Translate

Sunday, 22 December 2013

Un trandafir în zăpadă...


 Cândva, în copilăria mea, când eram mai mic decât o zi de iarnă, tata m-a surprins plângând pentru un trandafir îngheţat, acoperit de prima zăpadă proaspătă şi imaculată.  Plângeam pentru floarea mea preferată, floare pe care o admirasem crescând lângă fereastra mea. Printr-un miracol extrem al naturii aceast trandafir se încăpăţânase să rămână viu...însă numai până la prima zăpadă. Tata mi-a spus atunci ţinându-mă în braţe că Dumnezeu le-a dat oamenilor un număr limitat de lacrimi. Şi că există numai două feluri de lacrimi pe această lume: de tristeţe şi de fericire.
„Copilul meu, nu îţi irosi lacrimile, pentru lucruri trecătoare. Păstrează-ţi lacrimile pentru atunci când va trebui să plângi de fericire. Ar fi mare păcat să nu mai ai în acele momente cu ce să plângi!”
Anii au trecut în graba lor către viitor, de atunci multe zăpezi s-au aşternut şi s-au topit peste trandafirii din întreagă lume, însă...uneori, atunci când plâng încă mai aud în minte acele vorbele rostite de tatăl meu lângă un trandafir acoperit de zăpadă. Deşi ecourile paşilor lui s-au stins de mult pe acest pământ încă mai simt în mine tristeţea aceea din vocea lui şi senzaţia mea de neputinţă pe care o simţeam înaintea infinităţii timpului.
Am învăţat de atunci că nimic nu poate opri trecerea timpului, că unele lucruri nu pot fi schimbate pentru că stă în firea lor să fie vremelnice şi că timpul pe care îl petrecem regretând e un timp pe care nimeni niciodată nu ni-l mai poate aduce înapoi.
Am mai învăţat de atunci că privind în urmă nu poţi merge înainte, că lucrurile, faptele şi întâmplările vieţii au şi ele timpul lor, timp pe care trebuie să-l preţuieşti şi să-l trăieşti din plin.
Am invatat dureros că nu putem opri timpul în loc pentru a ne bucura din plin de un moment special sau de o persoană speciala şi că cel mai bun lucru este să încercam să fim bucurosi, tot timpul, cu ceea ce avem, alaturi de persoanele de lângă noi. 
La nivel personal nu este intotdeauna usor, să înveţi să apreciezi ceea ce viaţa îţi aduce în fiecare moment, să te bucuri de acel lucru la maxim şi să îţi împărtăşeşti bucuria şi veselia cu alţii, pentru că viaţa este un joc al bucuriei de a fi.
Peste trecutele ierni, cernute deasupra anilor mei am căutat să găsesc bucuria care înfloreşte în fiecare clipă şi pe care nicio zăpadă nu o poate opri să statornicească în inimă. Am căutat în jurul meu sentimentele durabile, sincere şi frumoase care m-au format ca om şi care m-au ajutat să înţeleg că ele sunt ca nişte tulpini puternice care mă ajută să cresc drept, să am coloană vertebrală şi să nu las gerul firii umane să îmi îngheţe petalele sufletul. Am ajuns astfel să preţuiesc regulile si semnele timpului şi am învăţat şi să mi le însuşesc ca semne de avertizare pe drumul meu către Lumina Divină.
Şi chiar dacă umbrele iernilor din anumite suflete m-au atins şi au încercat să îmi transforme lumina interioară în întuneric, eu am mers mereu înainte, iubind, sperând şi iertând.
Trecând peste aceste experienţe şi situaţii am învăţat că faptele egoiste nu iau în considerare binele şi sentimentele celorlalţi şi de aceea, ele nu iau în considerare nici măcar propriul nostru bine suprem. In viată...atunci când înşeli pe cineva, lipsindu-l de ceva ce acesta merită, mai devreme sau mai târziu pierzi nu numai ceea ce credeai că vei câştiga, ci şi ceea ce ai fi câştigat, dacă te-ai fi comportat într-un mod mai puţin egoist.  Orice încercare de a câştiga într-un mod egoist ceva sau pe cineva duce, în final...inexorabil la pierdere şi înfrângere, deoarece faptele egoiste nu sunt acceptate de Energia Universală a Iubirii.
Drag suflet iubit, să nu te temi niciodată să fi bun şi să dăruieşti căldura din tine deoarece în viaţa ta întunericul nu poate alunga întunericul, numai Lumina Iubirii poate face asta. Ura nu poate alunga ura, ci numai Dragostea!
Indiferent unde te va purta viaţa să nu uiţi niciodată ca eşti special, să nu laşi oamenii să te schimbe în cine nu vrei să fi, nu uita că ai un suflet minunat, că ai în tine puteri nemărginite de a schimba lumea în bine şi de a aduce primăvara în suflete! Trăieşte frumos, caută să laşi un semn bun în viaţa oamenilor, retrage-te atunci când simţi că nu mai aparţii unui loc sau unui suflet şi ia-o de la capăt ori de câte ori va trebui.
Fii încrezător! Viaţă ne dă tuturor după inimile noastre. Tot ce vei avea nevoie va veni la tine, la momentul potrivit. Trebuie numai să ai răbdare. Iubirea, încrederea, iertarea, umilinţa şi stăruinta sunt calităţile ce conduc la trăirea unei vieţi bune, la împlinirea viselor şi la fericirea sufletului.
Cultivându-le în suflet ca pe nişte flori rare, ele te vor ajuta să realizezi tot ceea ce-ţi doreşti în viaţă.
Toţi oamenii, toate întâmplările şi toate lucrurile din viaţă ta te vor învăţa câte ceva. Fii atent la ceea ce îţi spune viata! Pentru că totul există în lumea asta cu un scop.
Tu eşti aici, acum pe pământ cu un scop anume şi o misiune numai a ta aşa cum toţi avem un loc în acest Univers, pe care nu ni-l poate lua nimeni. Suntem cu toţii unici, nimeni nu s-a născut vreodată la fel ca şi noi, identic, şi nici nu se va naşte vreodată. Indiferent cât de mult crezi sau nu în unicitatea Iubirii Divine exprimată prin tine, la sfârşitul vieţii un singur lucru va conta: Comoara iubirii din interior. Ce-ai făcut cu ea? Cât de mult ai dăruit din ea în timpul vieţii tale şi cât de multe suflete au fost încălzite de caldura ei.
Fie că porţi veri sau ierni în suflet, aici pe pământ, eşti deja complet aşa cum eşti tu ca entitate. Nu trebuie să-ţi arăţi nimănui măreţia umană, splendoarea fizică şi nu trebuie să-ţi demonstrezi nimănui valoarea socială. Trebuie să ajungi să iubeşti totul şi pe toată lumea până la punctul în care îţi eşti suficient ţie insuti. Şi atunci te eliberezi complet de fricile pe care ţi le aduc aşteptările celor din jur, atunci eşti cu adevărat liber de prejudecăţi şi de teama de a nu fi pe placul altora. Căci o viaţă trăită după placul altora este o viaţă plăcută numai altora si neplacuta pentru tine. Evoluţia spirituală, dezvoltarea personală începe atunci când ai curajul să renunţi la temerile din viaţa ta. Dar nu uita nici ca viata ta nu înseamnă un maraton, o cursa, o lupta în care să mori luptând pentru ceva sau pentru cineva. Viaţa înseamnă iubire, pace, înseamnă să te bucuri de fiecare moment pentru că e unic şi de fiecare persoană întâlnită...inseamnă să nu îţi fie teamă să încerci, să dăruieşti şi să speri. Nu trebuie să te temi de iernile şi de gerurile pe care viaţa inevitabil ţi le va scoate înainte, trebuie numai să nu uiţi că ai în tine un soare de iubire care poate topi toate gheţurile din calea ta şi să ştii că vei fi călăuzit întotdeauana cu iubire de Divinitate printre toate obstacolele, precum apa printre pietre.
Un vechi proverb spune ca orice călătorie începe cu un singur pas.
Tu, drag suflet iubit, să nu te temi, să ai curaj în tot ceea ce faci, să pui suflet şi iubire şi să ai mereu inima deschisă. Oriunde ai fi tu şi oriunde ai merge Iubirea te va găsi mai devreme sau mai târziu dacă nu te vei teme să o dăruieşti, oameni minunaţi îţi apărea la momentul potrivit şi îţi vor fi alături, ei îţi vor încălzi inima şi sufletul cu iubirea lor, iubire care nu ar fi ajuns la tine dacă nu ai fi inceput să o dăruiesti in jurul tau. Aşa că: Fii tu primul care iubeşte, care dăruieşte, primul care iartă şi primul care speră în mai bine! Şi chiar dacă se vor abate peste tine năpraznice geruri şi zăpezi izvorâte din genunile altor suflete reci, ce vor încerca să îţi îngheţe petalele sufletul, tu nu uita niciodată că ai în tine toată caldura şi toată Lumina Iubirii de care ai nevoie pentru a reuşi să treci peste toate iernile si peste toate zăpezile asternute in calea ta.
Şi chiar dacă vei greşi şi vei aduce supărare altor suflete să nu te temi niciun moment să spui; ''Iartă-mă'' şi ''Îmi pare rău''! Pentru că viaţă ta nu e altceva decât un proces continuu de învăţare. Si a invata înseamnă uneori si a greşi...Iar a greşi, uneori nu înseamnă nimic altceva decât că îţi trăieşti viaţa din plin!
 Undeva, suspendată între două stări fizice, troneaza cu putere iarna care ştie numai să îngheţe momente şi fapte în timp, insă puterea iernii poate fi cu adevărat deplină numai în sufletele celor care nu stiu să păstreaze amintiri fierbinţi prin colţuri de suflet.
Viaţa ca şi iarna este numai un anotimp al firii, este un joc al momentelor speciale, unice, de neuitat, ce trebuie trăite din plin si care rămân ingheţate in amintiri ca un trandafir in zăpadă.

Infinite binecuvantari Divine si Sarbatori Fericite Tuturor, oriunde ati straluci voi !

~~ Imagine grafică si text - EIN © 2013 ~~

EIN - Eugen Ioan Neagu

Protected by Copyscape Duplicate Content Protection Tool Bloguri, Bloggeri si Cititori