''Bun venit la realitate!''

"Quid est veritas?" (Care este adevărul?) 

Este omul prins în dualitatea dinaintea sa. În Universul ăsta fără granițe palpabile, totul este dual. Totul este polarizat, totul are doi poli, orice lucru sau fenomen are perechea sa opusă. “Pentru fiecare acțiune există o reacțiune opusă și egală”. Nu poți vedea strălucirea stelelor fără întunecimea nopții, nu poți aprecia lumina soarelui pană nu ai traversat beznele. Nu există an fără iarnă și vară asa cum nu există începuturi fără sfârșituri. Bucuriile și tristețile sunt doar stări antagonice și temporare ale conștiinței tale. Opusurile sunt identice în natura lor, doar diferite ca manifestare. Extremele se rotesc mereu în dansul curgerii timpului, toate lucrurile sunt interpretabile în mod dual și doar prin căutare sceptică adevărul pot fi recunoscut ca realitate. Totul există în și prin mintea ta iar Universul pe care îl percepi este mental, fără conștiința ta nimic nu ar exista. Trăiești totul prin mintea ta, percepi binele și răul prin mintea ta, iubești sau urăști totul singur și devii fructul imaginației tale.

Care este adevărul pană la urmă?

TU, omule! Ești parte din TOT ce există, a existat și va există vreodată. Nu te încrede total în nicio interpretare, în nicio formă și în nicio manifestare a materialului. Pentru că totul este dual și schimbător în lumea asta. Ai încredere în sinele tău, învață de la toți și de la toate dar nu urma pe nimeni. Adevărul se va găsi întotdeauna de cealaltă parte a credințelor tale lăcătuite. Dacă totuși vrei să crezi în ceva cu putere, atunci crede în Lumina din tine, crede în căutare, în găsire, în iubire, în înfăptuire și în dreptate. Crede că dincolo de nori soarele strălucește întotdeauna cu putere. 

Calea ta către adevăr să fie lumina sufletului tău, doar ea te va călăuzi în siguranță printre lumini și umbre!

~ E.I.N ~

Scara sufletului...

''Eliberează-te de griji. Gândeşte-te la Cel ce a creat gândul! De ce stai în închisoare când uşa este larg deschisă?'' ~ RUMI

  La margine de speranţe, în noaptea întunecată a sufletului, doar stelele cerului mai strălucesc. Rămas copleşit acolo, sufletul stă stins şi se abandonează îngrijorărilor şi temerilor. Adevărul este că nimic din lumea asta nu dăunează mai mult sufletului decât înlocuirea speranţelor cu îngrijorările. Suntem fericiţi atâta timp cât înţelegem că fericirea nu poate merge pe aceeaşi stradă cu îngrijorările. Atunci când ne îngrijorăm fugim în direcţia opusă fericirii. Dacă le priveşti cu atenţie, ai să vezi că până la urmă îngrijorările nu sunt altceva decât pretexte pentru fuga de fericire. Şi nu e niciodată uşor, toţi trecem pe ''acolo'', toţi ne lovim de ele în drumurile vieţii. Chiar acum, în clipa asta sunt oameni din intreaga lume care se luptă cu îngrijorările. Fie că sunt singuri, fie că le lipseşte cealaltă jumătate a inimii, fie că au pierdut pe cineva, fie că sunt deprimaţi pentru ceea ce viaţa le-a promis şi nu le-a dat, fie că sunt scormoniţi de rănile trecutului, fie că înfruntă probleme personale pe care nimeni nu le vede, fie că au temeri care le înlanţuiesc sufletele,... toţi, dar absolut toţi au în ceva în comun; Toţi speră, îşi doresc şi visează Fericirea. Şi poate chiar acum au nevoie de cineva care să le întindă o mâna fără să-i privească de sus. Ne luăm în serios umanitatea doar atunci când ne întindem sufletele şi ne facem sufletul scară pentru cei ce strigă tăcut în întuneric. Nu există fericire mai mare, decât fericirea dăruită fără ataşamente sau aşteptări. Când vei înţelege asta, sufletul tău va deveni fericirea însăşi şi se va face scară pe care se vor căţăra şi alţii către rai. Iar fericirea se face cu inima în palme întinsă a dăruire, cu un umăr aproape, cu gând bun, cu o urare frumoasă şi cel mai adesea cu un zâmbet. Îţi ia doar o secundă să dăruieşti un zâmbet cuiva ce l-a pierdut pe al său, dar amintirea lui poate dura o viaţă în inima sa. Când simţi înnoptarea din sufletul cuiva, dăruieşte-i lumina zâmbetului tău! Poate că ţi se pare că e puţin, poate că ai să crezi că el nu-i va alunga întunericul în care se scufundă încet, poate crezi că nu-l va putea ajuta mai mult, însă cu siguranţă îi va lumina măcar pasul următor către înainte. 

Cu un zâmbet începe fericirea, zâmbeşte mai mult şi mai des ca să nu-ţi rătăceşti niciodată paşii către ea. Zâmbeşte şi luminează astfel cărările sufletelor din jurul tău. De ce te temi de întuneric când ai un suflet ''licurici''?

Fericirea să-ţi fie mereu calea, prin drum de zi sau prin drum de noapte, zâmbeşte-i mereu, lumina ei să-ţi rămână întotdeauna aproape!

~ EIN © ~

''Cea mai importantă simţire''

  
  (E)xistă o Iubire Infinită dincolo de iubirea limitată a lumii,
  (U)neşte totul, creează şi ţine Universul laolaltă,
  (S)ublima, sfântă şi nepieritoare,
  (U)ndeva aproape de propria-ţi respiraţie,
  (N)iciodata nu te părăseşte,
  (T)e îmbrăţişează şi te înalţă oricând şi oriunde,
  (I)artă, binecuvântează şi fericeşte clipele tale,
  (U)ită tot răul şi-ţi face numai binele,
  (B)ucuria ţi-o face copleşitoare,
  (I)nima ţi-o umple de fericire,
  (R)eamintindu-ţi mereu cea mai importantă simţire:
  (E)(U)  (S)(U)(N)(T)  (I)(U)(B)(I)(R)(E)!

   ~E.I.N~

Un măr cu iubire, pe zi...

...[ Afară ploaia continuă să cadă peste oraş fredonând acelaşi ritm al stropilor de apă vechi de când e lumea. Prin fereastra aburită a cofetăriei în care ne refugiasem se zăreau siluetele fantomatice ale trecătorilor ce îşi grăbeau paşii în căutarea unui acoperiş vremelnic. Cofetăria de cartier era mică şi modestă, iar în loc de arome de prăjituri, în aer plutea un iz reavăn de haine ude.
- Ceaiul ăsta nu are niciun gust, aş da orice pentru o ceaşcă de Earl Gray cu miere, lămâie şi un strop lapte, am spus eu gustând vădit dezamăgit de apa slab colorată şi inodoră pe care o plătisem cu titlul de ceai.
- Eu zic că e cel mai bun ceai din lume. Ştii de ce? Pentru că îl beau alături de tine, spuse ea amestecând de zor în ceaşca albă ce scotea firişoare subţiri de aburi.
O priveam cu atenţie şi mă frapa naturaleţea ei în acele momente, fata nu încerca în nici un fel să fie artificială. Nu schiţase până acum nici cel mai mic gest pentru a-şi retuşa imaginea. Bobiţe mici de ploaie ca nişte perle i se adunau în breton iar ea nici măcar nu se sinchisea să le şteargă. Apoi brusc, mă privi în ochi cu seriozitatea unui copil ce îşi tăgăduia năzbâtia şi continuă:
- Ar trebui să fii mai recunoscător pentru ceea ce primeşti, artistule. Vezi tu, viaţa nu ne dă întotdeauna ceea ce-i cerem, dar asta nu trebuie sa ne împiedice să învăţăm să preţuim tot ceea ce primim de la clipa prezentă, altfel nemulţumirile se acumuleaza si ne înlănţuiesc paşii în ceaţa neîmplinirilor cotidiene. Inima omului nu este niciodată mulţumită cu ceea ce-i da viaţa în clipa prezentă. Rar reuşeşte să vadă ceea ce are, vrea întotdeauna mai mult, trăieşte blamându-şi trecutul şi priveşte neîncrezătoare spre viitor iar de aici îi vine şi propria nemulţumire ce o tulbură până la lacrimi de multe ori. Din defazarea între ceea ce are şi ceea ce nutreşte să primească, i se naşte nefericirea. Doar pentru că bate se simte îndreptăţită să primească orice vrea, chiar şi atunci când cere imposibilul. Abia după ce învaţă să fie recunoscătore pentru fiecare respiraţie primită se elibereză de nemulţumirile ce o ţin captivă în deziluzii.  Uite, uneori îmi amintesc de copilăria mea, de gustul dulce acrişor al merelor mici pe care le primeam de la mama mea. Nu o aveam decât pe ea, locuiam amândouă într-o mansardă mică, rece şi întunecată şi eram mai sărace decât prevedea legea. Mama muncea mult spălând scările blocurilor şi uneori o duceam atât de greu cu banii încât ajungeam la şcoală doar cu un măr în ghiozdan în loc de pachet pentru prânz. Îmi venea să dau cu viaţa de pământ de ciuda când mă uităm la colegele mele care veneau cu prăjituri savant ambalate şi aş fi vrut şi eu să pot să mă bucur de aşa ceva măcar din când în când. Înainte de a pleca către şcoală, într-o dimineaţă rece de februarie am întrebat-o de ce nu primesc şi eu o prăjitură la pachet măcar o zi pe săptămână, mama m-a luat în braţe şi mi-a spus că trebuie să avem mereu răbdare, că viaţa nu e o poveste în care toate dorinţele se îndeplinesc, că trebuie să apreciem orice dar facut cu iubire, oricât ar fi de mic. Apoi m-a pupat pe frunte şi mi-a pus zâmbind în ghiozadan un măr, pentru că atât a putut ea să îmi ofere atunci, ceea ce nu înţelegeam eu deplin în momentele acelea era că îmi dădea acel măr o dată cu toată iubirea ei. Copilăria mea a fost o luptă pe stomacul gol cu viaţa. În cele mai frumoase vise ale mele îmi închipuiam că eram închisă într-o cofetărie şi puteam să mă înfrupt pe săturate din toate prăjiturile. Nu am primit aproape nimic din ceea ce mi-am dorit în anii aceia săraci însă nu mi-a lipsit niciodată iubirea mamei mele. Iar mărul pus în fiecare zi cu iubire în ghiozdan de mama mea era lecţia pe care mi-o dădea viaţa arătându-mi că lucrurile mici, dacă sunt apreciate pot aduce multă lumină în suflet chiar şi în cele mai întunecate momente. Când am împlinit 12 ani mama a murit într-un accident stupid şi de atunci nu a mai avut cine să îmi dea cu iubire, un măr pe zi. Astăzi, pentru o clipă în care să o îmbrăţişez cu obrazul lipit de umărul ei şi să primesc un măr cu iubire,... aş da toate cofetăriile din lume!
Am tăcut înghiţind în sec. O mie de ciocane pneumatice îmi sfărâmau tâmplele. Într-un târziu am afişat un zâmbet forţat şi i-am spus:
- Da, ai dreptate, până la urmă ăsta poate că este cel mai bun ceai din lume. ]...

~ EIN © ~ ( ''Ploaia Amară'' - fragment )

'' Vis de iarnă ''

Găseşte-mă în respiraţia din doi,
Găseşte-mă în soare, în zăpadă şi în ploi,
Găseşte-mă în bucurie, necazuri şi nevoi.
Găseşte-mă cu neobosire în dimineaţa ce vine şi-n apusul ce pleacă,
Găseşte-mă în aşteptarea ce la final se face iubire.

Găseşte-mă chiar dacă astăzi trăim împreună doar în gând,
Găseşte-mă chiar dacă locuiesc în stele şi nu pe pământ,
Găseşte-mă chiar dacă prea departe sunt de lacrimile îngerilor tăi,
Găseşte-mă chiar dacă e prea târziu pentru atingeri şi cuvânt,
Găseşte-mă oricând, chiar dacă sufletul ţi-e frânt.

Găseşte-mă sub aripa unui dor ce doare,
Găseşte-mă la infinit, sub orice zare.
Găseşte-mă, să întregim misterul,
Găseşte-mă de-aş fi eu lună şi tu soare,
Găseşte-mă, doar împreună suntem cerul.

Găseşte-mă în braţele aceluiaşi vis de iarnă neterminat,
Găseşte-mă,... doar împreună suntem rai îmbrăţişat.

~ EIN ~