suferi, în fapt îţi vei irosi întreaga viaţă, iar la final vei avea de înfruntat reproşul de a nu fi simţit că ţi-ai trăit viaţa din plin.
Orice s-ar întâmpla în viaţă, oamenii nu sunt prizonierii acţiunilor şi întâmplărilor, ci mai degrabă prizonieri ai propriului mod de a gândi. Fiecare acţiune aduce cu ea ceva bun şi ceva rău. Binele şi răul sunt două aspecte ale aceleiaşi monede. Ele depind, de cele mai multe ori, de punctul de vedere al fiecăruia. Ceea ce este bun pentru tine poate fi rău pentru altul, şi viceversa. 
Atunci când reuşim să privim o persoană cu ochii sufletului, înlăturând acţiunile sale, abia atunci putem să vedem pe deplin cât de frumoasă este. Şi asta pentru că adevăratele comori ale unui om se găsesc în profunzimea sufletului său. Comori minunate, cum sunt sentimentale curate, bunătatea, puterea cu care iubeşte, pasiunile şi harurile sale, forţa interioară cu care se ridică atunci când furtuna încearcă să-l îngenuncheze, generozitatea cu care împarte tot ce are mai bun şi mai frumos, spiritul liber, credinţa şi, mai ales, lumina iubirii pe care o reflectă în jurul său. Fără toate aceste comori, oricât de multe bogăţii materiale ar deţine cineva...în realitatea infinită şi nepieritoare a cerului va fi întotdeauna un om foarte, foarte sărac.
În viaţa omului, totul este trecător ca şi norii. Numai comorile ce strălucesc pe cerul sufletului rămân neschimbate. Norii care traversează cerul sufletului nostru au, fiecare, câte un rol întemeiat în jocul vieţii. Atunci când vom începe să înţelegem mai bine că norii ce apar în vieţile noastre pot fi alcătuiţi din experienţe ce pot fi trăite intens, cu iubire...mai multă sau mai puţină, după puterea fiecăruia de a iubi şi de a dărui, că putem să punem aripi de iubire viselor noastre chiar şi atunci când cerul sufletului ne este acoperit de nori grei, că mai toate emoţiile noastre pot fi clipe de adevărată trăire, fie ea mai colorată, mai pură, mai tulbure, mai plină de frică sau de îndoială, atunci vom învăţa că trecătoarele noastre emoţii ne ajută să evoluăm şi ne fac să fim cei care suntem astăzi.
Nu uitaţi niciodată că, indiferent de numărul norilor ce străbat cerul sufletelor noastre, soarele iubirii divine va străluci întotdeauna peste tot şi peste toate şi niciun nor nu va putea niciodată să-l acopere definitiv. 
Nu vă temeţi niciodată de evenimentele pe care le aduc norii în vieţile voastre.
Trăiţi intens totul, trăiţi din inimă şi pentru inimă, simţiţi mult, simţiţi enorm, îmbrăţişaţi-vă dorinţele, recunoaşteţi-vă sentimentele şi mai ales, dăruiţi din plin tuturor, lumina iubirii ce străluceşte pe cerul sufletelor voastre. 
Iubirea să vă fie scut şi pavăză oriunde aţi străluci voi !
Trăiţi-vă din plin viaţa şi...iubiţi-vă norii!

~~ Imagine grafica si text - EIN © 2013 ~~

.

Rugămintea unui inger...

Rugămintea unui înger

Când norii negri se adună și întuneca privirea ta,
Când noaptea suferinței îți pare nesfârșită,
Când sus pe cer nu strălucește nicio stea,
Tu amintește-ți omule că sunt întotdeauna lângă tine,
Ca să îți dăruiesc lumina mea!

Când ai căzut și nu-ți mai regăsești puterea de a te ridica,
Tu nu te teme nicio clipa suflete,
Doar cheamă-mă și am sa fiu aripa ta.
Căci datoria mea cerească e să te ocrotesc, să-ți fie întotdeauna bine,
Eu doar atât te rog să-ți amintești că sunt mereu cu tine!

Când oamenii pe care îi iubeai prea mult,
După ce au luat tot ce aveai mai bun de dat,
Și apoi prea repede, cu nepăsare te-au uitat,
Tu nu te tulbura prea tare, căci eu nicicând nu te-am abandonat!
E datoria mea cerească sa te iubesc prea mult,chiar mai presus de mine,
Eu doar atât te rog, fii bun, fii om,
Și amintește-ți că sunt întotdeauna lângă tine!

Când dorul de cei dragi cu mii de lacrimi nu poți să ți-l alini,
Și singurel pe lume pășești printre străini,
Când porți în tine numai vise stinse,
Și lumea în jurul tău e plină de venin,
Când nimeni nu mai vede cum ești cu adevărat,
Tu nu mai plânge omule,
Căci nicio clipă singur nu ai fost lăsat!
E datoria mea cerească sa îți fie mereu bine,
Eu doar atât te rog, fii blând, fii tare,
Și amintește-ți că locul meu e lângă tine!

Când nesfârșite mări de bratele iubirii tale te despart,
Când cerul plânge și întunecimea în care te afli e mult prea greu de suportat,
Când oamenii în care te încredeai mai mult, la greu, cu toții te-au lăsat,
Când dragostea ce o purtai în suflet în mii de cioburi s-a împrăștiat,
Tu nu mai plânge suflete, căci eu nicicând nu te-am uitat!
E datoria mea cerească să te păzesc când răul vine,
Eu doar atât te rog, fii omenos, fii iubitor,
Și amintește-ți că sunt întotdeauna lângă tine!

Ridică-ți inima și însuflețește-ți viata omule,
Lumina cerului sălășluiește în tine,
Fii fericit, iubește totul și apoi trăiește asa cum se cuvine,
Eu doar atâta te mai rog, fii bucuros, fii încrezător,
Și amintește-ți că sunt mereu cu tine!

~~ Imagine grafica și text - EIN © 2013 ~~

...

Cateva momente de nemurire...

In pelerinajul nostru prin viata vizitam locuri unde sufletul nostru insetat dupa frumusete si fericire se umple de bucurie si de traire vie. Locuri care daruiesc amintiri nepieritoare peste ani si care ne dau aripi de visare si zbor atunci cand le rememoram. Sta in esenta sa Divina ca sufletul sa simta intotdeauna o nevoie profunda de frumusete, asa cum trupul simte nevoia de hrana. Fara frumusete sufletul nu poate exista si prospera. Atunci cand din cauza rutinei care parca ne orbeste capacitatea de a percepe frumusetea, a obisnuintei, a stresului cotidian si a conditionarilor sociale nu mai suntem capabili sa vedem frumusetile lumii in care traim, simtim nevoia sa ne oprim un pic si sa rememoram in noi locurile in care sufletul nostru a simtit ca traieste cu adevarat. Cu cat sunt mai îndepartate in timp si spatiu, cu atat ni se par mai frumoase si mai minunate. Uneori cu totii ne intoarcem la ele in gandurile noastre cu suava nostalgie pentru a satisface pentru o clipa foamea de frumos a sufletului. Astfel ne oprim putin din cursa nebuneasca a vietii noastre si furam timpului cateva minute de nemurire spre rememorare a clipelor topite in timp.
Dulci minute in care ne lasam sufletul sa calatoreasca pe aripile amintirilor inapoi la locurile dragi noua. Fie ca e vorba de locurile copilariei, de casa parinteasca, de livada cu ciresi, de parcul primului sarut sau pur si simplu de locuri dragi in care am trait candva, fiecare din noi pastreaza in inima lui amintiri pretioase ale unor locuri minunate...ale unor ''locuri de suflet''. Ele sunt acele locuri speciale pentru noi, acolo unde ne-am simtit ca si cum cerul s-ar fi deschis aproape de capetele noastre, iar ingerii ar fi coborat si ne-ar zambit cu angelica candoare. Exista, pentru fiecare din noi, locuri in care timpul pare ca se opreste in loc pentru putina vreme si ne acorda exceptia trairii catorva minute de dulce nemurire. Negresit, intalnim cu totii in calatoria prin viata locuri pe care le asociem in mintea noastra cu frumusetile intalnite sau cu minunate clipe de bucurie petrecute alaturi de oamenii care ne-au facut sa ne simtim speciali, la fel ca si locurile acelea.
Locurile au, la fel ca si oamenii, frumusetile lor, important este sa doresti sa le vezi. In viata, modul în care privesti lumea din jurul tau iti va determina intotdeauna realitatea in care traiesti si, astfel, locurile pe care le privesti îti ascund sau îti reveleaza frumusetea lor. Frumusetea, insa, tine mai mult de suflet decat de materie. Si asta pentru ca numai cu sufletul se poate percepe cu adevarat frumusetea. Fara puterea de percepere a frumusetii care se gaseste in sufletele noastre nu am putea niciodata sa ne bucuram din plin de un apus de soare, de zborul unui fluture, de muzica ploii, de jocul norilor pe cer sau de zambetele celor dragi.
Frumusetea este o conditie sine qua non a sufletului. Frumusetea nu exista numai undeva in lumea exteriora, ea exista mai intai de toate in sufletele noastre si apoi se reflecta in lumea inconjuratoare, dupa ce este sufleteste inmultita...ea este mai aproape de inima noastra decat propria respiratie.
Frumusetea este ca o floare pretioasa si sensibila ale carei petale se deschid numai atunci cand este atinsa de razele iubirii ce straluceste in sufletele noastre. Ea trebuie cultivata, ingrijita cu multa iubire si crescuta in sufletele noastre in mod constant...altfel se ofileste si moare.
Frumusetea si Iubirea sunt sinonime, sunt parti integrante din infinit si din nemurire. Atunci cand iubim, cand ne bucuram si daruim frumusete ne exprimam adevarata noastra esenta Divina si ne apropiem si mai mult de Dumnezeu...care este Iubire si Frumusete infinita.
Desi sufletele noastre sunt scantei desprinse din aceeasi Lumina Divina, aici pe pamant suntem diferiti unul de celelalt, avem personalitati diferite si percepem diferit lumea si implicit frumusetea. Ceea ce este frumos pentru un suflet il poate lasa pe altul indiferent. Perceptia frumusetii nu tine de personalitatea noastra si asta pentru ca sufletul si personalitatea sunt doua lucruri diferite.
Sufletul este de esenta inalta, imateriala, infinita si divina si astfel el este atras in mod firesc de frumusete pe cand personalitatea este reprezentata de totalitatea gandurilor constientului de natura umana pur fizica. Personalitatea este influentata de totalitatea experientelor din viata umana, a scopurilor, a dorintelor, trairilor si efectelor pe care le provoaca fizicul si intelectul. Personalitatea face parte din constient, in cadrul caruia fiinta umana invata si trage concluzii in urma experientelor personale. Ea este un ansamblu de caracteristici care definesc modul in care o persoana vede si actioneaza in planul fizic, o imbinare activa intre procesele de gandire si cele de comportament.
Astfel putem spune ca atunci cand percepem un loc si ne bucuram de frumusetea lui îl percepem cu sufletul. Il vedem si ne bucuram de el mai intai cu ochii sufletului.
Fiecare loc din Universul nostru are frumusetile lui daca invatam sa-l vedem mai intai cu ochii sufletului. Daca am invata sa percepem pe deplin unicitatea fiecarui loc intalnit...asa ca si cum i-am admira frumusetea pentru prima oara, atunci am inceta sa-i mai gasim defecte sau sa-l mai asociem cu ganduri si emotii negative. Astfel sufletul nostru va descoperi in acel loc toata frumusetea cu care a fost daruit de Creatorul Universului, sufletul din noi s-ar bucura atunci ca un copil si ar ramane fascinat de frumusetea fiecarui detaliu. Acest lucru ne-ar putea ajuta sa ne bucuram din plin si de frumusetile locurilor in care traim in momentul prezent.
Din pacate, de multe ori orbiti de rutina cotidiana uitam sa ne oprim fie si pentru cateva momente ca sa ne bucuram de frumusetile pe care ni le daruiesc locurile in care traim. Voit sau nu...uitam sa le mai vedem frumusetile. Ce pacat este ca ne cladim vietile punand in centrul lor adeseori lucruri lipsite de frumusete si asezam pe primul plan, existential, nu tocmai ceea ce e mai bun pentru setea de frumos a sufletului nostru.
Apoi, cu uimire, realizam ca vremea a trecut prea repede si ne simtim inselati de timpul care ne-a furat viata, ca mai apoi sa regretam ca nu am apucat sa ne potolim din plin setea de frumos. Dar oare daca am am putea sa ne intoarcem in timp si sa ne retraim viata, am incerca din toate puterile noastre sa stingem setea sufletului cautand mai multa frumusete? Timpul nu este insa cu adevarat prietenul nimanui si el nu se va opri niciodata in loc pentru nimeni.
Asa ca nu uita niciodata ca esti doar un calator prin timpul vietii tale. Viata noastra este ca o vacanta a sufletului venit intr-o scurta vizita pe pamant (planul fizic) si va fi intotdeauna intocmai exact asa cum vom alege sa ne-o petrecem. Bucuria pe care o traim astazi zideste amintirile de care ne vom bucura maine.

Drag suflet mult iubit de Divinitate, te indrum acum cu toata caldura si lumina din inima mea sa te bucuri atat cat te incape sufletul, de toate frumusetile intalnite in viata ta.
Dumnezeu te iubeste infinit, cu mult mai mult decat puterea ta de intelegere si ti-a dauit viata ca tu sa gasesti frumusetea si iubirea peste tot, sa te bucuri de ea si sa fii fericit ! El vrea ca tu sa fii fericit orice ai face si orice ai alege in viata ta ! Esti liber sa alegi ce vrei si sa te bucuri de viata din plin si de toate frumusetile ei. Nu-ti lasa nicio clipa sufletul insetat dupa frumos. Nu te teme ! Intotdeauna vei gasi frumusetea in jurul tau daca o vei cauta si o vei privi cu ochii sufletului. Oricat ai fi de ocupat, indrazneste si fura timpului fie chiar si cateva momente pentru nemurirea ta sufleteasca...opreste-te din goana ta, elibereaza-te de suferinta mintii si bucura-te atat cat poti de locurile si de oamenii din jurul tau pentru ca viata te va duce mereu cu ea mai departe, mereu catre noi orizonturi. Nu vei putea recupara niciodata clipele de frumusete si de bucurie pe care le lasi acum sa ti se scurga printre degete odata cu apa vâltorii timpului curgator. Daca nu le traiesti din plin acum, ele se vor dizolva in timp ca lacrimile regretelor in ploaie. Locurile si oamenii care sunt astazi in viata ta iti vor darui amintirile tale de maine. Pretuieste-le si bucura-te din plin de ele. Straduieste-te, atat cat poti, sa traiesti fericit acum, sa te bucuri de frumustea pe care o vei gasi peste tot in jurul tau, indiferent unde ai fi si cu cine, bucura-te din plin de tot ceea ce ai in jurul tau, pentru ca ziua de maine sa iti poata darui amintirile clipelor frumoase pe care le traiesti astazi.

Suflete mult iubite, priviti in jurul vostru si descoperiti frumusetea lumii voastre! Priviti in voi si descoperiti frumusetea sufletului vostru ! Viata voastra este o comoara nepretuita inchinata frumusetii sufletului si se imbogateste si mai mult cu fiecare frumusete pe care o lasati sa va lumineze si sa va incalzeasca inima.
Priviti lumea din jurul vostru cu iubire si veti gasi frumusete peste tot ! Priviti-va chiar si pe voi insiva ca pe un ocean de neasemuita frumusete sufleteasca si veti gasi in voi nemarginirea iubirii Divine !
Cautati frumusetea peste tot in jurul vostru si va veti gasi pe voi insiva !

Ma inclin in fata frumusetii Luminii Divine din voi si va doresc tuturor vieti pline de neasemuita frumustete, fericire si nenumarate zile de nemurire sufleteasca ! Oriunde si prin orice locuri va vor purta pasii si destinul, fie ca Iubirea Divina sa va ocroteasca, sa va calauzeasca si sa va binecuvanteze infinit !

~~ Imagine grafica si text - EIN © 2013 ~~

...