Ca niște mici chihlimbare, prin viață, suntem toți insule plutitoare,
uneori peste ape reci, alteori peste caniculă sub soare.
Strălucind, lumină reverberând printre miliarde de suflete lucitoare,
care salută și dau binețe altor insule desprinse din pământ.
Ne ancorăm uneori reușit, alteori catastrofal, fără veste, de oameni, de locuri de timpuri, plini de speranță că următoarea dată va fi o alipire finală, de poveste.
Plutim peste clipele vieții și nu putem măsura niciodată apele de sub noi, așa cum nu poate măsura cineva adâncimea cuvintelor ''Te Iubesc'' dacă nu le-a trăit mai întâi plutind peste ochii cerului.
E trist cum se golește lumea de oameni ca frasinul de frunze în septembrie.
Venim singuri, plecăm singuri în timp ce ochii lumii rămân larg deschiși și după ce Dumnezeu îi închide pe ai noștri.
Cad frunzele și eu mă căznesc să zâmbesc lumii pentru că nu știi niciodată prin ochii cui te privește Dumnezeu.
A venit toamna Laurențiu,
Absența ta va fi iarna mea în septembrie.
~ © EIN ~
